Şcoala cu
bune practici

39 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

Profesor în era digitală

Perioadă de desfăşurare

Concursul se desfăşoară între 18 octombrie 2012 şi 17 decembrie 2012, ora 12:00 AM. Concursul se desfăşoară în 2 etape:

● 18 octombrie 2011 – 3 decembrie 2012 - înscrierea proiectelor în concurs;

● 4 decembrie 2012 – 17 decembrie 2012 - votarea prezentărilor înscrise.

Câştigătorii vor fi desemnaţi nu mai târziu de 21 decembrie 2012.

Tematică

Proiectele propuse vor avea ca temă:   Utilizarea calculatorului  în procesul de predare-învăţare-evaluare. Vă invităm să descrieţi cât mai sugestiv cum aţi folosit în activitatea la clasă instrumente online – teste online, bloguri, wiki -  materiale digitale interactive, inclusiv de pe didactic.ro, software  educaţional, cărţi electronice etc. Orice iniţiativă a dvs. va fi apreciată şi poate fi un exemplu pentru colegi.
Prin proiectele participante ne dorim să descoperim bune practici privind integrarea calculatorului în învăţare.
Prezentaţi detaliat modul de pregătire, de organizare a activităţilor pentru lecţiile/ unităţile de învăţare/ proiectele desfăşurate, astfel încât membrii comunităţii să poată învăţa si aplica strategiile descrise.

Descrierea proiectului

Pentru fiecare proiect se vor înscrie două sau mai multe fişiere, după cum urmează:

  • materiale descriptive (fotografii, filme video, fişiere audio, prezentări power point, linkuri către bloguri, pagini de facebook, site-urile şcolilor etc);
  • un document   în care sunt descrise pe larg activităţile desfăşurate, precum şi nivelul de învăţământ, clasa, disciplina, lecţia/ unitatea de învăţare etc., precum şi impactul lor asupra eficienţei învăţării;
  • un document în care sunt prezentate reacţiile şi impresiile elevilor participanţi;
  • grafice, statistici rezultate în urma aplicării;
  • articole de presă, aprecieri ale unor persoane sau instituţii;
  • aprecieri ale colegilor sau ale conducerii şcolii materializate în scrisori, mesaje, etc.;
  • produse originale realizate şi utilizate la clasă;
  • alte lucruri la alegerea propunătorului.

Condiţii de participare

Pot participa la concurs doar cadrele didactice active, înscrise în comunitatea didactic.ro.
Un utilizator poate înscrie un singur proiect în concurs (care poate conţine fişiere multiple).
Un utilizator poate nota o singură dată un proiect.

Nu au dreptul să participe la concurs membrii echipei de administrare Didactic.ro, SuntParinte.ro, angajaţii INTUITEXT şi nici membrii familiilor acestora.

Prin înscrierea în concurs, participanţii sunt de acord ca numele lor şi datele declarate (calitate/specialitate, şcoală, localizare) să fie făcute publice, cu excepţia datelor de contact, ce vor fi folosite doar pentru trimiterea de înştiinţări din partea Didactic.ro şi INTUITEXT.

Încercările de fraudare şi nerespectarea temei de concurs sau a condiţiilor de participare atrag descalificarea din concurs.

Limbajul necivilizat în comentarii sau pe forum la adresa celorlalţi participanţi atrage după sine descalificarea din concurs.

Participanţii la concurs acceptă implicit termenii şi condiţiile de utilizare a site-ului Didactic.ro.

Întrebările şi reclamaţiile se pot trimite pe adresa webmaster@didactic.ro.

Evaluare

Proiectele vor fi evaluate de un juriu, în funcţie de următoarele criterii:

  • respectarea temei concursului,
  • demersul de documentare şi bogăţia informaţiilor oferite,
  • claritatea şi corectitudinea exprimării,
  • complexitatea,
  • originalitatea, inovatia
  • calitatea proiectelor,
  • numărul de comentarii apreciative din partea comunităţii Didactic.ro,
  • numărul de voturi.

Facem menţiunea că sunt invitaţi să participe toţi colegii care au iniţiative oricât de mici în această direcţie. Concursul nu este dedicat specialiştilor sau informaticienilor din şcoli.

Premii

Secţiunea preşcolar şi primar

Premiul I - voucher în valoare de 50 de euro pentru librăria online Mediadocs.ro şi două produse Intuitext la alegere

Premiul II - voucher în valoare de 50 de euro pentru librăria online Mediadocs.ro şi o licenţă antivirus Bitdefender

Premiul III - 3 produse Intuitext la alegere şi o licenţă Bitdefender


Secţiunea gimnazial şi liceal

Premiul I - voucher în valoare de 50 de euro pentru librăria online Mediadocs.ro şi două produse Intuitext la alegere

Premiul II - voucher în valoare de 50 de euro pentru librăria online Mediadocs.ro şi o licenţă antivirus Bitdefender

Premiul III - 3 produse Intuitext la alegere şi o licenţă antivirus Bitdefender

Se va acorda un premiu special în valoare de cca. 150 EUR pentru cea mai inovativă şi originală iniţiativă, din partea Uniunii Profesorilor de Informatică din România.

Se vor acorda de asemenea diplome tuturor participanţilor care au respectat condiţiile regulamentului.. Diplomele vor atesta competenţele de utilizare a calculatorului în procesul didactic.

Didactic.ro şi compania de software educaţional INTUITEXT/Softwin organizează, în fiecare an concursuri de proiecte şi articole adresate cadrelor didactice şi elevilor. Începem acest an şcolar cu tema:  Profesor în era digitală.

Azi: 47 evenimente

«MARTIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Toate evenimentele

Vocea profesorilor

Ce întrebări i-aţi pune unui specialist în predarea-învăţarea-evaluarea online? Echipa Didactic va obţine răspunsurile pentru dvs!

Sondajul zilei

Ce părere aveți despre simularea Evaluării Naționale pentru clasa a 8-a? Votați ceea ce vi se pare mai important, comentați.

148 voturi | 4 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: emil Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN