Curs intensiv "Formare de formatori" recunoscut de Ministerul Muncii si Ministerul Educatiei, 01-12.09.2008
14.08.2008 12:07 Strategia Guvernului pentru următorii 10 ani privind formarea profesională a adulților, prevede că incepând cu data de 1 ianuarie 2010 pentru a fi autorizați, furnizorii de formare profesională trebuie să facă dovada că realizează programele de formare profesională cu formatori care au pregătirea pedagogică specifică formării profesionale a adulților și pregătirea de specialitate corespunzătoare programei de pregătire - ORDONANȚA nr.129 din 31 august 2000 privind formarea profesională a adulților, Art. 23, alin. (2).
Centrul de Pregătire Profesională în Cultură va organiza un nou curs intensiv pentru ocupația de formator în perioada 1-12 septembrie 2008. Programul se adresează atât formatorilor care și-au dobândit parțial competențele pe căi informale, cât și tuturor persoanelor care doresc să se pregătească pentru această ocupație. Obiectivele programului:
•însușirea elementelor de bază ale procesului formării profesionale a adulților;
•formarea competențelor specifice în vederea identificării nevoilor de formare, pentru a pregăti și organiza sesiuni de instruire;
•dezvoltarea abilităților de comunicare și de prezentare;
•formarea competențelor specifice în domeniul evaluării cursanților și a sesiunilor de formare.
Descriere
Cursul are un puternic caracter interactiv, îmbinând elemente de teorie cu activități practice. Acest curs își propune să sprijine participanții în dezvoltarea competențelor specifice ocupației de formator, o atenție deosebită acordându-se dezvoltării abilităților practice.
La sfârșitul cursului, participanții vor susține un examen, care constă într-un test grilă, în elaborarea unui proiect și susținerea unei minisesiuni de training. Absolvenții vor primi certificat de absolvire recunoscut la nivel național de către Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse și de Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului.
Condiții de înscriere - minim studii medii.
Conținut tematic:
•formatorul - statut, profil, rol;
•principiile educației adulților;
•etapele procesului de formare;
•metode și tehnici de formare;
•elaborarea programei analitice;
•planificarea și structurarea lecției;
•etapele eleborării unui program de formare profesională;
•evaluarea cursanților, formatorilor și a sesiunii de formare;
•revizuirea și promovarea programului;
•aspecte psihologice în procesul de formare;
•comunicarea în procesul de formare.
Durata: 80 ore
Tarif: 1000 lei. Acest tarif acoperă suportul de curs, materialele pentru buna desfășurare a cursului, prestația formatorilor, precum și susținerea examenului de absolvire.
Studenții cu vârsta mai mică de 26 de ani vor beneficia de o reducere de 20%.
Locul desfasurarii: Bucuresti, Calea Dorobantilor, nr. 99A, sector 1
Persoana de contact:
Anna-Maria Bitere
Mobil: 0788.41.09.04
Telefon: 021.230.08.37
E-mail: anamaria.bitere@cppc.ro
Adresa web: www.cppc.ro
Interes general, 8921 citiri, propusa de annutza23
Utilizatorii inregistrati pot comenta aceasta stire
|