Şcoala cu
bune practici

43 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

PREMIANTII CONCURSULUI NATIONAL DE DIARISTICA \

Vineri, 4 aprilie, in sala mica a Casei de Cultura din Suceava, a avut loc deschiderea oficiala a etapei finale a Concursului National de Diaristica “Mihail Sebastian”.
Manifestarea, aflata anul acesta la prima editie, a fost initiata si organizata, sub egida MECT, de catre Colegiul National “Petru Rares” din Suceava, in parteneriat cu Inspectoratul Scolar şi Universitatea “Stefan cel Mare”. Pogramul manifestarii a cuprins prezentarea finalistilor, a membrilor Juriului national, conferinte despre Mihail Sebastian şi despre fenomenul diaristic. Au conferentiat despre Mihail Sebastian domnul Geo Serban, publicist, critic literar si eseist, colaborator al revistei “Realitatea evreiasca”, avizat exeget al creatiei lui Mihail Sebastian, precum si doamna Angela Furtuna, scriitoare şi publicista, cercetatoare pasionata a lui Mihail Sebastian.
Despre jurnale şi memorii după 1990 si-au exprimat parerea pertinenta cei trei membri ai Juriului national: domnisoara Cornelia Manicuta, conf. univ. dr. la Universitatea “Stefan cel Mare”, domnul Octavian Soviany, poet, critic literar si publicist, domnul Paul Aretzu, de asemenea, poet, critic literar si publicist.
Despre cele 553 de lucrari evaluate, jurnale personale şi, respectiv, interpretari de jurnale consacrate, au luat cuvantul membrii Juriului preliminar: doamna Sabina Fanaru, conf. univ. dr. la Universitatea “Stefan cel Mare”, doamna Eleonora Bulboaca, inspector de limba şi literatura romana la ISJ Suceava, domnul Florin Dan Prodan, scriitor, preşedintele Asociaţiei “ArtFest”. Sambata, 5 aprilie, cei 20 de finalisti au sustinut o proba scrisa de redactare a unui jurnal pe o tema data. In urma jurizarii, cele patru premii, in valoare totala de 2500 lei, au revenit, in ordine, urmatorilor elevi: Marele Premiu (1000 lei): elevei Vlad Gratiela Teodora (Colegiul National “Mircea cel Batran” din Rm. Valcea, prof. Luminita Manescu); premiul I (750 lei): elevei Novac Andreea (Colegiul National “Petru Rares” din Suceava, prof. Ileana Boteanu); premiul al II-lea (500 lei): elevei Mihalache Larisa (Colegiul National “Petru Rares” din Suceava, prof. Gheorghe Cirstian); premiul al III-lea (250 lei): elevei Malancu Ioana Gabriela (Scoala Centrala din Bucuresti, prof. Laurentiu Dumitrescu). Toti finalistii au primit din partea organizatorilor si a sponsorilor cadouri deosebite. Felicitari premiantilor! Felicitari tuturor participantilor!

Interes general | Toate disciplinele | Ştiri

Propus de: gheorghe | 06.04.2008 11:49 | 976 vizualizări

Articole recomandate de comunitatea SuntParinte.ro

Rolul de frate mai mare

Rivalitatea intre frati

Egocentrismul la parinti

Echilibrul emotional

Comentarii (1)

0 0

06.04.2008 21:09 1957

FELICITARI ! Ma bucur ca au primit premii substantiale copiii, ca de diplome e plin podu '.

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 47 evenimente

«APRILIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Ce părere aveți despre introducerea camerelor de supraveghere în sălile de clasă, fără acordul profesorilor și al elevilor? Comentați!

311 voturi | 7 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: emil Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN