Şcoala cu
bune practici

45 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

Simpozionul Internaţional „Educaţia nutriţională şi provocările lumii contemporane”, EDIŢIA VI, TIMIŞOARA, 2014

Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară Timișoara, împreună cu Inspectoratul Școlar Județean Timiș organizează în data de 28 noiembrie 2014 în cadrul proiectului „PREŢUIM SĂNĂTATEA”, Simpozionul Internaţional „Educaţia nutriţională şi provocările lumii contemporane”, EDIŢIA VI, Timișoara Scopul: Educarea populaţiei şcolare şi a adulţilor pentru promovarea sănătăţii şi a stării de bine, formarea unui stil de viaţă sănătos prin cultivarea respectului faţă de viaţa personală, sănătatea proprie şi a celorlalţi. b.Obiective:  identificarea metodelor şi tehnicilor ce pot fi utilizate cu succes în formarea unor comportamente sănătoase la copii şi adulţi; popularizarea unor exemple de bună practică în implementarea unui sistem de management al calităţii la nivelul unităţilor de învăţământ preuniversitar; stimularea interesului profesorilor pentru utilizarea unor strategii de predare învăţare inovatoare, centrate pe elev dezvoltând comportamentul alimentar sănătos al elevilor; responsabilizarea adulţilor faţă de pericolele la care este expusă sănătatea copiilor.

Nume proiect: „PREŢUIM SĂNĂTATEA”

Organizatori: INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN TIMIŞ LICEUL TEHNOLOGIC DE INDUSTRIE ALIMENTARĂ TIMIȘOARA

Condiţii de participare: Cadre didactice (educatori, învăţători-institutori, profesori), elevi de liceu, studenţi, specialişti din diferite domenii de activitate (Industrie Alimentara, Medicină, Etc.).

Perioadă înscriere: 20.10.2014 - 26.11.2014

Perioadă desfăşurare: 20.10.2014 - 28.11.2014



Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară Timișoara,
împreună cu Inspectoratul Școlar Județean Timiș organizează în data de 28 noiembrie 2014 în cadrul proiectului „PREŢUIM
SĂNĂTATEA”, Simpozionul Internaţional „Educaţia nutriţională şi provocările lumii contemporane”, EDIŢIA VI, Timișoara


TOATE INFORMAȚIILE REFERITOARE LA
EVENIMENT SE REGASESC ÎN FIȘIERUL ATAȘAT

Interes general | Toate disciplinele | Evenimente

Propus de: rara76 | 21.10.2014 23:04 | 2021 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

Comentarii (2)

0 0

28.10.2014 09:04 dama

Nu pot participa decat elevii de liceu cu lucrari?

0 0

18.11.2014 15:22 comidumitriu

buna ziua ! pot participa si cadre didactice din alte judete si daca este prezenta obligatorie? vreau sa particip la sectiunea b cate pagini trebuie sa aiba referatul? multumesc!

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 52 evenimente

«APRILIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Ce părere aveți despre introducerea camerelor de supraveghere în sălile de clasă, fără acordul profesorilor și al elevilor? Comentați!

317 voturi | 7 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: emil Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN