Şcoala cu
bune practici

39 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

Emil Onea: “Un auxiliar bine făcut este un compendiu de prerechizite necesare la clasă”

În opinia dvs. care mai este rolul manualului în spațiul educațional românesc? După atâția ani în care cadrele didactice au fost nevoite să lucreze cu manuale neadaptate programelor școlare, credeți că mai pot reprezenta instrumente de bază în activitatea de la clasă? Cum vedeți dvs. rolul manualelor de azi?

Cred că ar trebui să avem o discuție mai detaliată despre rolul cărții, al materialului scris/ tipărit, în procesul de învățare. Și dacă am avea o astfel de discuție, aș spune că nu se poate învățarea fără text tipărit, fără carte citită, chiar numai gândindu-ne la tendințele actuale de revenire la natură, la “bio”, la tradițional. Textul tipărit presupune o parcurgere temperată, cu pauze care ne trimit spre gândire, spre visare sau spre creație.
Învățarea cu manualul, în formele lui tipărite sau digitale, este indispensabilă oricărui om fie că este foarte tânăr, fie că este adult și independent de un educator sau un tutore. Manualul ne învață să facem primii pași apoi ne îndrumă să fim practici. Manualul este instrumentul educatorului în relația cu învățăcelul sau cu educatul în procesul atât de complex al învățării.

Manualele actuale capătă forme noi de prezentare dar rămân, așa cum am spus, instrumentele fără de care nu se poate face un învățământ eficient.

 

Vorbim cu învățători din toată țara și le știm greutățile. Ce soluții vedeți pentru cadrele didactice care nu au o dotare extraordinară la școală? Cum pot să folosească concret manualele digitale cu copiii?

Manualul digital este, pentru mulți dintre noi, o sperietoare. Este așa pentru că nu suntem informați, pentru că nu suntem ajutați să-l înțelegem. Indiscutabil, manualul digital este un instrument mai bun și mai practic pentru că, în afară de textul scris aduce și elemente vizuale, auditive care fac învățarea mai ușoară. Da, o imagine face cât o mie de cuvinte, dar un film demonstrativ face cât un milion de cuvinte sau cât ani de experiență.
Cum îl folosim la școală? Foarte simplu. Avem cel puțin un calculator în dotarea școlii și pe acela îl putem așeza în fața clasei sau într-un colț care să asigure intimitatea grupurilor de 3-4 elevi care pot parcurge, pe rând, o lecție sau o secvență, după ce le-am explicat cum să facă.
Dacă avem laptop și videoproiector este mai la îndemână pentru toată clasa. Le putem arăta elevilor imagini sau filme sugestive, îi punem să privească și să interpreteze, fără să consumăm hârtie, creioane, etc. Putem lucra frontal sau pe grupe asistați de calculator, fie de acela unic pe care îl avem în clasă, fie de ceea ce se vede pe ecran sau pe perete.

 

Sunt necesare caietele auxiliare la clasă? Cum se pot asigura cadrele didactice că aleg cele mai potrivite caiete pentru clasa lor? Care credeți că ar trebui să fie criteriile de bază în această selecție?

M-am convins, în ultimii 2-3 ani cât de util este caietul auxiliar la clasă, după ce am văzut pe Forumul didactic.ro sau pe grupurile de pe FB, numeroase plângeri justificate, ale colegilor care cheltuiesc din banii proprii pentru a tipări fișe, chestionare, planșe pentru clasă.
Un auxiliar bine făcut (atenție, vorbim de un auxiliar atașat unui manual!) este un compendiu de prerechizite necesare la clasă tot timpul anului. În condițiile în care elevii au manual și auxiliarul corespunzător, nu mai este nevoie de nicio altă resursă pentru lucrul în clasă. Învățătorul nu mai cheltuie banii proprii, părinții nu suportă decât costul acestui caiet care costă foarte puțin și chiar dacă vorbim de 2 sau 3 discipline, cheltuiala raportată la 1 an de lucru nu este mare.
Ce auxiliar iau la clasă? Evident pe acela construit exact după manualul pe care l-am ales.

 

Ce înseamnă un învățător bun al zilelor noastre? Ne mai putem raporta la domnul Trandafir sau ar trebui să discutăm de un domn Trandafir digital, un învățător care utilizează tehnicile moderne?

Un învățător bun înseamnă un OM bun. Iar un OM bun știe să se adapteze, știe să ajungă la sufletul copilului. Ca să ajungi la sufletul copilului trebuie să înțelegi lumea lui. Iar lumea lui, cu sau fără voia noastră, datorită evoluției tehnologice este “digitală”. Prin urmare, ajungem la concluzia că folosirea manualului digital nu trebuie privită numai ca o obligație “oficială” ci și ca un mare respect pentru lumea celor pe care îi educăm.
Un învățător bun este ca tatăl meu, care m-a învățat să privesc lumea frumos și practic, să mă implic, să contribui cu ceva. De aceea, cred că învățătorul bun, domnu’ Trandafir al zilelor noastre, trebuie să fie și poet, și cântăreț, și constructor, și digital, și pictor… Dar mai ales trebuie să fie OM.

Exercițiu de imaginație: vă provoc să vă imaginați că predați o oră la clasa I. Cum ați începe? Ce le-ați spune elevilor? Ce ați folosi? Ce nu ați face?

Dacă aș începe o oră la clasa I și ar fi frumos afară, aș merge în grădină și le-aș cere copiilor să privească cerul și pământul, plantele, oamenii, obiectele. Le-aș spune că acestea sunt minunile vieții noastre și ca să le înțelegem, să putem ajunge la ele, să le înfrumusețăm, să le stăpânim, trebuie să învățăm…

Interes general | Toate disciplinele | Ştiri

Propus de: intuitext | 01.09.2015 16:38 | 2923 vizualizări

Aflați mai multe despre Manuale și auxiliare Intuitext

Oferta Intuitext de caiete pentru anul școlar 2018-2019 - De la clasa Pregătitoare până la clasa a V-a învățăm cu plăcere!

Editura_Intuitext | 15.05.2018

0 comentarii

Caietul INTUITEXT de Limba și literatura română pentru clasa a V-a - le dezvăluie elevilor plăcerea cititului și le dezvoltă abilitățile de comunicare

Editura_Intuitext | 23.01.2018

0 comentarii

Manualul digital Intuitext de Matematică clasa a V-a – manualul numărul 1 pentru un an școlar sub semnul performanței

Editura_Intuitext | 20.09.2017

4 comentarii

Caietele elevului INTUITEXT pentru ciclul primar - De ce sunt alegerea perfectă atât pentru învățători, cât și pentru elevi

Editura_Intuitext | 01.09.2017

2 comentarii

Manualul INTUITEXT de Limba și Literatura Română clasa a V-a – un instrument excelent pentru invățarea centrată pe elev

intuitext | 02.08.2017

1 comentariu

Comentarii (0)

Nu există niciun comentariu

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 47 evenimente

«MARTIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Toate evenimentele

Sondajul zilei

Ce părere aveți despre simularea Evaluării Naționale pentru clasa a 8-a? Votați ceea ce vi se pare mai important, comentați.

149 voturi | 4 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: emil Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN