Şcoala cu
bune practici

43 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

Proiect - structura anului şcolar 2016-2017

Proiectul se află în dezbatere publică până la data de 4 iulie 2016 şi aduce noutăţi importante faţă de anii anteriori, mai ales în ceea ce priveşte organizarea Şcolii Altfel.

Noutăţi privind Şcoala Altfel

Şcoala Altfel va dura 8 zile, în loc de 5, ca până acum.

Noul an şcolar ar începe cu 3 zile de Şcoală Altfel, pentru "o mai bună acomodare a elevilor şi profesorilor cu programul şcolar  şi cu procesul de predare-învăţare".

De asemenea, fiecare unitate de învăţământ poate alege săptămâna în care organizează Şcoala Altfel, dintr-o serie de opţiuni oferite în noua structura a anului şcolar.

Învăţământ primar şi preşcolar - săptămâna Şcoala Altfel:

  • 21 noiembrie - 2 decembrie 2016,
  • 27 februarie - 31 martie 2017 şi
  • 15 mai - 9 iunie 2017 (învăţământul preşcolar şi primar).

Învăţământ gimnazial, liceal, profesional şi postliceal - săptămâna Şcoala Altfel:

  • 17 octombrie - 2 decembrie 2016,
  • 27 februarie - 31 martie 2017 şi
  • 15 mai - 9 iunie 2017.

Intervalele se află la o distanță în timp de două săptămâni, înainte și după vacanțe.

Noutăţi privind susţinerea tezelor

Profesorii vor stabili perioadele de susţinere a tezelor, respectându-se autonomia cadrelor didactice, astfel încât:

- evaluările să aibă loc, de regulă, la finalul semestrelor,

- după parcurgerea programei şcolare,

- şi cu cel puţin 2 săptămâni înainte de finalul fiecărui semestru.

Intervalul aferent programului „Şcoala altfel” nu va coincide cu perioada în care se susţin tezele semestriale.

Noutăţi privind olimpiadele

Olimpiadele și concursurile școlare naționale vor fi organizate în perioada vacanței de primăvară (19 aprilie 2017 – 30 aprilie 2017).

În acest fel, se oferă și elevilor olimpici posibilitatea de a participa la activitățile din cadrul programului ”Școala altfel”.

 

Proiectul prevede ca unitățile de învățământ și inspectoratele școlare să marcheze zilele de:

  • 5 octombrie – Ziua internațională a educației,
  • 5 iunie – Ziua învățătorului și
  • 1 iunie – Ziua copilului.

Structura anului şcolar

Potrivit proiectului, anul şcolar 2016-2017 are 35 de săptămâni de cursuri, însumând 169 de zile lucrătoare, şi se structurează în două semestre:
Semestrul I: 12 septembrie 2016 - 3 februarie 2017 şi
Semestrul al II-lea: 13 februarie 2017 - 23 iunie 2017.
Ziua de 15 septembrie este dedicată festivităţilor pentru deschiderea anului şcolar 2016-2017.

Perioadele de cursuri sunt următoarele:
  • 12 septembrie - 16 decembrie 2016,
  • 9 ianuarie - 3 februarie 2017,
  • 13 februarie - 14 aprilie 2017 şi
  • 2 mai - 23 iunie 2017.
Vacanţele elevilor sunt programate astfel:
  • vacanţa de iarnă: 17 decembrie 2016 - 8 ianuarie 2017,
  • vacanţa de primăvară: 19 - 30 aprilie 2017 şi
  • vacanţa de vară: 24 iunie - 10 septembrie 2017.
  • în săptămâna 29 octombrie - 6 noiembrie 2016, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar sunt în vacanţă.
Pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar se încheie în data de 2 iunie 2017, iar pentru clasa a VIII-a, în data de 16 iunie 2017.
Ce părere aveţi despre aceste modificări? Sunt benefice pentru elevi şi profesori?
Vă invităm să vă exprimaţi opinia şi propunerile de îmbunătăţire în comentarii.
Puteţi trimite propunerile dvs şi pe adresa dezbateripublice@edu.gov.ro, până la data de 4 iulie 2016.

Interes general | Toate disciplinele | Ştiri

Propus de: angelailas | 28.06.2016 18:08 | 43591 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

Rolul de frate mai mare

Rivalitatea intre frati

Egocentrismul la parinti

Echilibrul emotional

Comentarii (89)

13 2

29.06.2016 07:45 nadiacaldararu

Sunt cadru didactic si parinte în acelaşi timp.Nu am înțeles rostul vacanței din luna noiembrie după cum nu înțeleg nici prelungirea anului şcolar până pe 23 iunie.Cine a propus această structură ar trebui să o regândească deoarece în toiul verii ,când temperaturile sunt oarte ridicate ,elevii nu se mai pot concentra,iar randamentul şcolar este minim.Eu consider că se poate reveni la anul scolar încheiat pe 15 iunie,pentru că oricum în discomfortul termic creat gde canicula nimeni nu mai are chef de nimic.

16 2

29.06.2016 08:08 simona1959

Vacanta din luna noiembrie eu o vad binevenita pentru cei din ciclul primar...oricum cu abundenta de informatii cu care sunt asaltati nu pot tine pasul 3 luni fara aceasta pauza...am si eu nepotica care a terminat clasa a 2-a si care sta cu mine deci vorbesc din experienta. In ceea ce priveste incheierea anului scolar in 15 Iunie sunt de acord.

8 1

29.06.2016 08:59 cordia

Pentru cei din ciclul primar anul școlar s-ar putea încheia la 15 iunie, dacă nu ar exista vacanța din prima săptămână din noiembrie.

12 1

29.06.2016 10:13 luminitatudoroiu

Sunt de 34 de ani invatator . Tot ce ati scris e logic si de bun simt . Cred si eu ca vacanta din noiembrie mai mult incurca decat face bine, sunt de acord ca este prea lung semestrul al II -lea asa cum l-au lungit altii pana la 23-24 iunie. Nu cred ca vom schimba noi ceva. Ce am facut eu dupa 15 iunie ? Zile de ,,Scoala altfel " , adica : o excursie , o vizita la un post de radio , am primit vizita pompierilor , am lucrat semne de carte si le-am oferit batranilor din-
tr-un azil. Problema ramane acordul directorului pentru mai mult de doua iesiri pe semestru si .. condica . Inspectorul ne-a vizitat pe 21 iunie !! Am avut clasa a II-a , deci au avut grija sa ne dea sa scriem si raport de evaluare pe clasa in urma EN II . Oricum , va doresc o vacanta odihnitoare , pentru ca nu se stie ce scipiri de geniu se ,, coc " intr-o vara fierbinte ...

11 1

29.06.2016 10:14 luminitatudoroiu

Scuze , am vrut sa scriu sclipiri , nu ,, scipiri " !

6 0

29.06.2016 14:26 fabrisa

Buna ziua! Mi-a placut asta cu "sclipiri de geniu coapte pe vatra verii fierbinti"!
Cei din alte tari fac studii de impact psihologic al oricarei schimbari asupra participantilor la educatie: elevi, profesori, parinti. Ma refer la toate schimbarile de peste noapte: vacanta de o sapt din toamna, prelungirea anului scolar in anotimpul calduros, marile evaluari nationale de a II-a, a IV-a, aVI-a. Vreau sa spun ca profesionistii de la Institutul National de Cercetare in Educatie asta ar fi trebuit sa faca! Studii de impact pe care sa le prezinte guvernantilor, in speta Ministerului Educatiei! Dar noi traim in Romania si punem carul inaintea boilor!

10 0

30.06.2016 14:47 laura_calina

Buna ziua! Va asteptati sa faca si cei de la noi la fel? La noi nu stiu decat sa inventeze tot felul de prostii care sa-i incurce si mai tare, atat pe profesori cat si pe copii!. As vrea sa-i vad pe domnii din minister cum ar sta sa predea in sali cu temperatura de peste 40 de grade in luna iunie!!! Ca la teorii si nascociri de tot felul se pricep, dar sa gaseasca ceva rentabil pentru toti cei implicati in procesul de invatamant, mai putin! Vorbesc din prisma unui profesor de specialitate la un liceu vocational, care pregateste elevi pentru concursuri!

7 0

29.06.2016 08:40 cordia

Cele trei zile de Școală Altfel de la începutul anului școlar, teoretic, sunt binevenite. Practic, foarte mulți elevi vor absenta, pentru că părinții lor vor gândi: „și-așa nu fac nimic la școală, mai bine să se mai bucure de un pic de vacanță”. Pe de altă parte, de ce 3?! De ce nu doar una?!

1 0

22.07.2016 11:22 mysymysy

Eu chiar nu vad rostul acestor zile de inceput din septembrie!. Noi profesorii ce ar trebui sa facem sa recapitulam sau sa stam la palavre cu ei ce au facut in vacanta ? O zi nu era de ajuns? Oricum noi lucram la planificari pana pe 15 . Acum trebuie sa ne apucam mai din timp , sa ne gandim ce facem 3 zile cu ei la scoala deoarece nu vor avea chef sa facem recapitulari in aceste zile . Chiar nu le vad rostul !!!!

3 0

29.06.2016 08:47 cordia

Pentru ciclul primar alegerea perioadei pentru săptămâna Școala Altfel nu poate fi decât perioada februarie - martie (deci aproape la fel ca până acum), deși starea vremii nu e tocmai potrivită atunci... Perioada noiembrie - decembrie nu va fi aleasă de cei din primar, fiindcă e la abia 2 săptămâni de la inutila vacanță din prima săptămână din noiembrie și ar fragmenta și mai mult semestrul I. Perioada mai - iunie, cea mai potrivită dintre cele trei opțiuni, nu poate fi aleasă de cei din primar, pentru că e perioada ce corespunde evaluării naționale la clasele a II-a și a IV-a. Deci nicio schimbare majoră.

7 1

29.06.2016 08:52 cordia

În opinia mea, nu avem nevoie de „săptămâni altfel” în perioade prestabilite de alții care nu cunosc posibilitățile și interesele elevilor cu care noi lucrăm efectiv. Avem nevoie de „ore / zile altfel”, al căror moment / dată de desfășurare să fie aleasă de fiecare cadru didactic de comun acord cu beneficiarii (elevi și părinți). Cred că, la final, ar fi mai mult de 8... Unii dintre noi desfășurăm cam toate orele „altfel”...

10 0

30.06.2016 14:52 laura_calina

Aveti dreptate! Oare cati dintre domnii din minister au predat vreodata la catedra si cunosc problemele cu care se confrunta atat profesorii, cat si elevii!

10 0

29.06.2016 08:56 cordia

Ultimele două săptămâni din acest an școlar au fost goale de conținut din cauza caniculei. La parter mai era cum mai era, la etajul doi nu se mai putea respira. Doar transpiram cu toții. Singura activitate cu adevărat eficientă pe care am făcut-o în această perioadă a fost o excursie de 2 zie în județul Neamț. Deci lăsați-ne să fim „altfel” când vrem, când putem, când avem nevoie...

9 0

29.06.2016 09:03 mardale_lga

Vacanta dupa vacanta in iarna,anul scolar se incheie ff tarziu.La clima si conditiile noastre
trebuir regandita structura.24 iunie canicula,copii obositi.....

9 0

29.06.2016 09:36 gherasim_ion1954

Dar de ce nu s-ar împărţi anul şcolar în trei trimestre, cu ,,vacanţele aferente" ?, aşa cum a mai fos, şi rău nu era. Cui,,i-ar sta în gât" această variantă? Desigur, tehnocraţilor care nu mai ştiu cum să se afirme şi ei în mandatele lor vremelnice cu câte o idee care lor li se pare că ne dă pe spate. Cei care propun structuri şcolare ,,altfel" au benificiat şi ei de trei trimestre şi care nu a rupt piciore, mâini şi alte organe ale corpului. Aloooooo 112!

11 0

29.06.2016 10:44 JUSTINA1993

Si eu am 20 de ani la catedra...Au foarte mare dreptate colegii care au subliniat ca prelungirea anului scolar pana in jurul datei de 25 iunie,este o mare greseala,gandindu-ne la canicula care se instaleaza in ultimii ani...Nu putem vorbi de nici-un randament nici la elevi,nici la cadrele didactice,oricat efort am depune.Din experienta ultimilor 10 ani cel putin,imi planific de asa maniera materia,incat in preajma datei de 1 iunie sa termin parcurgerea programei scolare si sa am note suficiente pt incheierea situatiei scolare tot in jurul aceleeasi date. In ultimile 3 saptamani,doar recapitulari finale,care nu au avut nici-un randament in sali de clasa unde temperatura depasea 40 grade.Aer conditionat? E doar un vis pt posibilitatile scolii noastre.Am avut o tentativa,am consultat specialisti din domeniu,ar fi costat in jur de 4000 ron,montarea a doua aparate intr-o sala de clasa f mare.De la Comitetul de Parinti am reusit sa strang aproximativ 900 ron,cu 22 elevi inscrisi in catalog.Deci?

4 0

29.06.2016 10:57 georgetalsm

Dragi colegi,uitati un lucru!...noi suntem cei care stresam elevii(adica ,,puisorii" tehnocratilor si parlamentarilor) si ne plangem de salariile mici...deci in conceptia celor care conduc ,azi,sistemul scolar,trebuie sa ne dam toti demisia din invatamant sii sa ne apucam de altceva,dupa cum a afirmat ministrul invatamantului.
E adevarat,anul scolar lungit pana pe 23 iulie e prea mult!Dupa 15 mai elevii nu prea mai invata din cauza caldurii...si nu de azi de ieri ci de ani de zile,dar pe noi ,cei care lucram efectiv cu eleviii,nu ne asculta nimeni,pt.ca in viziunea celor de sus ,noi suntem niste NIMENI.D-na invatatoare devenita parlamentar a facut ceva pt.noi?NIMIC!In cei 26 de ani de dupa asa-zisa revolutie noi am fost,alaturi de sanatate ,categoria cea mai prigonita,asa i=au invatat comunistii,sa-i urasca pe cei ce gandesc!!!

0 0

08.07.2016 08:49 fabrisa

Bună ziua! Sunt de acord intru totul cu ce susțineți. Dar, să recunoaștem! Noi, ca breaslă,nu suntem deloc uniți! Sindicatele noastre...nu mai comentez, că aș scrie o lucrare de doctorat! Dacă ai face un sondaj de opinie într-o singură școală, ai vedea că există atâtea păreri, câte capete sunt ( sau câte bisericuțe). Așa că, până nu ne urnim să ne unim, ” *geaba plângem și ne frângem/ Frțșiorii mei!”

1 0

08.07.2016 08:52 fabrisa

Scuze! ”Frățiorii mei!”

13 0

29.06.2016 11:14 luciansava

Buna ziua!
Propuneri de imbunatatire a structurii:

1. Festivitatea de deschidere sa aiba loc chiar pe 12 septembrie - primele zile sunt de acomodare dintotdeauna si e un dialog profesor-elev non-formal oricum; in plus, e ridicol ca dupa trei zile de la venirea elevilor la scoala sa aiba loc festivitatea oficiala.

2. Vacanta de primavara sa fie de doua saptamani dar sa tina cont de sarbatoarea pascala - in varianta dvs 19-30 apr 2016, inseamna doua saptamani dupa Paste.
E f bine daca ar fi o saptamana inainte 10-15 aprilie si cateva zile de dupa 19-21 apr, cu revenire la scoala luni, 25 aprilie

3. Terminarea cursurilor la 17 iunie sau cat mai devreme fata de nefericit de tarzia data de 23 iunie.

3 1

29.06.2016 11:19 cordia

Nu vor accepta un an școlar mai scurt decât este în prezent. Și-așa se spune că e prea scurt...

2 1

30.06.2016 10:07 Floaresdana

Poate ar fi cazul sa accepte, sa fie receptivi la cadrele didactice care au în memoria activă ceea ce inseamna o ora de clasa dedicata educarii si formarii elevilor. Promisiunile legate de simplificarea programelor au ramas vorbe in vant. Daca reforma ar fi cu adevarat structurala, organica, incepand de la curricumul stufos, manualele avizate printre care se strecoară inclusiv cele de o calitate îndoielnică şi mergând până la relaţia noastra cu un minister care are, de cele mai multe ori, urechi de lut, lucrurile ar sta mai bine, educaţia ar fi la locul ei şi în şcoala şi în societate, iar oamenii şcolii ar fi mai preţuiţi. Staţi liniştiţi, am 30 de ani în învăţământ, nu aştept preţuirea nimănui ca să îmi fac bine treaba! Singura constantă motivantă în tot acest timp pe care l-am dedicat profesiei de dascăl a fost respectul, recunoştinţa elevilor şi părinţilor lor. Vacanţă cu bun folos!

3 0

29.06.2016 12:00 tovi1980

Stati calmi, ca nu se va rezolva nimic. Cei de la minister habar nu au in ce conditii se lucreaza in scoli si care sunt nevoile elevilor...

5 0

29.06.2016 12:44 sanmartino

festivitatea în 12 septembrie, încheierea anului școlar cel târziu în 15 iunie!

0 0

22.07.2016 11:26 mysymysy

total de acord !!!

9 0

29.06.2016 13:39 vezerke

Scoala trebuie sa se termine in15 iunie! Nu se mai poate lucra pe caldura! Spun asta dupa o experienta de 40 de ani la catedra.

9 0

29.06.2016 14:00 ananuti

Ma alatur si eu colegilor care au propus,,restructurarea" anului scolar in trei trimestre cu vacantele aferente asa cum a propus domnul Lucian Sava si Da, anul scolar se intindea fix intre 15 septembrie-15 iunie, indiferent in ce zile cadeau aceste date...Si Doamne bine mai era...si munca noastra era eficienta si cu rezultate fara atatea scoli ,,altfel", si noi munceam cu drag si copiii erau fericiti si stiam sa ne bucuram impreuna din orice iesire si orice lucru facut altfel...Poate ma ajuta cineva si pe mine sa inteleg rostul vacantei din noiembrie, atunci cand copiii abia s-au acomodat si care strica tot ce-am facut noi pana atunci...Am 38 de ani in sistem dar multe lucruri inca nu le pot pricepe...Ma intreb oare cui folosesc toate aceste experimente?! Cu siguranta , nu copiilor si nici dascalilor lor!!!

6 0

29.06.2016 14:11 ananuti

De cand m-am pomenit ,atunci cand linistea incepea sa planga cu chemari si primele pasari porneau dupa soare lasand cuiburi sure si pustii, era semn clar ca in calendar era 15 septembrie si ca scolile isi deschideau portile...iar freamatul teilor grei de floare si mireasma imbatatoare a crinilor spuneau clar: 15 iunie- SFARSIT DE AN SCOLAR! ALO, DOMNILOR TEHNOCRATI!!!Pe la dumneavoastra se aude cava sau nu aveti semnal??!!

5 0

29.06.2016 14:24 Ginaina

Adevarat:)
Unii vor spune ca ne-a lovit nostalgia :(
Anul scolar sa inceapa pe 15 sept si sa se incheie pe 15 iunie, ca avem un Eminescu de sarbatorit :)
Parlamentarii au timp pentru legi si proiecte?(avand in vedere lunile nesfarsite de vacante parlamentare?)

4 1

29.06.2016 14:45 brindusageany

Cred ca nici macar nu merita luata in discutie structurarea anului in trimestre. Reflectati, va rog, stimati colegi la tot ce presupune aceasta.

3 0

29.06.2016 15:36 florinmdinu

Desi am si eu 36 de ani de catedra si pot fi acuzat si eu de "nostalgii" de pe urma carora era sa-mi pierd multe lucruri, subscriu ideii de revenire la trimestre cu tot ceeace incumba ca efort din partea dascalilor treaba asta, pt ca una e sa imparti materia pt evaluari la 2 alta la 3. Cei 10 % pe care i-ar retine elevii elevii in urma predarii n-ar mai fi 20 ci 30% / an scolar.

9 0

29.06.2016 15:55 irinal

Nu mai vrem Saptamana Altfel si alte asemenea inventii. Scoala sa se termine pe 15.06.

12 0

29.06.2016 16:06 aniboerescu

In fiecare an asteptam structura anului scolar.Schimbam data de incepere si data de incheiere,doar de dragul schimbarii.
Nu sunt de acord ca festivitatea de deschidere sa fie dupa trei zile.
Sau cele trei zile de inceput nu fac parte din structura anului scolar?
Propun ca anul scolar sa inceapa in 15 septembrie si sa se incheie in 15 iunie

13 0

29.06.2016 21:45 urania

NU inteleg de ce s-a schimbat atat structura anului scolar. Sunt de 30 de ani in invatamant dar o asa debandada ca in anii dupa revolutie in ceea ce priveste schimbarea anului scolar nu am vazut. Poate sunt inapoiata dar eu stiu ca era mult mai usor cu cele 3 trimestre nu 2 semestre. Macar stia si elevul si parintele cum sta cu scoala dupa timp mai scurt si in plus daca avea probleme de corigente avea mai multe sanse sa se redreseze. Stiai si cum poti sa reglezi materia. Puteai sa faci mai des recapitularea de inceput si sfarsit. Acum ne incurcam in vacante care nu au sens.Adica ai vacanta de iarna ca apoi sa o iei de unde ai ramas in varianta in care elevul a uitat ce a invatat 14 saptamani. Iau iar de la capat cu recapitularea, si gata se termina semestrul. Nici nu apuca bine sa se bucure de vacanta ca incepe iar si asta o perioada lunga de timp pa la cealalta vacanta. Despre asa zisa Saptamana Altfel nu e deact o pierdere de timp. NU TOTI ELEVII SI PARINTII au posibilitati finaciare sa supoprte excursii sau sa cumpere diverse materiale didactice pentru a face altceva la ore. Totul costa inclusiv vizite la muzee sau in alte locuri.La primar poate isi mai dau parintii interesul sa le procure cele necesare copiilor dar la gimnaziu si mai ales la liceu pauza. Terminarea cursurilor pe 24 iunie e o tampenie caci de la 1 iunie deja toti sunt molesiti si numai gandes deloc. Au gandul la vacanta in niciun caz la scoala. Vin la scoala sa nu faca absenta nu de altceva. Era mult mai simplu sa incepem la 15 iunie cand cadea data ( fara sambata si duminica) si sa terminam la 15 iunie. Oricum aburelile cu saptamanile altfel sunt numai pe hartie. Pierdere de timp. La fel mi se pare si clasa 0 in varianta in care nu este numai pentru joc si acomodare ci e pentru invatat. Mai bui sa spunem ca ii dam la scoala de la 6 ani si gata. Deci in loc de 12 ani de scoala se fac 13 ani. Cum sa inveti un cpoil sa scrie cu litere de tipar ca apoi sa il intorci la litere de mana...Ne scarpinam peste cap.

8 3

29.06.2016 16:27 eladelu

Vacanta de Craciun a fost bine gandita anul acesta, in ideea ca au mai lungit-o putin. Va tot plangeti de caldura, dar este bine sa vii la scoala pe 3,4 ianuarie, cand nici bine n-ai iesit din sarbatori? O buna structura ar fi 15 septembrie-15 iunie.
Vacanta prescolarilor si a celor din invatamantul primar este bine acolo unde este, adica in noiembrie, ce tot aveti impotriva ei?

4 4

30.06.2016 08:41 abe2458

Corect,scolarul mic are nevoie de o minivacanta pentru ca oboseste mai usor,asa ca e binevenita.

4 2

29.06.2016 16:29 elichimie

La noi in tara era o traditie ca scoala sa inceapa pe 15 septembrie si sa se incheie pe 15 iunie; ar trebui sa tinem la traditiile noastre si nu sa ne inspiram din ale altora. Prelungirea anului scolar pana in 24 iunie nu a adus nici un beneficiu elevilor si nici profesorilor; ca sa nu mai spun de conditiile (caniculare) in care s-a desfasurat proba de Evaluare Nationala de luni, 27 iunie...
Din pacate nu cred ca aceasta propunere este supusa la propriu dezbaterii publice; a trecut prea putin de la "dezbaterea publica" a programelor scolare si am vazut cu totii ce s-a hotarat: din variantele 1, 2, 3 a iesit castigatoare ... 4. In plus nu ma simt deloc "miscata" de grija pentru profesori (si nici chiar pentru elevi) vis a vis de acomodarea cu inceputul anului scolar... Un motiv, ca oricare altul...

0 0

22.07.2016 11:29 mysymysy

Apoi profesorii care dau titularizari cand mai au timp de invatat daca scoala se termina tarziu ? Rezultatul -note slabe , apoi vin d-nii parlamentari si ziaristi si spun ca profesorii sunt incompetenti!

11 0

29.06.2016 16:46 romprofa

Este stupid sa discutam despre aceeasi chestiune o data cu fiecare nou an scolar. Sunt pentru traditie, chiar pentru trimestre (cu nicio nostalgie comunista). Sunt pentru 15. Tot incepem cu... inceputul, uitand esentialul.

9 0

29.06.2016 17:49 12armina

Nu inteleg rostul Scolii altfel la inceputul anului scolar! Incepand scoala cu vacanta este o neseriozitate! Prelungirea anului scolar pana in 23 iunie o alta greseala! II invit pe cei de la minister 6 ore la 40 grade cate erau la noi in clase in aceasta vara...Copiii erau fierti la propriu!
Subscriu ideii ca se fac schimbari de dragul schimbarii fara nici o legatura cu adevaratele probleme ale sistemului de invatamant!

11 0

29.06.2016 17:57 luprodica

Sunt in pragul pensionarii ( inca 5 ani ) , dar o harababura mai mare ca in ultimii 10 ani nu a existat in invatamant .Imi doresc sa inceapa scoala in 15 sept. ,sa se termine in 15 iunie pentru binele tuturor ,pentru respectul fata de elevi, parinti si nu in ultimul rand fata de noi ."Zilele altfel"sa fie cand simtim oboseala , sa nu ne inghesuim in muzee, in locuri turistice,sa stam in asteptare ore multe pt a vizita un loc anume , copiii sa simta bucurie nu oboseala si plictiseala.
Dar e bine stiut ca unii parintii se bucura cand copiii sunt supravegheati la scoala ,probabil nu au cu cine-i lasa in vacanta . Asadar nu cred ca scoala se va mai termina vreodata in 15 iunie .
Va doresc vacanta placuta ca sa puteti intampina noul an scolar cu forte noi , sa faceti fata noilor cerinte geniale exprimate de vreun candidat la gradatia de merit.

8 0

29.06.2016 18:04 pana_nicoleta_d

Sunt profesor la liceu. Nu inteleg de ce se prelungeste anul scolar pana pe 23 iunie. Elevii nu se mai pot concentra deloc la 40 de grade. Cat am fost la generala si apoi la liceu, anul scolar incepea pe 15 sept si se incheia pe 15 iunie indiferent daca era in cursul saptamanii. Nu inteleg schimbarile care se vor la inceputul fiecarui an scolar. Ar trebui sa ne gandim la adevaratele probleme ale sistemului de invatamant, cum ar fi ca elevii de clasa a XI a si a XII a nu au manuale si nu isi permit sa isi cumpere. Am inteles ca incepand din toamna li se va deconta suma de 50 lei pentru cumpararea manualelor. Este o suma infima avand in vedere ca un manual de limba engleza costa 45 lei. Se vrea performanta dar in aceste conditii cum sa reusim?

13 0

29.06.2016 18:14 marinoanea

Sunt pentru: 15 sept. - 15 iunie, desfiinţarea vacanţei din noiembrie şi adăugarea ei la vacanţa intersemestrială, desfiinţarea "Săptămânii altfel", deoarece împovărează pe unii şi îi uşurează pe alţii şi, de cele mai multe ori, nu avem susţinere financiară.
Cât despre cele 3 zile de "taclale", probabil că va trebui să facem planificări, obiective, conţinuturi, procese-verbale, rapoarte susţinute de dovezi, fotografii, compuneri, prin care vom dovedi cât de fericiţi sunt copiii patriei noastre, care şi-au petrecut vacanţa în diferite locuri exotice unde noi nu putem ajunge nici cu gândul. Un alt ministru care vrea să rămână în istorie. Un nou experiment (trăsnit) care nicidecum nu va aduce o îmbunătăţire a sistemului, ci mai degrabă împovărare a cadrelor didactice. Domnul ministru să vină şi d-lui din concediu cu trei zile mai devreme pentru a sta la poveşti. Cred că a gândit adânc şi în profunzime. Mai cred că nu vede pădurea din cauza copacilor.

10 0

29.06.2016 18:58 claudia70_12

Sunt cadru didactic de 20 de ani. Cred ca era buna veche structura: 15 sept-15 iunie cu
3 trimestre si FARA SCOALA ALTFEL!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

6 0

29.06.2016 21:54 urania

Sunt perfect de acord. Insa as fi curioasa daca toate aceste dezbateri vor influenta cu ceva noul invatamant. Mergem tot mai jos cu scoala. O sa ajungem sa fim pe post numai de dadace pentru copii ca nu au cu cine sa isi lase parintii copii,iar la cei mari sa ii supraveghem sa nu cumva sa faca cine stie ce tampenie sa isi dea in cap sau sa se drogheze sau altele. Carte cat mai putina , libertate si drepturi pentru elevi cat mai multa si daca se poate sa stam sa povestim vrute si nevrute la ore ca sa fim pe placul elvului sa nu cumva sa te voteze ca sa te excluda de la clasa, Elevul nostru stapanul nostru. Dac el zice sa stam la colt noi trbuie sa ne conformam ca altfel se streseaza copilul si ramane cu sechele.(citit printre randuri- va rog).

7 0

29.06.2016 19:02 ginabastu

Nu vad rostul celor 3 zile de Scoala Altfel din 12-15 septembrie . Dupa acestea, festivitatea de incepere a anului scolar nu-si mai are rostul. Cei mici de clasa pregatitoare si clasa I erau primiti in mod festiv cu flori, ceilalti deasemenea, aveau manualele pe mese, poate si o surpriza dulce din partea invatatorului, intrau emotionati la clasa, curiosi sa-si revada scoala, etc. Pur si simplu li se strica bucuria acestui inceput. Mi se pare nu doar nepotrivit, ci de-a dreptul deplasata ideea. Oricum, nu era niciun profesor care sa intre direct in predare, tot stateai de vorba cu copiii si ii lasai in primele ore sa povesteasca.

5 0

29.06.2016 19:26 stroe1963_zorina

Nu se spune nimic de Liceele Tehnologice ,care practic nu prea mai au vacanta . Unii termina cursurile in 8 iulie, scoala profesionala pe 29 iulie. Se simt discriminati nu au chef de nimic .

5 0

29.06.2016 19:43 robertsebastian

Sa-mi fie cu iertare... Cei care au gandit aceasta structura cu 3 zile de Scoala altfel par sa fie extraterestri. Si, cum pamantenii sunt inferiori unor asemenea entitati, care nu vor macar sa coboare ocheanul mai aproape de pamant, orice este posibil... Cine suntem noi? Niste unii care carcotesc pe ici pe colo, fara sa-i ia nimeni in seama. Asa arata un invatamant de calitate: un inceput si un sfarsit de an scolar, copie in oglinda a mintii unora...fara minte! Si...ce activitati propun domniile lor pentru primele 3 zile? Si cate dosare trebuie sa intocmim iar si pentru acestea???? Se mai gandeste cineva cu adevarat si la calitatea invatamantului romanesc?

6 0

29.06.2016 20:00 mihaela oniga

Mi se pare si mie nepotrivita ideea cu inceperea anului scolar in data de 12 septembrie, iar festivitatea in data de 15. Anul scolar ar trebui sa inceapa in 15 septembrie si sa se termine in 15 iunie, iar evaluarile la clasele a II-a si a IV-a nu mai tarziu de 15 mai. Dar tine cineva cont de parerile noastre?

3 0

29.06.2016 22:00 urania

As vrea sa știu ce relevanta au aceste evaluări la clasa a II a si la a șasea, când de fapt în fiecare caz sunt la început de drum pentru multe dintre materii. Iar o alta problema atâta timp cat nu se dau note ca sa știe si părintele ce știe copilul lui nu vad sensul. Părintele oricum nu înțelege bălmăjelile lor cu niște numere înșirate. Vad sensul al a IV ca e sfârșit de ciclu la a VIII din același motiv și la a XII a dar restul e timp , maculatura și nervi pierduți. Oricum noi vorbim noi auzim.

4 0

29.06.2016 21:39 preanecajitul

Oeni buni , parlamentari ,miniștrilor sa ce-ori mai fi , din birouri cu aer condiționat și temperaturi plăcute au emanat asemenea monstruozități. Di săli de clasa supraîncălzit și cu elevi din ce în ce mai obosiți șiai stresanți , ce poate răsări ?
Dati-le pace , lăsați sa se odihnească faceti-le munca cât mai plăcută , ca sa putem avea minți luminate în viitor .
... sau poate nu va doriți ăsta ?

4 0

29.06.2016 22:14 lizzya2

Inceperea scolii pe 12 septembrie este o aberatie. Anul scolar ar trebui sa inceapa pe 15 septembrie si sa se finalizeze pe 15 iunie. Cele 3 zile de Scoala Altfel de la inceputul anului scolar ne transforma in bonele parintilor cu acordul ministrului.... sunt sigura ca pentru cele 3 zile vor aveam de facut documente .... inca o munca in plus, inca o hartie .... am ajuns secretari si nu cadre didactice... si se mai cere performanta...

6 0

29.06.2016 23:20 hasan33

Este aberanta propunerea aceasta. Anul scolar trebuie sa inceapa in 15 sept si sa se incheie in 15 IUNIE. Avem o traditie in aceste sens nu vad de ce trebuie modificata fara rost, iar inceperea , pe jumatate, a anului scolar in 12 sept cred ca a propus-o cineva fara ca sa gandeasca. Adica incepem, dar nu incepem in 12 sept asa ca sa se mire prostii...... Ce alte tampenii or mai coace Dumnezeu stie. Iar 15 iunie nu stiu pe cine deranjeaza..... mai ales in verile acestea caniculare sa venim la scoala pana la sfarsitul lui iunie este revoltator.

5 0

30.06.2016 08:49 abe2458

Chiar nu se observa ca majoritatea doreste inceperea anului scolar pe 15 septembrie si terminarea lui pe15 iunie?Daca tot publicam comentarii,ar fi de preferat sa se tina cont de ele.Pe de alta parte,e corect sa se inceapa scoala imediat dupa revelion?Si-apoi,sincer,cine mai poate face ceva,eficient,dupa 10-15 iunie?Sau asteptam schimbarea climei...

4 0

30.06.2016 10:11 dora_schinteie

Propun ca anul scolar sa inceapa in 15 septembrie, sa se termine in 15 iunie si sa fie 3 trimestre. Si mai scutiti-ne de toate schimbarile astea anuale! Ne-am saturat sa raspundem la intrebarile parintilor care nu mai stiu când începem sau când terminam!

4 0

30.06.2016 16:28 didinavrancianu

Cei care au propus și anul care tocmai s-a terminat, și anul școlar următor să se încheie pe 23-24 iunie, au stat într-o sală de clasă la 35-38 de grade, fără aer condiționat sau ventilator? Au poate copii la școală? Clasa nici măcar nu se aerisește, cu ușa și geamurile deschise! De căldură s-au dezlipit și au căzut jaluzelele de la ferestre!
Ce performanță se poate cere de la elevi în astfel de condiții?
Mai bine s-ar începe (de pe 12 sept., poftim!) cu lecții și s-ar renunța la preaminunata „săptămână altfel”, sau, dacă nu se vrea să se renunțe, să fie dusă la sfârșitul anului școlar, după încheierea mediilor. Să nu se facă lacții mai târziu de 15 iunie.
Iar cu decalarea programului din săptămâna altfel, la primar față de gimnaziu, s-a întrebat cineva ce face profesorul care are ore în aceeași zi la cele două cicluri de învățământ? Asta nu se poate programa decât pe școli, nu pe cicluri de învățământ.
O învățătoare în vârstă de 57 de ani, care acum ar fi trebuit să fie la pensie...

2 0

03.07.2016 21:55 rufykohl

Aveti mare dreptate. Alesii nostri au copiii la scoli in strainatate utilate si imbunatatite. Vin in Romania doar cu ideile, nu si cu copiii. Ar fi mai bine daca ar aparea la televizor si ar povesti despre efortul pe care il necesita performanta unui copil. Ei in schimb le spun romanilor povesti despre motivarea copiilor, jocul si activitatile distractive din scoala. Si ei confunda jocul didactic, activitatile extrascolare si extracurriculare cu joaca si distractia.

5 0

30.06.2016 17:34 eladelu

Anul scolar trebuie sa inceapa pe 15 septembrie si sa se finalizeze pe 15 iunie, excluzand, bineinteles, aberatia de a incepe cursurile din iarna, dupa vacanta de Craciun, pe 3,4 ianuarie, imediat dupa revelion. Cursurile trebuie sa inceapa dupa sarbatorile de iarna, ultima fiind Sfantul Ioan, deci in jur de 10 ianuarie. Scoala altfel, la care ar trebui de fapt sa se renunte, ar trebui plasata in ultima saptamana a anului scolar.

2 2

30.06.2016 20:13 vale29fin

Scoala ar trebui sa inceapa la 1 septembrie si sa se termine in 31 mai .
Vacanta de iarna sa tina o luna .(economie la bugetul scolii)

5 0

30.06.2016 22:54 sagittarius

Doamne, cum sa incepi hodoronc-tronc cu trei zile de scoala altfel?! La copilasii din clasa pregatitoare nu s-au gandit? Ce sa faci cu acei copii? Inceputul scolii trebuie sa fie o sarbatoare pentru fiecare copil, o amintire frumoasa. Hai cu el in clasa, fa scoala altfel, apoi festivitate!!! Toate se intorc pe dos! Ministrul asta nu verifica ”emanatiile” desteptilor care ”nasc” idei? Ma intreb de ce la clasa pregatitoare trebuie sa introducem rapoarte la OPT discipline la care nu s-au dat calificative pe platforme care nu functioneaza??? Admis/respins nu era suficient??? Mai ceva ca la bacalaureat! CE E DE FACUT? SINDICATELE CE FAC? Noi degeaba scriem, banuiesc... Vacanta placuta tuturor!

2 0

01.07.2016 08:53 cristinasiclaudiu

Cristina: Cel mai bun sistem era cel vechi:15 sept.-15 iun.Asculati-ne si pe noi si incetati cu experimentele fara rost, e cumplit sa lucrezi la 40 de grade in salile de clasa, o aberatie ca scoala sa se termine pe 25 iunie!!!!!!

1 0

02.07.2016 07:08 personificare

Georgeta: Nici nu stiu ce ma deranjeaza mai mult. Am prea multe nemultumiri in legatura cu sistemul de invatamant. Nu stiu daca structura anului scolar este cea mai grava problema din sistem. Am impresia ca ne cramponam de lucruri marunte. O problema care ma apasa foarte tare este predarea in simultan la 2 si chiar la trei clase a disciplinelor de examen. Este o problema cred eu foarte grava, care ii impiedica pe elevi sa aiba sanse egale.Acest lucru loveste direct la tinta, adica in copil.

1 0

03.07.2016 06:24 carmen20_happy

Sunt de acord cu cei care au postat mai sus, anul scolar 15septrmbrie 15iunie; in luna iunie nu avem randament nici noi nici elevii.
Perioadele in care au fost propuse zilele de Scoala altfel, nu sunt in regula: se stie ca elevii inainte si dupa vacanta se concentreaza mai greu. Cu adevarat nu structura anului scolar e cea mai grava problema, faptul ca scolile nu sunt dotate cu aer conditionat, calculatoare performante, si lista poate continua.

1 0

03.07.2016 18:01 aura_iamandi

Credeți ca ține cineva cont de ce scriem noi? Eu stiu ca nu au ți
nut niciodată in cei 40 de ani de activitate pe care ii am. Se spune ca
vor sa nu mai fie multă informație dar ei incarca programa maxim.
Saracii copii cară ghiozdane de cate 3-5 hg la cls a II a. Si materia
este chiar de cls a 4 a.

1 0

03.07.2016 18:03 aura_iamandi

Am vrut sa scriu kg.

0 0

03.07.2016 21:45 rufykohl

Traim intr-o societate in continua schimbare, dar sa nu incepem modificarile experimentand pe copii. Cred ca orice schimbare are nevoie de timp pentru a fi inteleasa si adoptata.
Eu nu inteleg de ce Scoala Altfel e alipita vacantelor.Se favorizeaza chiulul. Multi elevi nu participa la activitati si nu sunt trecuti absenti. Eu nu am putut realiza activitatile pentru ca parintii au plecat in concedii cu copiii sau elevii s-au imbolnavit subit.
In orasele mari posibilitatile de realizare a multor activitati sunt mai mari. La sate parintii nu-si permit excursii si vizite la obiective de interes in fiecare din cele 5 sau 8 zile.

3 0

04.07.2016 08:42 scolar

Cred ca ar trebui ca scoala sa inceapa luni(inainte de 15 septembrie) si sa se termine vineri(inainte de 15 iunie).
Cred ca ar trebui eliminata Scoala altfel. Daca nu ar fi ocupata vacanta de vara cu examenele de Evaluare nationala si Bacalaureat, ar fi timp pentru activitati extrascolare, perfectionarea profesorilor, realizarea incadrarii pentru anul scolar urmator.
Evaluarea elevilor de clasa a II-a, a IV-a si a VI-a este inutila, deaoarece necesita multe consumabile si nu se finalizeaza cu note.
Ar trebui eliminata si vacanta pentru prescolari si elevii din invatamantul primar, deoarece genereaza mari probleme de incadrare a profesorilor de limbi straine, educatie fizica, religie.
Profesorii pierd mult timp cu rapoarte(Scoala altfel), situatii(Numar de absente), activitati in comisii pentru care nu sunt pregatititi (COMISIA PENTRU PREVENIREA ȘI REDUCEREA VIOLENȚEI ÎN MEDIUL ȘCOLAR, COMITETUL DE SECURITATEȘI SĂNĂTATE ÎN MUNCĂ, COMISIA PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ, COMISIA PENTRU PREVENIREA EPIDEMIILOR ŞI LIMITAREA ÎMBOLNĂVIRILOR LA NIVELUL ŞCOLII, Comisia de inventariere, Comisia de recepţie bunuri, Comisia de casare, de clasare și valorificare a materialelor rezultate, COMISIA PENTRU RECENSĂMÂNTUL POPULAȚIEI ȘCOLARE).
Examenele de Evaluare Nationala si de Bacalaureat ar trebui sustinute in timpul anului scolar, la toate obiectele de studiu si organizate in unitatea scolara cu cadrele didactice din scoala (monitorizate audio-video pana cand va intelege toata lumea ca este nevoie de corectitudine si incredere). Notele obtinute ar trebui trecute pe diploma de absolvire, eliminandu-se pragul de promovabilitate. Admiterea la liceu sau scoala profesionala ar trebui sa se faca la fel ca si pana acum.
Sunt doar cateva idei.
Este nevoie de un grup format din profesori care au predat macar 20 de ani, psihologi, medici, are sa stabileasca niste norme de functionare a sistemului de invatamant. Aceste norme ar trebui formulate pe intelesul tuturor si sa duca la normalitate. Acum este un haos. Vin cu idei niste experti care nu cunosc realiatea.
Sper sa citeasca randurile noastre si cineva curajos, care poate lua decizii utile sistemului de invatamant.

0 0

04.07.2016 17:53 eva_16a12

stimati colegi,
voi vorbiti de 23 iunie ca punctul final!!!!!
dar ce ziceti voi daca va spun ca eu inca am ore la tehnologice!!!!,
da este 4 iulie si acesti elevi de liceu inca au cursuri de cultura generala....
bataie de joc!!!!
o clasa de profesionala isi termina activitatea pe data de 29 iulie!!!!!
nu stiu cine vine cu aceste propuneri, dar este cazul sa vedem lucrurile asa cum sunt, nu cum vor altii sa para!!!
vacanta placuta pentru cei care stiu sa aprecieze munca la catedra, caci ceilalti sunt "simpli" demnitari!

1 0

04.07.2016 22:53 scolar

Nu avem nici noi vacanta! Avem examene de evaluare nationala, bacalaureat, admitere la liceu. O sa transportam teze, cataloage, procese verbale, rapoarte, stampile, jandarmi, politisti....Toate drumurile le vom face cu autoturism proprietate personala.

0 0

04.07.2016 23:18 vio1611

Acum cateva minute am trimis un comentariu, in legatura cu subiectul in cauza si care ar fi trebuit sa apara , neincalcand niciuna din regulile acestui site. Oare miroase a cenzura sau "pura intamplare" ?

0 0

07.07.2016 18:15 scolar

Si mie mi s-a intamplat. Mai apar si erori. Am rescris si a aparut.

3 0

04.07.2016 23:20 vio1611

MI S-A UMPLUT PAHARUL şi dau RĂSPUNS-MANIFEST LA PROPUNEREA SPRE DEZBATERE, A UNEIA din NENUMĂRATE alte anterioare ABERAŢII , lansată DE CEI CARE PRETIND A FI guvernanţii societăţii româneşti

Oare nu cumva DEZBATEREA propusă de Ministerul Educaţiei şi Culturii pe- Didactic.ro, ştiri: PROIECT PRIVIND STRUCTURA ANULUI ŞCOLAR 2016-2017 e o diversiune a politicului ( devenit de mult timp RUŞINEA SOCIETĂŢII şi care NU AR AVEA CE CĂUTA ÎN TREBURILE ÎNVATAMANTULUI), ca să nu explodăm atunci când nu vom mai primi cele promise de Guvern, începând cu luna august a.c. în urma manifestaţiei din 1 iunie, de la Bucureşti?
Că atinge absurdul propunerea dată spre dezbatere, asta e evident. Ce alt scop să mai aibă? Ca şi altă dată, prin şocul creat artificial, să ni se şteargă din memorie apelul la respectarea DREPTULUI UNIVERSAL LA DEMNITATE, ramânând, spre a fi mai usor de manipulat, cu impresia puternică de umilinţă, la care ne supun sistematic cei care, se screm de un sfert de secol să facă reforma în învăţământ, iar "fătul" e tot nenăscut: ba vrea cu picioarele înainte, ba cu fundul. Dar cu capul înainte , cum e normal într-o societate sănătoasă, CÂND VA VENI? Când se va naşte odata reforma asta a ÎNVĂŢĂMÂNTULUI ?
Fără să mai fie supusă politicului, cred că ar fi fost demult tăiat cordonul ombilical. Greve, miscări de revendicare rezolvate mai ales în stradă nu dau soluţii pe termen lung, dovedindu-se a fi foarte toxice!
CAND VOR DA SOCOTEALA TOŢI ACEŞTIA CARE BATJOCORESC BUNUL SIMŢ COMUN?
Refuz comparaţia şi invocarea intereselor comune cu alte ţări. Comparaţia aici cu alte tări nu-şi are subiect, nu e relevantă în niciun caz. Fiecare cu fusul său orar şi cu clima lui, cu TRADIŢIA lui. Şi a noastră E BUNĂ, s-a verificat valoarea ei în ţări civilizate. Suntem forţaţi să acceptăm cardurile pentru salarii ca formă de plată (impusă la început prin coerciţie, acceptată apoi din inerţie-“că aşa are toată lumea “, dar cu avantaje numai pentru Bănci şi pentru cei cărora acestea le-au CUMPĂRAT CONŞTIINŢELE)... plata directă era mai sigură şi mai economicoasă pentru lucrător şi mai avea încă o calitate: nu putea fi lesne furată, sub forma substanţialei sume- jefuită lunar din salariul şi aşa mic- denumită”legal” plata pentru “administrarea de card” sau altă formă şmecheră. FELICIT pe cei care nu s-au lăsat păcăliţi de “sistem”!
Suntem forţaţi să acceptăm cardurile pentru sănătate, în numele unei fericiri VIRTUALE, care se transformă (şi se va transforma!) în COŞMAR CÂT SE POATE DE CONCRET de câte ori vor cădea “ SISTEMELE..., în loc să se REDEA DEMNITATEA MEDICILOR, aşezându-i la rangul care li se cuvine, alături de toţi intelectualii cu merite autentice, pe care oricum activitatea proprie îi va releva în faţa posterităţii .
NI SE SUGEREAZĂ să învăţăm a gâdila copilul, să ne maimuţărim în faţa lui şi nu să-l responsabilizăm, să devenim noi înşine modele în a-l învăţa să ia în serios societatea ECHILIBRATĂ , în mediul ei Universal. Urmarea?O să-l transformăm într-un neputincios, fără coloană vertebrală, fără puncte de reper solide, în contextul societăţii contemporane... Scoatem Educatia religioasă, dar introducem , parşiv, Educaţia sexuală că aşa vor unii,obsedaţi, chiar dacă societatea a funcţionat foarte bine, de milenii, fără aceasta din urmă. Admitem anomalii in numele TOLERANŢEI, de parcă nu am fi tolerat şi până acum nebunia SUB TOATE formele ei de existenţă.

Revenind ,în alt registru, dar tot atat de important-din punctul de vedere al PRINCIPIILOR , schimbăm structura Anului Şcolar(2015-2016) după începerea acestuia( motivul că aşa dictau unele interese, sau că a fost accidental, nu ma interesează). Deşi în aparenţă minor, Impactul e pe termen lung, generator de neîncredere, ca model de indolentă, de neseriozitate , principiu străin demnităţii de EDUCATOR, de formator al caracterelor.
Acum ni se propune” strânşi cu uşa” pe timpul vacanţei, să dezbatem altă anomalie, împotriva propriei tradiţii, a bunului simt comun până la urmă:
Inceperea Anului Scolar pe 12 septembrie cu activitati de tip " şcoala altfel", timp de trei zile, apoi pe 15 sept. FESTIVITATEA DE DESCHIDERE a Anului Scolar( a 4-a zi, deci ) şi după a 5-a zi, două zile de relaxare... Continuarea “ şcolii altfel”urmând să fie hotărâtă în nişte intervale de timp propuse sub o aparenţă binevoitoare , iar închiderea aceluiaşi An Scolar sa fie (cam...de acum încolo!) pe 23 iunie, cam ca şi anul acesta, când se leşina de caldură ... Are legătură lungirea anului şcolar cu pregătirea olimpicilor câtă LEGĂTURĂ are CONDAMNAREA PE DREPT a oamenilor politici care şi-au făcut legi pentru A FURA , cu RECUPERAREA PREJUDICIULUI MATERIAL ŞI DE IMAGINE, pentru care suferă o ţară întreagă!
STIMATI GUVERNANŢI- foşti, actuali şi/sau viitori- DIN TOATE MINISTERELE, CHIAR NU VĂ SIMŢIŢI DELOC RĂSPUNZĂTORI DE STAREA ACTUALEI SOCIETĂŢI? PÂNĂ CÂND VEŢI UMILI PE CEI CARE V-AU ACORDAT ÎNCREDERE, SAU VĂ MAI SUPORTĂ ÎNCĂ? PUTEŢI SĂ CÂŞTIGAŢI LUMEA ÎNTREAGĂ, DAR CE VEŢI DA ÎN SCHIMB PENTRU SUFLETUL PIERDUT? Mai rămâne să spuneţi că BREXITUL e vinovat de toate, că aşa v-aţi obişnuit.
Sunteţi PENIBILI şi nu aveţi nimic în comun nici cu educaţia- călcând-o primii în picioare, NICI CU TRADIŢIILE, pe care alte ţări civilizate, invocate de voi, le-au pierdut de dragul modernităţii şi acum caută să le recâştige, nici cu ţara aceasta frumoasă pe care aţi jefuit-o fără milă, nici cu OAMENII şi nici cu OMENIA din ea, pe care vă străduiţi să le distrugeţi cu cinismul şi servilismul vostru.
Oare cu Dumnezeu mai aveţi vre-o legătură?
SUNT MANDRU CĂ SUNT ROMÂN, dar mi-e RUŞINE CU GUVERNANŢI CA VOI!

2 0

13.07.2016 09:22 LiliSpi

Veniți cu o propunere concretă!
Ce ziceți de următoarea variantă:
sem. I: 12 sept. - 21 dec. , fără vac., dar cu o săpt. de Șc. Alt. în noiembrie
sem. II 16 ian. - 15 iunie, cu o vacanță de Paște (7-21aprilie) și 3 zille (pe care ei le băgase în sept), sau chiar o săpt., în preajma zilei de 1 IUNIE.

0 0

04.07.2016 23:27 vio1611

M-am linistit, nu e vorba de cenzura.

1 0

05.07.2016 11:28 valdiane

clar suntde acord cu deschiderea anului școlar în 15 septembrie și incheierea în 17 iunie...
,,Școala altfel” este și ar putea fi un program benefic atâta timp cât s-ar aloca bani pentru o excursie cel puțin sau pentru o activitate interactivă deosebită din care elevii să rămână cu ceva... sau să facă ceva practic.

0 0

07.07.2016 14:26 raluca1122

O sturctura de an scolar fffffffffffffff prost gandita ,scola trebuie sa inceapa pe 15,09 nu cu 3 zile sc altfel -aberatie este asta - iar ultima zi de curs sa fie pe 17 .06 .2017 -rezonabil trebuie sa gandim ,nu asa cum consideram ca ..............

1 0

07.07.2016 16:42 matei

Vacanța de vară să înceapă cât mai devreme. Oricum de la 1 iunie cu cei mici nu prea mai faci mare lucru

1 0

07.07.2016 18:16 popina

Vacanta sa inceapa cat mai devreme! Vacanta din noiembrie sa fie desfiintata! Saptamana altfel (daca tot vor sa o facem sa o lase la latitudinea scolii cand, cum, unde sa se desfasoare!

Din cei 28 de elevi din clasa 14 au cel putin un parinte in strainatate, iar incepand cu 1 iunie au inceput sa plece la parinti. Alti copii au plecat cu parintii care si-au luat concediu pentru a beneficia de reducerile din turism la mare, la munte,... . Unii au facut cerere ca elevul sa fie invoit o saptamana -doua altii au plecat pur si simplu (o gramada de absente de adunat si explicat), asa ca in ultima saptamana am mai avut prezenti in clasa 9-10 elevi impreuna cu care m-am copt la 38 grade intr-un curent care ne-a dat dureri de cap.

1 0

11.07.2016 20:06 ilie29prof_mat

Deschiderea anului scolar sa se faca pe 12 septembrie, daca aceasta este data stabilita pentru inceperea anului scolar! Chiar ca este ridicol, cum spunea cineva aici, sa facem festivitatea de dsechidere dupa ce elevii au venit deja 3 zile la scoala. Nu sunt de acord cu trei zile de Scoala Altfel la inceput, cand foarte multi elevi nu vor veni la scoala. Daca lasati ca Scoala Altfel sa se faca in perioade stabilite de fiecare scoala, atunci lasati-ne sa ne alegem perioada. Nu vad rostul celor trei zile de la inceput! Ma deranjeaza disproportia dintrte cele doua semestre si durata celui de-al doilea pana la 23 iunie. Sa ramana conform traditiei 15 septembrie si 15 iunie doua date reper in structura anului scolar.

0 0

13.07.2016 08:59 LiliSpi

Sigur, asa va fi!

1 0

13.07.2016 09:43 LiliSpi

Batem apa în piuă, dragi colegi! Nimei nu ne bagă în seamă, doar, știm asta.
M-am găndit că n-ar strica să găsim noi o variantă acceptabilă pe care să o propunem.

VARIANTA I:
SEMESRUL I = 15 SĂPT.
- 12 sept. - 21 dec. , fără vac., dar cu o săpt. de Școala Altfel în noiembrie

SEMESTRULL II = 20 SĂPT.
- 16 ian. - 15 iunie, cu o vacanță de Paște (7-21aprilie) și 3 zille (pe care ei le băgase în sept), sau chiar o săpt., în preajma zilei de 1 IUNIE.

ARGUMENTE:
1. NU FRAGMENTĂM PROCESUL DE ÎNV.:
2. AVEM ÎNCHEIATĂ SIT. ȘC. și putem să avem sărbători liniștite, cu un bilanț concret la sfârșit de an, atât copiii, cât și adulții;
3. TERMINĂM CURSURILE PE 15 IUNIE, FĂRĂ A REDUCE NR. DE SĂPT. PROPUS.

0 0

13.07.2016 18:18 camelyacamy

NU VA MAI AGITATI! Pe cei din ministerul care incepe sa semene a groazei nu ii intereseaza nimic din ceea ce spun cadrele didactice. N-au predat niciodata la preuniversitar/ n-au predat niciodata. N-au legatura cu realitatea. Ei traiesc in turnul lor de fildes. Pana in septembrie mai e. Poate ii vine si noului ministru o alta idee stralucita. Asa, ca sa arate si el ca nu degeaba a ajuns ministru.

3 0

14.07.2016 13:31 PROFESORPRIMAR

MIHAELA
Sunt cadru didactic de 30 de ani. In fiecare an schimbam ceva, adaugam ceva. Programa scolara e ingrozitoare. Copiii vin la scoala fara tragere de inima, au mult de invatat si aproape nimic de folos in viata. Ce programe scolare sunt acestea? Se vede ca sunt facute de oameni care nu au lucrat la catedra cu noile generatii. Cum sa faci reforma? Pe banii parintilor? Alocati o suma minima pentru fiecare clasa si dotati-o cu minimul necesar. Nu saraceste fondul parlamentarilor dintr-atat! Vacanta pe 15 iunie, e foarte cald si cum nu avem aer conditionat...!

1 0

14.07.2016 16:12 simonagrigoras

Aceste 3 zile inainte de 15 septembrie , adica in intervalul 12 septembrie -14 septembrie nu au nici un rost .Scoala sa inceapa tot pe 15 septembrie .

0 0

14.07.2016 16:17 simonagrigoras

Pentru invatamantul primar . cei de la gradinita, clasa pregatitoare , clas I etc.este prea mult pana pe 24 iunie , caldura e foartemare si sunt scoli facute din carton , unde se ajunge la 40 grade in clasa.

1 0

17.07.2016 15:19 liliana20122013

Asa cum scria cineva mai inainte, nimeni nu va tine cont de parerile noastre.

Proiectul ”cica” este supus dezbaterii publice, dar decizia a fost deja luata. Vor pune in structura cele 3 zile inainte de 15 sept, iar cadrele didactice se vor chinui sa pazeasca acei elevi care, din constiinciozitate, vor veni la scoala. Cei din minister nu numai ca nu vor sa scoata vechea Saptamana altfel si sa o transforme in vacanta, asa cum si-ar dori elevii, parintii si cadrele didactice , ci , din cine stie ce interese comerciale, vor sa introduca alte zile-Scoala altfel.

Vom trai si vom vedea.
Poate vor pune la punct noul site al ministerului, pentru ca in cel vechi nu ai sanse sa gasesti ceea ce cauti.

1 0

06.08.2016 06:36 verovrab

Nimeni nu este de acord cu cele trei zile de "scoala altfel" la inceput, dar cine ne ia in seama? Chiar ca nu au niciun rost! Mi se pare corect sa incepe pe 12 sept. si sa terminam pe 15 iunie, fara aceste zile pierdute aiurea.

0 0

05.09.2016 16:42 naturlici

Vacanta de iarna chiar in ajunul Craciunului?

0 0

06.09.2016 21:54 DuduNeli

Domnilor din minister, ascultati voce actorilor din invatamant! Vedeti, programa este supraincarcata, programul nu tine cont de conditiile meteo specifice tarii si nici de sarbatori. Scoala altfel, din lipsa de bani e un chin. Ne tot batem capul cum si ce materiale sa cumparam ca sa acoperim acest interval. ...Ca daca am cere copiilor, se stie ni ce s-ar intampla. Mai consultati-ne si ascultati-ne, domnilor si pe noi, va rugam.
P.S. Din Limba romana ne-ati luat o ora, in loc sa ne dati, iar nu ne-ati ascultat. A fost o pseudo-consultare, caci tot vointa d-voastra v-ati impus-o.

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 51 evenimente

«APRILIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Ce părere aveți despre introducerea camerelor de supraveghere în sălile de clasă, fără acordul profesorilor și al elevilor? Comentați!

292 voturi | 7 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: emil Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN