Şcoala cu
bune practici

45 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

140 de ani de performanta

UN BRAND NUMIT CNVA


Construit, bucată cu bucată, vreme de 140 de ani, brandul CNVA - până în 2000, LVA – s-a impus de la sine, nu prin vorbe, găsindu-şi un binemeritat loc în fruntea învăţământului gălăţean şi al celui românesc. "Personal, cred că o şcoală este, pe lângă instituţie de cultură, un ofertant care să răspundă nevoii, comenzii sociale", consideră directorul Colegiului "Alecsandri", Cezar Gaiu, care vede brandul CNVA construit solid pe două concepte: tradiţia performanţei academice şi, respectiv, deschiderea şi adaptarea în permanenţă la nou a colegiului.

Tradiţia academică

Constanţa cu care elevii liceului cuceresc premii la concursuri, olimpiade şi alte competiţii naţionale vorbeşte de la sine despre tradiţia performanţei academice a unei şcoli care îşi selectează drastic elevii. Alţi premianţi, la nivel internaţional, duc numele şcolii pe toate meridianele. Prima bătălie câştigată de liceenii gălăţeni la olimpiadele internaţionale datează din 1983, când Nicolae Mandache şi Martin Weiss au primit, la Paris, un aur şi, respectiv, un bronz pentru cunoştinţele lor de matematică. De atunci, CNVA-ul a câştigat opt medalii de aur (dintre care trei obţinute de un singur elev, Mihai Manea, între 1999-2001, la olimpiada de matematică), trei de argint şi alte şase de bronz. O privire aruncată şi mai adânc în timp ne arată că liceul înregistrează rezultatele deosebite ale elevilor lui pe plan naţional încă din perioada interbelică.

Adaptare la nou

Spiritul de competiţie între elevi, dar şi între profesori ridică de la an la an ştacheta. Întotdeauna aflat cu un pas înainte, Colegiul "Alecsandri" a avut o disponibilitate de adaptare ieşită din comun, exemplul cel mai elocvent în acest sens fiind oportunităţile oferite elevilor de a studia în străinătate. "CNVA-ul este tocmai şansa ca tânărul de azi - şi mă refer la cel care e şi inteligent, şi motivat, pentru că nu ar trebui să ne ferim să vorbim de elite - să se internaţionalizeze, să-şi demonstreze calităţile într-un areal mai larg, nu doar într-un context închis", spune directorul Cezar Gaiu. De aici, nevoia de a răspunde cerinţelor stringente ale lumii actuale. În anii ’90, CNVA a fost prima şcoală-pilot de atestare Cambridge pe ţară, iar în anul în care elevii gălăţeni au ocupat prima oară locul I în România, ţara noastră se clasa pe prima poziţie în lume în ceea ce priveşte rezultatele la acest examen, fapt ce a atras atenţia Statelor Unite ale Americii. Din 1999, ceneveiştii au cucerit, pur şi simplu, universităţile, nu doar pe cele din SUA, dar şi pe cele din Marea Britanie, Germania, Olanda, Grecia, Franţa, Italia, Canada, Japonia. Profesorii au numărat nu mai puţin de 115 liceeni care au purtat, până acum, brandul CNVA în toate colţurile lumii.

Mereu cu un pas înainte

"Dacă nu gândeşti cu un pas înainte, dacă nu sesizezi cu un pas înainte cerinţa socială, ai toate şansele să pierzi, chiar dacă ai locul I. Poate e o lipsă de modestie, dar am încercat întotdeauna să simţim pulsul şi să venim cu un pas înainte nu faţă de celelalte şcoli, dar faţă de ceea ce e instituţionalizat", spune directorul Cezar Gaiu la momentul în care brandul CNVA sărbătoreşte 140 de ani. O vârstă venerabilă şi performanţe maxime, care obligă, şi de acum înainte, la rezultate cel puţin la fel de spectaculoase.

Secretul Colegiului "Vasile Alecsandri":
Şcoala din suflet

Ne place sau nu, suntem “produsul" şcolilor pe care le-am urmat. Minunat este atunci când instituţia pe care ai absolvit-o constituie un reper foarte important în viaţa ta, în ciuda anilor care s-au scurs de când nu i-ai mai călcat pragul. Şcoala care rămâne în suflet ar trebui să fie, în definitiv, ţelul educaţiei. Lucrurile pe care le înveţi şi le porţi cu tine, indiferent de cât timp s-a cernut peste momentul terminării cursurilor şi în ciuda sutelor, miilor de kilometri distanţă la care te-a purtat soarta. Acesta este secretul CNVA-ului. Sau cel puţin aşa reiese din rândurile pe care le-au scris, la aniversare, foştii elevi, acum studenţi sau absolvenţi de facultăţi prestigioase. Din mesajele care au ajuns la noi prin intermediul profesoarei de limba engleză Nicoleta Ioniţă, am descoperit că aceştia încă răspund cu promptitudine la temele pentru acasă date de foştii dascăli, oricât de ocupaţi ar fi.

"CNVA înseamnă acasă" "

Ciprian Stratulat, student la Harvard, scrie, după o noapte albă în care a învăţat pentru un examen : “Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri" e pentru mine "acasă". A-ţi cunoaşte punctul de origine este o modalitate de a nu te rătăci. Aici am crescut cel mai mult, aici am pierdut cel mai mult şi tot aici am câştigat cel mai mult. Din sufletul acestui loc mi-am luat modele şi mentori şi înapoi am încercat să pun pasiune şi muncă. De la acest loc am învăţat enorm. Evocând cu dor liceul, nu mică mi-a fost bucuria să îmi aud unii colegi americani de facultate spunând ca şi-ar fi dorit să fi făcut liceul în România. CNVA are mult suflet". Sora lui Ciprian, Alisa Stratulat, ne scrie în aceeaşi idee, de la Colegiul “Smith": “Nu ştiu care va fi locul geografic în care mă voi stabili, după terminarea facultăţii, nu ştiu dacă mă voi întoarce sau voi pleca definitiv din România, dar ştiu că "acasă" va fi totdeauna CNVA. Este un devotament care vine din suflet, pentru că CNVA este locul care mi-a schimbat viaţa şi mi-a dat aripi să zbor".

"Liceul nostru e în
vârful clasamentului internaţional"


Unul dintre foştii elevi cu care CNVA se mândreşte cel mai mult este Mihai Manea, medaliat de trei ori cu aur la internaţionalele de matematică, absolvent de Princeton, actualmente doctorand la aceeaşi instituţie de prestigiu; printre altele semnează în reviste de specialitate articole alături de cel mai recent premiant Nobel în economie. Iată ce scrie, de departe: “Sunt rare şcolile unde profesorii şi elevii înţeleg la fel de bine ca la CNVA că educaţia e lucrul cel mai de preţ. Sper că stăruinţa asupra acestui adevăr fundamental va fi învigorată când liceul împlineşte 141, 151, 200, 2000 de ani, şi în fiecare altă zi de şcoală. Liceul nostru e în vârful clasamentului internaţional pentru instituţii educaţionale similare şi avem responsabilitatea să continuăm această tradiţie".

"Made in CNVA"

"După obiceiul americanilor de a da tricouri inscripţionate cu diverse lozinci participanţilor la orice fel de activitate, şi noi, bobocii internaţionali de la Yale am primit tricouri portocalii purtând pe piept inscripţia uriaşă "IMPORTED" - importat. Am înţeles că, pentru a fi importat de o şcoală ca Yale, trebuie să fii, într-adevăr un student de marcă, să reprezinţi un brand name, iar CNVA este chiar aşa ceva ! 140 de ani de existenţă nu ar însemna nimic dacă cifra nu ar fi înmulţită cu tot atâtea visuri şi succese câţi elevi au absolvit în fiecare an", ne transmite Mirela Vîrlănuţă care se autointitulează cu mândrie "made in CNVA".

"O şcoală de muncă
şi rigoare"

Unde altundeva decât în Japonia se apreciază cel mai mult munca şi rigoarea? Iată cum l-a ajutat CNVA-ul pe Dan Tudorache să termine o facultate şi să obţină un masterat în Ţara Soarelui Răsare: "Ceea ce am învăţat în liceu a fost rigoarea şi munca. Şi pentru a nu se lăsa nimeni îmbătat de mândrie, am învăţat că faptul de a fi elev la CNVA nu este o garanţie a succesului în viaţă deoarece comoditatea este moartea succesului." În acelaşi asentiment scrie şi Sergiu Şerban (student în Germania): "Nu mă consider un exemplu, aşa că nu vreau să mă trataţi ca pe o poveste de succes, ci pur şi simplu ca pe o poveste despre ambiţie, şcoală şi muncă. Munca mea şi a profesorilor mei, cărora le mulţumesc." Un alt exemplu de muncă susţinută este şi Alina Rapotan, studentă la Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice din Bucureşti: "Am rămas fundamental produsul CNVA, valorile cele mai mari care mi s-au insuflat fiind dorinţa de a învăţa mai mult şi respectul pentru educaţie şi cunoaştere."
Toate acestea nu ar fi existat fără dascălii de excepţie de aici: "Am profesori care predau şi la Harvard, dar nu se compară cu cei pe care i-am avut în liceu. Ei m-au învăţat să pot lucra cu un mare volum de cunoştinţe, să fac faţă oricărei provocări", scrie Loredana Pamfile, de la Universitatea din Boston.

"Mereu recunoscător liceului"

Cosmin Victor Popa, student la Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice în Bucureşti (recent a primit o bursă de studii la Georgetown University, Washinton DC), are o imagine originală despre modul în care CNVA i-a devenit reper în viaţă: "Mediul acestui liceu mi-a insuflat ceva ce în societatea românească lipseşte: capacitatea de a simţi ruşine datorită rezultatelor mediocre, datorită unor oameni care au crezut şi investit în tine. Un mediu nu te poate face să te simţi ruşinat decât dacă promovează principii superioare: performanţa, munca, integritatea şi bogăţia spirituală. Aici m-am format şi pentru acest început voi rămâne mereu recunoscător liceului şi profesorilor."
Şi toate acestea sunt doar câteva mărturii ale câtorva foşti elevi ai unei şcoli care împlineşte impresionanta vârstă de 140 de ani!

Persistenţa memoriei
Muzeul şcolii gălăţene

Înfiinţat în urmă cu zece ani datorită unui fost elev al şcolii, prof.univ.dr. Virgil Nistru Ţigănuş, muzeul de la Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri" a fost relansat săptămâna aceasta, sub grija profesorului Corneliu Goldu. În tot acest răstimp, muzeul şi-a păstrat unicitatea în peisajul şcolar. Reamenajat în spaţiul proaspăt reabilitat din clădirea administrativă, păstrează întru totul şi structura sa iniţială, realizată conform secvenţelor din penultima monografie a colegiului, semnată de prof. Ţigănuş. Cât de bine este cunoscut faptul că primul muzeu al Galaţiului şi primul sediu al Bibliotecii "V.A. Urechia" au funcţionat în actualul CNVA? Renumitul cărturar şi om politic a donat şcolii mai multe obiecte şi cărţi, care au ajuns, ulterior, la cele două instituţii locale. Pe lângă mărturiile pozelor (cea mai veche imagine, din 1896, este cea a primului director, Ioan Cetăţianu), documentelor şi actelor, cărţilor semnate de profesorii şcolii, revistelor literare, muzeul şcolii păstrează şi obiecte ce au în spate tot atâta istorie ca şi un manuscris.

Invitaţie la dialog cultural

Întrebat ce îndrăgeşte mai mult din muzeul pe care îl păstoreşte, prof. Goldu ne-a spus că e vorba de "poza profesorului meu de limba română, Laurenţiu Bourceanu, împreună cu mine, într-o sală de clasă. E singura mea poză cu el, ţin foarte mult la această amintire." Profesorul şi-a mai exprimat dorinţa ca acest muzeu să devină, în timp, unul al întregii şcoli gălăţene, iar cadrele didactice, elevii sau părinţii sunt invitaţi nu numai să viziteze originalul lăcaş de cultură, ci şi să-i completeze zestrea. Poate darul cel mai la îndemână ar fi fiţuicile descoperite de profesori de-a lungul carierei – muzeul are deja câteva mostre ce au aparţinut ceneveiştilor prinşi copiind la orele de anatomie şi de filosofie.

A opta Monografie a Colegiului "Alecsandri"

În această săptămână, dedicată manifestărilor Săptămânii colegiului, a avut loc şi lansarea ultimei Monografii a instituţiei de învăţământ. Volumul poartă semnătura a trei profesori de excepţie, Maria Brăilescu, Mihail Brăilescu şi Corneliu Goldu, a căror viaţă se identifică, practic, cu o bună parte din istoria liceului. Cartea se alătură celorlalte şapte anuare sau monografii, realizate de profesori de-a lungul celor 140 de ani de existenţă a instituţiei şcolare gălăţene.

O altfel de tradiţie
Familia cu cei mai mulţi "alecsandrişti"

Dintr-un sondaj realizat pe aproximativ 200 de elevi de gimnaziu de la Colegiul "Alecsandri" şi ale cărui rezultate sunt prezentate în "Monografia" apărută în 2007, reiese că aproape jumătate dintre ei au cel puţin o rudă care a urmat sau urmează tot CNVA-ul. Cu certitudine, dar fără a se cunoaşte exact numărul, zeci de familii au cel puţin trei generaţii care se laudă că au trecut, ani întregi, pe lângă statuia poetului paşoptist din curtea liceului. Chiar directorul Cezar Gaiu face parte dintr-o familie legată definitiv de CNVA. Tatăl său a terminat liceul puţin înainte de război, iar elevul Cezar Gaiu a urmat cursurile din clasa a II-a până în ultimul an de liceu, pentru a reveni ca profesor de limba engleză şi pentru ca, la rândul lor, copiii săi să fie elevi ai liceului "Alecsandri". De altfel, o altă tradiţie de familie este şi revenirea, în calitate de dascăl, în liceul care te-a format. "Întoarcerea la o marcă pe care o cunoşti şi o respecţi", explică fenomenul actualul director al liceului, adăugând că în cancelarie este înconjurat de foarte mulţi colegi care au fost elevii şcolii.

Posibil record descoperit săptămâna aceasta

Poate într-o încercare de a uni cât mai strâns prezentul cu trecutul, prof. Corneliu Goldu, el însuşi absolvent de CNVA, a lansat un fel de concurs neoficial ca să afle care familie are cele mai multe generaţii sau membri legaţi de acest liceu. Chiar la redeschiderea muzeului şcolii, domnul Goldu a avut o surpriză mai mult decât îmbucurătoare. Una dintre colegele de catedră, doamna profesoară de limba franceză Liliana Dragomir, absolventă de CNVA, i-a spus – şi a dovedit ulterior prin documente - că prin acest liceu au trecut patru generaţii de-ale familiei sale. Astfel, bunicul său a fost elev şi învăţător la "Alecsandri", mama dânsei a fost elevă şi apoi directoare adjunctă, iar fratele a învăţat tot pe băncile acestei şcoli. Fiica doamnei Liliana Dragomir, absolventă de CNVA, a revenit pentru puţin timp ca profesor, iar acum este cadru didactic universitar.
"Creşti cu o şcoală, odată cu ea", spune directorul Cezar Gaiu, fostul elev. "Acum, când intru într-o anumită sală de clasă, îmi aduc aminte că exista o sobă de teracotă care de cele mai multe ori era spartă şi scotea fum, pe care o înghesuiam noi, elevii, cu butuci din curtea şcolii, geamurile iarna nu se închideau şi intra zăpada până la jumătatea clasei. În aceeaşi sală de clasă predai acum unor tineri frumoşi, sclipitori prin informaţie şi inteligenţă şi nu poţi să nu simţi mândria schimbării. E un lucru deosebit!"

Elevii de azi

Fetele de la Căpâlna versus "All Blacks"

Pentru tinerii care vor să studieze la universităţi răspândite în toate colţurile lumii, diferenţele culturale şi, mai ales, acceptarea lor nu sunt doar lecţii de istorie sau de comportament nediscriminatoriu scrise în manuale. Ca să fie pregătiţi să le accepte, elevii de la mai multe clase (XI B, XI C, XII A, XII F) s-au antrenat în dezbaterea "Interferenţe şi diferenţe culturale", coordonată de prof. Ioana Albu. Mersul legănat şi cântecul fetelor de la Căpâlna, pe de o parte, şi Haka, dansul echipei naţionale de rugby a Noii Zeelande, pe de altă parte, interpretate de elevii ceneveişti în deschiderea discuţiilor, au adus două exemple concrete despre diferenţele culturale. Deşi au existat probleme de natură tehnică ce au împiedicat vizionarea mesajului video al unui imam stabilit în SUA, elevii au discutat pe marginea altor situaţii concrete. Ana Maria Dorobăţ, Maria Luiza Popescu şi Ionuţ Cristea au organizat această dezbatere în limba engleză, fiind una dintre numeroasele manifestări incluse în Săptămâna Colegiului "Vasile Alecsandri".

Manifestări variate

Pe tot parcursul săptămânii, ceneveiştii au trăit într-o efervescenţă de evenimente, au îmbrăcat pereţii interiori ai liceului cu expoziţii de autoportrete, de fotografii ecologiste, au participat la spectacole de muzică, de teatru interactiv, la concursuri de informatică distractivă sau de proiecte software, la prezentări de proiecte video. Cu aportul specialiştilor, elevii interesaţi de o carieră în poliţie au învăţat câteva secrete din dresajul câinilor poliţişti, iar iubitorii animalelor şi-au înscris prietenii necuvântători în competiţiile organizate în cursul zilei de ieri. Miercuri, i-a vizitat şi le-a cântat liceenilor grupul de folk "Strada mare", format şi din absolvenţi de CNVA. Ca în fiecare an, punctul forte al manifestărilor din Săptămâna Colegiului a fost sesiunea de comunicări ştiinţifice susţinute de elevi.

Întâlnire între generaţii

Astăzi, emoţia sărbătoririi celor 140 de ani de tradiţie şi performanţă va fi împărtăşită între mai multe generaţii de leveişti. Personalităţi gălăţene, foşti şi actuali profesori şi elevi se întâlnesc, la invitaţia conducerii Colegiului Naţional "Vasile Alecsandri", în Amfiteatrul liceului.

"Viata libera", 23 noiembrie 2007

Interes general | Toate disciplinele | Ştiri

Propus de: profchim | 24.11.2007 10:01 | 4436 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

Comentarii (2)

0 0

25.11.2007 10:10 floarebernad

va felicit pt. asfel de proiecte, spre lauda dascalului si a scolii romanesti, aratati lumii ca se poate

0 0

25.11.2007 12:17 mi_bios

Foarte frumoasa varsta ati implinit. La multi ani!

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 51 evenimente

«APRILIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Ce părere aveți despre introducerea camerelor de supraveghere în sălile de clasă, fără acordul profesorilor și al elevilor? Comentați!

320 voturi | 7 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: emil Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN