ISSN: 2393 – 0810
● ÎNSULȘIREA CUNOȘTINȚELOR SPECIFICE DOMENIULUI EXPERIENȚIAL ,,ȘTIINȚE" PRIN METODE ACTIVE, cristina calin
● Elevul şi dascălul parteneri în procesul instructiv -educativ, MARIA TRAISTARU
● Evaluarea abilităţilor practice, Florina Sofronie
● NEVOIA DE CREATIVITATE ÎN ŞCOALA ROMÂNEASCĂ, georgeta oprea
● Părinţii în relaţia cu şcoala, mihaela andrei
● Diferenţierea activităţilor cu elevii în cadrul orelor de matematică în ciclul primar, NICUTA AURA DOGARU
● UN VIITOR MAI BUN PRIN EDUCATIE, Liliana Budacă
● LECTURA- MIJLOC EFICIENT PENTRU FORMAREA ŞI DEZVOLTAREA COMPETENŢELOR DE COMUNICARE, adina-elena sabangeanu
● Premise ale dezvoltării caracterului la preşcolar şi la şcolarul mic, Camelia Tiru
● Un exerciţiu intelectual la îndemâna oricui, Ionelia Fricosu
● Approaches and Techniques in Teaching Vocabulary Items to 5th Graders, Crenguta Gradinariu
● RELAȚIA PROFESOR - ELEV ÎN CONTEXT MODERN, geta petretchi
● ”ELEVII AU TALENT”-Activitate de educație nonformală, dana taclit
● Instrumente web 2.0 folosite în procesul didactic, Gabriela Vasilica Ungureanu
● Influenţa televizorului asupra copilului, Mădălina-Maria Morar
cristina calin
Liceul Teoretic "Gh.Lazar" Avrig, Sibiu, Avrig
Aplicarea de metode active în procesul instructiv, cu precădere
la activitățile specifice domeniului experiențial ,,științe"-
expemplificare.
ÎNSUŞIREA CUNOŞTINŢELOR SPECIFICE
DOMENIULUI EXPERIENŢIAL ,,ŞTIINŢE“ PRIN METODE ACTIVE
(Exemple de bună practică)
Utilizarea metodelor interactive de predare-învăţare în
activitatea didactică contribuie la îmbunătăţirea calităţii
procesului instructiv-educativ, având un caracter
activ-participativ şi o reală valoare activ-formativă asupra
personalităţii elevului.
În acest articol voi prezenta o parte din metodele active aplicate
la grupă, cele care au scopul de a contribui cât mai mult la
însuşirea cunoştinţelor, şi în special cele aplicabile
domeniului experienţial ştiinţe, încercând a se face întâi o
prezentare teoretică a metodei şi mai apoi o susţinere a teoriei
cu aplicaţii practice, drept exemplu.
Predarea-învăţarea reciprocă este o strategie de învăţare
care se realizează prin studiu pe text sau, la grădiniţă pe
imagine, pentru a dezvolta comunicarea dintre copii în cadrul
colectivului. Copiii lucrează pe grupe (4), însă înainte de a se
stabili grupurile se va analiza imaginea frontal. Fiecare grup
rezolvă sarcina de învăţare din perspectiva rolului pe care îl
interpretează: grupa 1 – rezumatorii: fiecare membru
alcătuieşte o propoziţie după ce imaginea a fost contemplată
timp de aproximativ 5 minute, apoi propoziţiile se rezumă într-o
sinteză logică, rezumatul (rodul gândirii colective); grupa 2 –
întrebătorii: fiecare membru formulează o întrebare după ce a
fost analizată imaginea, folosindu-se de paletele cu întrebări
puse la dispoziţie; grupa 3 – clarificatorii: identifică
cuvinte, expresii, comportamente, atitudini neclare pentru unii şi
găsesc împreună răspunsul corect; grupa 4 – prezicătorii:
analizează în grup imaginea şi prognozează ce se va întâmpla
în continuare. În aplicarea acestei metode se poate interveni cu
materiale didactice ajutătoare, şi anume: palete cu întrebări:
Ce?, Cine?, Când?, Cum?, De ce?, precum şi ecusoane pentru membrii
celor patru grupuri formate: R – pentru rezumatori, ? – pentru
întrebători, C – pentru clarificatori, P – pentru
prezicători. Se pot confecţiona şi coroniţe pentru liderii
grupurilor, care să conţină aceleaşi semne de mai sus. Ţinând
cont de ceea ce îşi doreşte să se obţină prin aplicarea
acestei metode (obiectivele metodei: înregistrare de performanţe
individuale prin exersarea capacităţii de învăţare de la
alţii, antrenarea activă a copiilor în activităţile de grup/
frontale, precum şi dezvoltarea încrederii în capacităţile
proprii de a intra în contact şi de responsabilizare a acestora)
se remarcă faptul că ele prezintă într-adevăr avantaje majore,
şi anume: preşcolarul învaţă să analizeze un text/ imagine,
învaţă să coopereze în cadrul unui grup pentru îndeplinirea
unui rol, învaţă să fie responsabil în implicarea individuală
în grup, învaţă să argumenteze şi să susţină o opinie,
îşi dezvoltă capacitatea de exprimare, atenţia, gândirea cu
operaţiile ei şi capacitatea de ascultare activă, stimulează
capacitatea de concentrare asupra textului/ imaginii de studiat şi
priceperea de a selecţiona esenţialul. Aşadar, la finalul unei
activităţi în care s-a folosit metoda interactivă
predarea-învăţarea reciprocă, copiii au învăţat altceva şi
au transmis ceea ce ei au ştiut legat de subiectul dezbătut.
Această metodă îşi are aplicabilitate maximă în activităţile
de cunoaşterea mediului. De exemplu, o activitate integrată
realizată – folosind această metodă – a fost activitatea cu
denumirea „Reţeta de gogoşi“: pentru început se citeşte de
către educatoare reţeta de gogoşi, se prezintă imagini
corespunzătoare ingredientelor necesare şi chiar ingredientele
naturale, se formează cele patru grupuri, fiecare membru al
grupului analizând reţeta din perspectiva sarcinilor
corespunzătoare grupului (rezumatorii reconstituie reţeta de
gogoşi, alcătuind propoziţii, întrebătorii formulează
întrebări despre aceste ingrediente, reţetă, clarificatorii
reţin cuvinte expresii, identifică neclarităţi, iar
prezicătorii fac predicţii exprimând finaluri neaşteptate).
Apoi, fiecare membru joacă rolul pe care îl deţine, având loc
discuţii simultane între grupuri. În continuare, copiii primesc
diverse sarcini care îi implică activ: „Gustă şi spune ce gust
are zahărul, Câte ouă punem în compoziţie?, Cum este uleiul
faţă de lapte?, Formează grupa pliculeţelor de zahăr vanilat
şi găseşte cifra corespunzătoare etc“. În ultima etapă a
activităţii se formează aluatul de gogoşi, se întinde (după ce
a fost lăsat la dospit), se decupează gogoşele cu forme şi se
prăjesc în ulei încins, în bucătăria grădiniţei. Cu
siguranţă această activitate a reuşit să îi implice activ pe
toţi preşcolarii, să le creeze bună dispoziţie, dar şi să le
formeze priceperi, deprinderi şi capacităţi diverse.
Bula dublă este o metodă de predare-învăţare, destul de uşor
de aplicat, care grupează asemănările şi deosebirile dintre
două obiecte, fenomene, idei, concepte. Ea se realizează prin
reprezentare grafică, şi anume două cercuri mari în care se
aşează imagini sau denumirea subiectului abordat. De cele două
cercuri mari se află relaţionate prin linii alte cercuri mici
situate între cercurile mari, în care se specifică asemănările,
iar în cercurile mici exterioare celor mari se specifică
caracteristicile fiecărui termen, particularităţi sau deosebiri.
Spre exemplu, spre sfârşitul anului şcolar, când s-au realizat
multiple activităţi de recapitulare/ consolidare de cunoştinţe,
am folosit metoda „bula dublă“ în activitatea cu tema „Ce
ştim despre?“ Activitatea s-a realizat prin intermediul
desenului, însă obiectivul principal a fost consolidarea
cunoştinţelor despre anotimpuri. Pentru a urmări acest lucru
copiii au fost împărţiţi în două grupe. Astfel, grupa
ciupercuţelor a avut de identificat/ completat prin desen cercurile
cu două caracteristici ale anotimpului de toamnă (frunze uscate,
păsări care pleacă, ploaie etc), două caracteristici ale
anotimpului de primăvară (pomi înfloriţi, ghiocei etc) și două
asemănări între ele, iar grupa floricelelor acelaşi lucru dar
despre vară şi iarnă. Această activitate s-a dovedit a fi una
foarte plăcută şi interesantă pentru preşcolarii grupei
mijlocii.
Piramida şi diamantul este o metodă modernă de instruire, care
ajută la fixarea, consolidarea şi chiar evaluarea cunoştinţelor
însuşite anterior. Are la bază împletirea activităţii
individuale cu cea desfăşurată în mod cooperativ şi urmăreşte
dezvoltarea capacităţii de a „sintetiza“ principalele
probleme, informaţii, idei ale unei teme date. Metoda poate fi
integrată la începutul unei activităţi pentru reactualizarea
cunoştinţelor, ca variantă a unui joc didactic sau în etapa
realizării feedback-ului unei activităţi de observare, povestire,
lectură, convorbire. Poate fi abordată cu succes în majoritatea
tipurilor de activităţi, chiar şi în etapa jocurilor libere.
Prin aplicarea acestei metode se exersează deprinderea de
cooperare, iniţiativă şi creativitate. Într-o primă etapă a
activităţii se construieşte o piramidă/ un diamant,
respectându-se anumite reguli de construcţie (se decupează mai
multe pătrate, pot fi de culori diferite, se construieşte piramida
cu mai multe trepte, ascultând indicaţiile verbale ale
educatoarei). Apoi se rezolvă sarcinile, completându-se pătratele
corespunzătoare treptelor piramidei/ diamantului, în funcţie de
tema dezbătută.
Acestea sunt două dintre metodele prin care se consolidează și se
evaluează cunoștințe matematice, chiar prin simpla lor observare
sau reprezentare grafică. Astfel, când observă sau desenează o
piramidă sau un diamant, copiii stabilesc forma, numără nivelele,
numără pătratele din care sunt alcătuite, observă culorile și
alternanța lor. Apoi, în funcție de tema aleasă, se formează
mulțimi, se asociază cifre. Se pot aplica metodele în teme
precum: Piramida cifrelor, a culorilor, a formelor geometrice,
Diamantul poveștilor, a fructelor, anotimpurilor etc..
Spre exemplu, am folosit această metodă în cadrul unui joc logic
matematic „Piramida figurilor geometrice“, în etapa de
consolidare a cunoştinţelor despre figuri geometrice. Copiii
completau, prin intermediul desenului, pătratele piramidei, în
funcţie de cerinţe:
1. Desenează unde este scrisă cifra 1 o figură geometrică care
este linie curbă închisă.
2. În pătratele cu cifra 2 desenează forme geometrice care pot
avea patru laturi.
3. În pătratele cifrei 3 desenează figuri care au colţuri.
4. În pătratele cifrei 4 desenează două obiecte care au formă
rotundă.
5. Desenează figura care se aseamănă cu acoperişul unei case,
în pătratul cifrei 5.
Ciorchinele este o tehnică care exersează gândirea liberă asupra
unei teme şi facilitează realizarea unor conexiuni între idei
deschizând căile de acces şi actualizând cunoştinţele
anterioare. Această metodă are ca obiectiv principal integrarea
informaţiilor dobândite pe parcursul învăţării în ciorchinele
realizat iniţial şi completarea acestuia cu noi informaţii.
Elaborarea ciorchinelui se poate face când copiii, la începutul
unei activităţi, enumeră idei prin brainstorming, iar educatoarea
le sintetizează logic (pentru grupele mici, mijlocii este un mod
specific de lucru). Elaborarea lui se poate realiza individual, şi
mai apoi în perechi, în grupuri, şi, în ultimul rând, frontal.
Este foarte important ca, mai întâi de toate, copilul să înveţe
pas cu pas algoritmul de realizare a ciorchinelui (desenul/
decuparea de cercuri ovale, confecţionarea de săgeţi de lungimi
diferite şi rolul acestora). Etapele după care se ghidează o
activitate bazată pe această metodă presupun: scrierea unui
cuvânt (desenarea unui obiect) în mijlocul foii de lucru, copiii
încep a emite (individual, în perechi, pe grupuri sau frontal)
idei, cuvinte sau desene legate de tema dată, astfel, făcându-se
conexiuni de la titlu la lucrările copiilor. Ciorchinele se poate
dezvolta diferit, în funcţie de nivelul grupei.
El se poate realiza în activităţi de observare şi se mulează
perfect într-o activitate de convorbire, sau la începutul şi pe
parcursul unui proiect pentru a reactualiza şi sintetiza
cunoştinţele copiilor despre un subiect şi completarea lor cu
altele noi. La activitățile matematice metoda poate fi aplicată,
spre exemplu, în rezolvarea unor probleme de adunare și scădere,
compunere și descompunere, asocierea cifrei la mulţimi de obiecte
etc..Spre exemplu, activitatea de consolidare a numeraţiei în
limitele 1 – 3, cu denumirea „Cifre fermecate, de copii
uitate?“ s-a desfăşurat aplicând această metodă. Astfel,
copiii au fost împărţiţi în 3 grupe, fiecare grupă primind o
fişă de lucru în mijlocul căreia este scrisă o cifră (de la 1
la 3, diferită pentru fiecare grupă). În jurul acestei cifre,
grupa trebuie să deseneze elemente (obiecte), personaje din
povești care pot fi în număr de unu, doi sau trei. Copiii
formează, prin desen, mulțimi de două obiecte (doi ochi, două
picioare, doi cercei, două cireşe), de un obiect (un soare, o
lună, o inimă) sau de trei obiecte (trei purceluşi, trei iezi
etc.). Se expun apoi ideile, lucrările în sala de grupă şi se
efectează turul galeriei, pentru a se face comparații între
lucrări, a se verifica corectitudinea îndeplinirii sarcinilor,
generalizări.
Multumesc,
Prof înv. preșc. Călin Cristina
MARIA TRAISTARU
Liceul Tehnologic "Petre Ionescu Muscel", Arges, Domnesti
Dascălul ar trebui să fie ,,un om fericit”să aibă puterea de a lăsa dincolo de poarta şcolii necazurile şi grijile ce pot interveni în viaţa fiecarui om, să reuşească să se integreze în viaţa clasei cu preocupările nevoile şi aspiraţiile ei.
Elevul şi dascălul parteneri în procesul instructiv -educativ
Prof.inv.primar prescolar
Trăistaru Maria
Liceul Tehnologic Petre Ionescu Muscel
Loc. Domnesti
Jud.Arges
Trăim o realitate crudă a învăţământului românesc,
educând o minoritate ce tinde sa devină majoritate, de copii
insinguraţi-copii rămaşi ,,singuri ”căci părinţii au plecat
în străinătate să le asigure viitorul material.
Acum mai mult ca niciodată, noi dascălii, ar trebui să
încercăm să îndeplinim şi meseria de psiholog, devenind
parteneri ai copilului.
Noi, adulţii, copleşiţi de grijile zilnice ne este tot
mai greu să ne aducem aminte cum vedeam lucrurile prin sufletul
copilului care am fost. Bucuriile simple, aşa cum le au copiii,
bucuriile din mai nimic, le simţim din ce în ce mai rar la noi.
Şi când ne întoarcem din când în când în lumea copiilor ,,ne
jenăm” să fim cu adevarat naivi ,sentimentali, asemenea lor.
Profesiunea de dascăl este o profesiune vocaţională,
care implică o anumită stare de spirit, de voioşie, de entuziasm,
de bunătate într-un cuvânt-tinereţe sufletească.
Dascălul ar trebui să fie ,,un om fericit”să aibă
puterea de a lăsa dincolo de poarta şcolii necazurile şi grijile
ce pot interveni în viaţa fiecarui om, să reuşească să se
integreze în viaţa clasei cu preocupările nevoile şi
aspiraţiile ei.
Apropierea de elevi este adevărata cheie a succesului
şcolar. Cunoscând copilul sub toate aspectele, mediul în care
trăieşte, modul de viaţă familial până la cele mai intime
preocupări sau gânduri ale lui, putem să descoperim
posibilităţile sale intelectuale şi morale, trăsăturile de
caracter, astfel încât să le cultivăm pe cele pozitive şi să
le frânăm pe cele negative.
Cheia rezolvării multor probleme cu care se confruntă
copiii stă în familie.
În intenţia sa de formare a personalităţii copilului, şcoala
pune accent pe formarea unui parteneriat familie-şcoală, dar
viitorul sumbru arată existenţa, de fapt, a unui singur
parteneriat viabil, dascăl-elev, în condiţiile în care familia
există doar în acte. Copiii singuri, ai căror părinţi sunt
plecati în străinătate, se maturizează prea devreme, ei
preluând problemele adulţilor. E greu să-şi păstreze copilăria
în condiţiile în care, un copil venind de la scoală e
întâmpinat poate de nişte bunici copleşiţi de bătrâneţi şi
nevoi, poate de nişte mătuşi şi unchi prinşi în problemele
unei vieţi grele, sau poate nişte vecini care le sunt străini cu
totul şi nu-i înţeleg. Sau poate sunt aşteptati doar de fraţii
mai mici pe care trebuie să-i îngrijească.
Oricât de concentraţi am fi asupra materiei pe care trebuie
să o predăm, nu trebuie să trecem cu vederea tristetea din ochii
unor copii. De regulă când un copil creează probleme la şcoala,
ceva nu este în regulă acasă. El devine uneori agitat, alteori
absent în timpul orelor.
În zadar le cunoaştem bine greşelile de scriere sau de
calcul, dacă ne vor rămâne necunoscute interesele, dorinţele şi
sentimentele lor.
Copilul este extrem de receptiv şi sensibil, iar pentru a
ajunge la sufletul lui e necesar să-i oferim posibilitatea să se
exprime, să-şi deschidă poarta spre lumea lui interioară.
Orice copil simte când este privit cu încredere, cu
dragoste şi când nu, de aceea reacţia lui faţă de cei
,,mari”este diferită. Ştiind că are alături un prieten ,,un
partener în dascălul său, copilul va căpăta putere de munca, va
trece mai uşor peste problemele pe care le are, poate, în familie.
Dacă la şcoală nu găseşte înţelegerea necesară, ce
vină poartă elevul pentru insuccesul său?
Ca dascăl, ca partener, trebuie să ne aplecăm inima şi
urechea la tot ce doresc să ne spună în nevinovăţia lor de
copil, să ni-i apropiem mai mult pentru a intui ce se întâmplă
cu elevul în fiecare moment, să-l ajutăm pentru depăşirea
dificultăţilor la timpul potrivit. Procesul instructiv-educativ ar
trebui să se desfaşoare într-o atmosfera bazată pe raporturi de
încredere, raţiune, demnitate, apropiere sinceră de elevi şi
prin exemplu personal.
Începând din primii ani de viaţă copilul preia de la cei
din jur atitudini, gesturi, limbajul, exemple de
comportament(pozitive sau nagative). Este o reacţie de imitaţie. O
dată cu trecerea timpului, când copilul este capabil să
discearnă între bine şi rău, îşi alege modele preferate şi
caută să se indentifice cu ele. Ca dascăli este important să ne
străduim să fim într-adevăr modele pentru elevii noştri, prin
competenţă, seriozitate, dăruire, răbdare, tact, înţelegere,
adică prin întreaga noastră comportare.
Părinţii, plecaţi la muncă în străinătate, ar trebui
să înţeleagă că şcoala nu-i poate substitui în rolul pe care
il au în raport cu propriii copii. Nu poate suplini afectivitatea
de care au nevoie copiii atunci când se află în sânul familiei.
http://documents.tips/documents/de-ce-toti-copiii-sunt-valorosi.html
Florina Sofronie
Gradinita cu program prelungit Nr.14 Pitesti, Arges, Pitesti
În această lucrare am prezentat câteva noţiuni despre evaluarea lucrărilor realizate de preşcolari şi şcolari mici în cadrul activităţilor de abilităţi practice
Copii de vârstă preşcolară şi primară creează cu pricepere
şi minuţiozitate sub îndrumarea educatoarei sau învăţătoarei
o multitudine de lucrări practice originale şi deosebite. O
hârtie colorată, rulată, tăiată sau îndoită, resturi colorate
de lână, seminţe de dovleac, floarea-soarelui sau fasole se pot
transforma, în funcţie de imaginaţia lor într-o floare, într-un
fruct, sau de ce nu chiar într-un adevărat peisaj. La fel hârtia
glasată pliată şi îndoită poate lua forma unor animale sau a
unor obiecte de decor.
Astfel se pot alcătui adevărate colaje tematice care
împodobesc adesea spaţiul grădiniţei sau al sălii de clasă.
Toată această muncă sistematică a copiilor este evaluată
sistematic pe durata unui an sau a unui ciclu şcolar, urmărindu-se
corectitudinea priceperilor şi deprinderilor.
Evaluarea rezultatelor muncii copiilor de la orele sau
activităţile de abilităţi practice presupune stabilirea anumitor
standarde de performanţă pe care copiii le conştientizează în
timp. În evaluare trebuie ţinut cont de faptul că preşcolarii
şi şcolarii mici simt nevoia să fie încurajaţi mai mult în
cadrul efortului pe care îl fac pentru a-şi forma anumite
deprinderi.
Evaluarea abilităţilor practice implică o analiză complexă
deoarece se referă atât la produsul muncii copiilor cât şi la
cunoştinţele despre materiale şi caracteristicile acestora,
precum şi la utilizarea tehnicilor de lucru specifice vârstei, în
scopul prelucrării şi realizării unor produse simple. Totodată
se face o analiză a comportamentului şi a atitudinii copiilor
faţă de creaţiile lor, faţă de realizările lor în
grădiniţă şi şcolă.
Nu este deloc uşor să trasezi după contur, să decupezi, să tai
drept, să lipeşti fără să murdăreşti totul în jurul tău,
să coşi fără să te înţepi sau să încurci aţa etc. Toate
acestea înseamnă răbdare, meticulozitate, precizie,
conştiiciozitate, iar toate aceste calităţi se dobândesc după
multe, foarte multe exerciţii. Şi aşa cum bine ştim cu toţii,
acasă, foarte puţini copii au voie să mânuiască foarfeca,
aracetul, acul, plastilina. Părinţii consideră fie că este
periculos, fie că este prea greu de curăţat în urma acestor
„lucrări” ale copiilor şi preferă, de cele mai multe ori să
le evite.
Şi chiar la clasă, mai ales în clasele mai mari, orele de
abilităţi practice se desfăşoară sporadic, de multe ori se
renunţă la ele în vederea fie a unei pregătiri pentru un concurs
şcolar, fie pentru a recupera anumite ore pierdute, sau pur şi
simplu pentru a lucra suplimentar la română sau matematică.
Tocmai din aceste motive nu putem pretinde copiilor în cadrul
acestor ore perfecţiune în execuţie.
Pentru ca preşcolarii şi şcolarii mici să aibă rezultate la
orele de abilităţi practice, mâinile lor, mai mult sau mai puţin
dibace, trebuie obişnuite să folosească metode specifice de
lucru, să îşi însuşească priceperi şi deprinderi specifice.
Încă de la grupele mici de grădiniţă, copiii sunt învăţaţi
să plieze, să înşire, să rupă, să lipească, să decupeze,
să ruleze, să împletească, iar apoi, pe percursul înaintării
în vârstă, multitudinea deprinderilor să sporească şi să
complice prin: răsucire, înodare, tăiere, bobinare, ţesere,
coasere folosind o gamă variată de materiale. Însuşirea acestor
tehnici ar trebui să fie o încântare pentru copii, iar
diversitatea materialelor cu care ei lucrează dau copiilor o
satisfacţie nebănuită, făcându-i să-şi dezvolte imaginaţia,
simţul estetic, creativitatea, încrederea în forţele proprii şi
utilitatea muncii lor.
Prin evaluarea lucrărilor copiilor, putem studia şi constata
traiectoria parcursă de fiecare copil pe parcursul unui an şcolar,
de la stadiul iniţial până la stadiul final.
Evaluarea rezultatelor muncii copiilor de la orele sau
activităţile de abilităţi practice presupune stabilirea anumitor
standarde de performanţă pe care copiii le conştientizează în
timp. Atunci când realizează evaluarea, orice cadru didactic ar
trebui să aibă în vedere răspunsurile la următoarele
întrebări:
¤ Care sunt obiectivele-cadru şi obiectivele de referinţă ale
programei şcolare, pe care trebuie să le atingă elevii?
¤ Care sunt performanţele minime, medii şi superioare prin care
elevii pot demonstra că au atins aceste obiective?
¤ Care este specificul colectivului de elevi pentru care îmi
propun evaluarea?
¤ Când şi în ce scop evaluez?
¤ Pentru ce tipuri de evaluare optez?
¤ Cu ce instrumente voi realiza evaluarea?
¤ Cum voi proceda pentru ca fiecare elev să fie evaluat prin
tipuri de probe cât mai variate, astfel încât evaluarea să fie
cât mai obiectivă?
¤ Cum voi folosi datele oferite de instrumentele de evaluare
administrate, pentru a elimina eventualele blocaje constatate în
formarea elevilor şi pentru a asigura progresul şcolar al
fiecăruia dintre ei?
Înainte de a ajunge în portofolii, lucrările copiilor ar
trebui expuse, iar în acest sens prezentăm câteva argumente pro
expunere:
• lucrările învăluie copiii cu frumuseţea pe care ei înşişi
au creat-o;
• creaţiile vorbesc despre interesele şi nevoile copiilor,
despre tipuri de inteligenţă specifice;
• modalităţile de exprimare, oricât ar fi de stângace sau
naive, dacă sunt apreciate, vor influenţa sentimentele copiilor
despre propria persoană;
• când copiii ştiu că ideile şi munca lor este valorizată, se
afirmă; ei ştiu că pot învăţa, că e loc pentru mai bine;
• informaţiile obţinute prin proiecte şi explorări, sub forma
colajelor de tot felul sau a diverselor obiecte realizate, îi
motivează pe copii să înveţe mai mult;
• prin expunerea lucrărilor, familia şi ceilalţi membri ai
comunităţii au o imagine clară asupra procesului
instructiv-educativ care se desfăşoară în şcoală;
• afişând rezultatele activităţii desfăşurate, le oferim
copiilor oportunitatea de a vorbi şi gândi despre munca lor în
trecut şi de a face planuri pentru ceea ce doresc să facă în
viitor.
De asemenea, orice obiect expus trebuie să respecte anumite
standarde:
georgeta oprea
Scoala Gimnaziala Nr.128, Bucuresti, Bucuresti
Creativitatea constituie una dintre componentele majore ale contemporanităţii şi una dintre cele mai fascinante, fiind totodată forma cea mai înaltă a activităţii omeneşti.
Moto: „Creativitatea este o floare atât de delicată încât
elogiul ei o face să înflorească, în timp ce descurajarea o
înăbuşă adesea chiar înainte ca ea să se poată transforma în
floare” (I.Carlyl).
Creativitatea constituie una dintre componentele majore ale
contemporanităţii şi una dintre cele mai fascinante, fiind
totodată forma cea mai înaltă a activităţii omeneşti.
Creativitatea ar trebui să fie un atribut definitoriu al omului
modern, deoarece trăim într-o societate care se schimbă continuu,
iar elevul trebuie să aibă capacitatea de a selecta informaţiile,
de a-şi manifesta atitudinea creatoare, originalitatea în
gândire, trăirile afective.
Creativitatea reprezintă noutate, îndrăzneală, originalitate,
cunoaştere, imaginaţie, inventivitate, flexibilitate.
Clasa pregătitoare este o perioadă foarte importantă pentru
dezvoltarea creativităţii. Acum se conturează nevoia de
cunoaştere, de informaţie, de independenţă, de autoexprimare.
Potenţialul creativ există şi poate fi dezvoltat la fiecare copil
sub influenţa unui mediu socio-educaţional stimulativ,
responsabilul pentru stimularea creativităţii copilului la
şcoală fiind cadrul didactic. „Creativitatea este un proces de
învăţare aparte, la care elevul şi profesorul sunt una şi
aceeaşi persoană”. (Arthur Koestler).
La clasa pregătitoare procesul instructiv-educativ se realizează
prin joc. Pentru a stimula creativitatea copiilor am folosit metode
şi materiale diverse, în concordanţă cu caracteristicile de
vârstă şi individuale ale copiilor cu care lucrez. Metodele
utilizate sunt atât clasice, cât şi moderne.
De exemplu, o metodă activă pe care o folosesc la clasă este
jocul de rol, care solicită creativitate şi participare intensă,
mobilizarea competenţelor şi a cunoştinţelor anterioare şi, în
egală măsură, improvizaţie. Jocul de rol este o strategie prin
care copiii imită personaje din poveşti sau acţiuni, de exemplu:
„De-a bucătarii”, „De-a doctorul”, „La piaţă”,
„Scufiţa Roşie”, „Capra cu trei iezi”. Simularea constă
în punerea în scenă a unor situaţii similare celor din viaţa
reală, copiii îşi păstrează atitudinile, valorile şi nu joacă
un personaj, ci interpretează o situaţie.
Un alt exemplu pentru a stimula creativitatea este povestea cu
început dat sau poveşti libere, după un şir de ilustraţii, o
jucărie, o siluetă, după o machetă sau planşe. Cu ajutorul
acestei metode antrenăm capacitatea de elaborare verbal-expresivă
a imaginaţiei, a inovaţiei, a creativităţii.
Poveştile, memorizările, lecturile după imagini, toate au rolul
de a stimula creativitatea şcolarului. Abordarea integrată ne
ajută să organizăm mult mai bine informaţiile şi să le dăm
suportul ştiinţific şi faptic într-un context bine structurat.
Pentru unitatea tematică „Intră Baba Iarna-n sat” am abordat
de-a lungul unei săptămâni tema Omul de zăpadă şi am căutat
activităţi potrivite pentru toate disciplinele.
La Întâlnirea de dimineaţă la Comunicare în limba română am
pornit de la elementul surpriză: un om de zăpadă realizat din
materiale reciclabile, invitatul special al activităţii. Lecţia a
început cu prezentarea unui filmuleţ de pe Youtube adaptat
vârstei, foarte atractiv şi educativ, „Bobiţă şi Buburuză
– Omul de zăpadă”. Povestirea ne-a ajutat la disciplina
Dezvoltare personală, unde cu ajutorul întrebărilor şi al
materialului didactic, elevii au reuşit să identifice emoţiile de
bază: bucurie, tristeţe, frică, furie. În urma familiarizării
cu conţinutul povestirii Omul de zăpadă de la oraş, copiii au
fost îndrumaţi să doneze jucării şi haine copiilor nevoiaşi
şi au realizat un colaj. Copiii şi-au particularizat oamenii de
zăpadă, aducându-le ceva deosebit: fular, căciulă, cravată,
pălărie.
Cadrul cel mai important de manifestare, dar şi de stimulare a
potenţialului creativ este jocul. Prin joc copilul poate fi oricine
îşi doreşte, poate crea personaje. De exemplu, omul de zăpadă
i-a rugat pe copii să-şi imagineze că sunt el. „Dacă aş fi om
de zăpadă …”. Iar copii au răspuns: „… aş vrea să fie
tot timpul iarnă” sau „… nu aş dori să mă topesc” etc.
Pentru disciplina Matematică şi explorarea mediului am pregătit
activităţile: compararea lungimilor şi măsurarea folosind
instrumente convenţionale (copiii s-au măsurat cu omul de
zăpadă, stabilind cine e mai înalt şi cine e mai scund),
compunerea şi descompunerea numerelor naturale, folosind jetoane cu
oameni de zăpadă, exerciţii de numărare (omul de zăpadă îi
roagă pe copii să-i numere nasturii), desenarea unui om de
zăpadă accesorizat cu cifrele învăţate.
Am folosit metoda „Ştiu/Vreau să ştiu/Am învăţat” pentru a
stabili informaţiile de la care plecăm şi ce am reuşit să
descoperim despre zăpadă.
Un alt joc folosit a fost „Cum se realizează un om de
zăpadă?”. Fiecare echipă primeşte câte o planşă (pe care
este desenată o floare) şi mai multe imagini. Copiii trebuie să
aleagă, să decupeze şi să lipească pe petalele florii imaginile
potrivite.
Activităţile artistico-plastice constituie un mijloc de dinamizare
şi exprimare a vieţii copilului, a achiziţiilor sale
intelectuale, afective, voliţionale şi motivaţionale. Deşi
disciplina Arte vizuale şi abilităţi practice a avut abordări
multiple prin faptul că multe activităţi au presupus tăiere,
decupare, lipire, colorare şi desen, am realizat şi activităţi
specifice: omul de zăpadă modelat din plastilină, colaj (hârtie
glasată, dischete demachiante, vată, pastă de dinţi, scobitori)
şi realizarea unor oameni de zăpadă din materiale diferite.
La orele de Muzică şi Mişcare, copiii au cântat cântecele
„Omul de zăpadă” şi „Iarna”, mişcându-se în ritmul
muzicii.
Am încheiat activităţile cu realizarea unui portofoliu
cuprinzând toate fişele şi cu o expoziţie care cuprinde toate
lucrările realizate de elevi. Omul de zăpadă nu mai este trist,
pentru că acum este înconjurat de prieteni.
Trebuie să-i învăţăm pe copii să învingă dificultăţile de
învăţare prin intervenţii reale, determinându-i să-şi
exerseze capacitatea de a opta şi de a decide. La şcoală copilul
intră într-un mediu stimulativ, un mediu în care literatura,
muzica, artele plastice, socialul sunt într-un permanent dialog.
„Creativitatea este contagioasă, dă-o mai departe”. (Albert
Einstein)
BIBLIOGRAFIE
• Ciolan, L. Învăţarea integrată. Fundamente pentru un
curriculum transdisciplinar, Editura Poliram, Iaşi, 2008.
• Ghid practic pentru clasa pregătitoare, Editura Delta Cart,
Piteşti, 2014.
mihaela andrei
Scoala Primara Smeura, Arges, Smeura
Materialul prezintă rolul familiei in procesul instructiv educativ.
Obiectivele educaţionale nu pot fi realizate decât prin eforturile
conjugate ale tuturor factorilor, în special ale factorilor activi:
părinţi şi educatori oficiali. În primii 15-16 ani de viaţă ai
copilului, familia este factorul cu cea mai puternică influenţă
educaţională.
Odată cu intrarea copilului în şcoală, responsabilitatea
părinţilor se amplifică, proporţional cu complexitatea
sarcinilor instructiv-educative. Părinţii care consideră că
odată intrat în şcoală, copilul ,,merge” comit o mare
greşeală.
Experienţa ne oferă permanent exemple edificatoare despre
consecinţele care decurg din neparticiparea la procesul
educaţional, alături de şcoală. Anumite caracteristici ale
procesului educaţional determină prezenţa părinţilor alături
de educatoare şi învăţători, dar şi în continuare, chiar la
clasele de liceu. Iată câteva caracteristici:
a) educaţia este determinată de o sumă de factori, printre care
familia are un rol important, ca unul din factorii activi;
b) factorii participanţi în actul educaţional trebuie să
acţioneze în concordanţă cu obiectivele propuse, iar relaţia
dintre obiectivele urmărite de familie şi cele urmărite de
şcoală să devină comune, de vreme ce ambii factori slujesc, în
cele din urmă, societatea, iar obiectivele societăţii devin
ţinte comune şi pentru familie;
c) eficienţa procesului educaţional este cu atât mai mare cu cât
toţi factorii implicaţi sunt coordonaţi, în baza unor norme
verificate, standardizate, care imprimă produsului calitatea
scontată;
d) caracterul unitar al acţiunilor pedagogice este una din
condiţiile majore ale reuşitei şcolii şi, implicit ale reuşitei
elevului şi părinţilor;
e) continuitatea exerciţiului formator, până la atingerea
,,ţintelor”, este de asemenea, tot atât de importantă, ca cele
enunţate; diminuarea sau întreruperea activităţii unui singur
factor, perturbă activitatea celorlalţi factori prinşi în
sistem;
f) metodele şi mijloacele incluse în strategia generală de
realizare a obiectivelor trebuie, de asemenea, să fie în deplină
concordanţă.
Cooperarea părinţilor cu şcoala presupune, însă o ierarhizare
a atribuţiilor care impune recunoaşterea de către părinţi a
autorităţii şcolii, respectiv a învăţătorului.
Învăţătorii şi părinţii nu trebuie să acţioneze ca nişte
complici, pentru a-l strivi pe copil. Colaborarea părinţilor
alături de învăţător, în procesul formării copilului în
toate planurile personalităţii sale, presupune cunoaşterea
reciprocă şi punerea de acord în orice demers pedagogic.
Concepţia nouă despre învăţarea formativă reorientează
acţiunea pedagogică şi, ca atare şi rolul părinţilor şi al
învăţătorilor. Elevul este plasat în centrul acţiunii
educaţionale, astfel încât, întreaga activitate la care este
solicitat trebuie concepută şi dirijată astfel încât elevul să
poată demonstra că poate îndeplini programul învăţării şi,
că ştie cum să înveţe, în dubla sa ipostază de subiect şi
obiect, educându-se pe sine, dar îndrumat, orientat,
relevându-i-se greşelile. Din această perspectivă, rolul
părinţilor faţă de copilul devenit elev se schimbă. Ei
înşişi au nevoie de îndrumarea învăţătorului, de instruire
în ceea ce priveşte modul de efectuare a sarcinilor şcolare şi
controlul conduitei copilului. Sunt încă mulţi părinţi care
intervin în activitatea de învăţare a copilului de cele mai
multe ori necorespunzător, fie că le sugerează o metodă
diferită de cea a învăţătorului, fie că-i efectuează
copilului temele prin alte metode decât cele indicate de
învăţător.
Caracterul contradictoriu nu poate duce decât la confuzie, atât
în domeniul însuşirilor tehnicilor de învăţare, cât şi în
domeniul moral, diminuând simţul răspunderii. Practica a
demonstrat că măsurile contradictorii cu privire la formarea
copilului, mai ales în primele stadii de dezvoltare, prezintă un
puternic factor perturbator. Unitatea de opinii dintre cele două
instituţii-şcoală-familie nu poate fi realizată decât în
colaborare. Activitatea de colaborare intră în sarcina fiecărui
învăţător, ca obligaţie profesională şi morală în acelaşi
timp. Sunt şi învăţători care critică sau minimalizează
necesitatea colaborării cu familia în scopul formării şi
educării părinţilor, apreciind că este o supra normare
profesională, că oricum, activitatea cu elevii este solicitantă,
şi ca atare, nu li se mai poate pretinde să-i educe şi pe
părinţi. Evoluţia copilului de la un stadiu la altul este
însoţită, deseori, de modificări şi salturi neaşteptate şi,
în unele cazuri, devieri care necesită intervenţia promptă,
conjugată.
În acest sens larg, tocmai schimbul de idei dintre educator şi
părinţi poate fi echivalat cu educaţia părinţilor, iar produsul
educaţional este profitabil, atât pentru şcoală, cât şi pentru
elev şi părinţi. Formele de colaborare ale familiei cu şcoala
sunt, în general, bine cunoscute şi fiecare şcoală/educator are
libertatea de a stabili acele modalităţi care se dovedesc
eficiente.
Bibliografie
1. Dorina Sălăvăstru, Psihologia educaţiei, Editura Polirom,
Iaşi, 2004.
2. Dragu, A.; Cristea, S., (2002), Psihologia şi pedagogia
şcolară, Constanţa.
3. Dragu, Anca, Structura personalităţii profesorului, Editura
Didactică şi Pedagogică, RA, 1996.
4. Dumitru, Valeriu, 2005, Evaluarea în procesul
instructiv/educativ, EDP, Bucureşti
5. Gilly, M., Elev bun, elev slab, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1976.
6. Jigău, M., Factorii reuşitei şcolare, Editura Grafoart,
Bucureşti, 1998.
NICUTA AURA DOGARU
Liceul "Matei Basarab" Ramnicu Valcea, Valcea, Ramnicu Valcea
Matematica este una din disciplinele care se construieste în spirală: cu reveniri, extinderi, aprofundări, integrări tot mai cuprinzătoare.
Oricine desfăşoară această mare şi plină de farmec meserie –
meseria de educator – nu poate evita obsesiva întrebare: există
oare noi elemente care să restructureze imaginea noastră despre
predarea matematicii la clasele I-IV?
Evident că vom spune: da, în domeniul didacticii îşi fac loc noi
paradigme de gândire şi acţiune. Elementul de noutate s-a simţit
mai ales începând cu anul şcolar 1995/1996 când folosirea
manualelor alternative de matematică a constituit un moment
deosebit.
Matematica este una din disciplinele care se construieste în
spirală: cu reveniri, extinderi, aprofundări, integrări tot mai
cuprinzătoare. Este esenţial de reţinut că fundamentarea
matematicii se realizează pe accesibilitatea şi înţelegerea
noţiunilor de teorie a mulţimilor şi logică matematică, a
însuşirii cunoştinţelor intuitive despre număr natural şi a
operaţiilor cu aceste numere.
Pentru ca micul şcolar să fie atras de activitatea matematică
depinde direct de învăţător, de multiplele procedee folosite la
clasă, de noutatea pe care o transmite copilului prin fiecare
exerciţiu, de modul cum ştie să-i activeze gândirea, să-l
atragă să participe direct şi activ.
Activitatea diferenţiată în cadrul lecţiilor este una din căile
menite să realizeze o tratare adecvată a copiilor.
Învăţământul diferenţiat, potrivit cu forţele intelectuale
ale elevilor, cu aptitudinile şi cu nivelul de pregătire,
reprezintă una din căile de rezolvare a multor probleme complexe
şi delicate din învăţământul primar. Impărţirea clasei în
mod oficial în grupe de nivel (slabi, mijlocii şi buni)
adânceşte decalajul dintre grupe în loc să-l reducă.
De-a lungul anilor s-a ajuns la concluzia că trebuie diferenţiate
procedeele de lucru pentru a obţine maximum de randament din
partea fiecărui elev. Strategia diferenţierii conduce la o gamă
foarte variată de forme de lucru şi modalităţi de organizare a
activităţii pentru a îmbina cele trei forme de activitate:
frontală, de grup şi individuală.
Indiferent de formele de activitate matematică pe care le
desfăşoară elevii (la tablă, pe caiete, în grup, pe fişe
individuale), învăţătorul trebuie să urmărească aplicarea
întregului sistem diferenţiat. Sunt situaţii când în diferite
forme de activitate se dau exerciţii care presupun toate gradele
de dificultate lăsând elevilor posibilitatea de a rezolva numai pe
acelea pe care reuşesc. La fel se poate proceda şi în rezolvarea
problemelor, unde se pot formula sarcini multiple: de analiză, apoi
de a rezolva prin alt procedeu, de a pune în exerciţiu, de a
compune o problemă asemănătoare.
Verificarea cunoştinţelor este prin chiar natura ei o cale
diferenţiată a muncii învăţătorului cu elevii. De pildă,
când un elev de calificativul suficient primeste spre rezolvare la
tablă o problemă dificilă, pe care ar putea-o duce la capăt abia
un elev de calificativul foarte bine, el se încurcă mereu, timpul
se consumă în mod inutil, ca până la urmă el să primeasca
calificativul suficient sau bine, adică atât cât merită. La
verificare trebuie să începem ascultarea fiecărui elev de la
nivelul său, urcând apoi cât se poate spre un calificativ mai
bun.
În cadrul lucrărilor scrise itemii trebuie formulaţi în aşa fel
încât fiecare copil să poată lucra din subiect atât cât îi
permite pregătirea sa. Dificultăţile subiectului trebuie să
apară gradat, încât elevii de calificativul suficient să poată
să scrie şi ei atât cât ştiu. Formularea în acest fel a
subiectelor pentru lucrările scrise permite fiecăruia să lucreze
cât poate, ceea ce asigură o curbă ascendentă a evoluţiei
copilului.
Când itemii dificili apar la inceput, chiar şi elevii de
calificativul foarte bine dau foile albe la sfârşitul orei, iar
verificarea nu mai este concludentă.Astfel de lucrări determină
stagnarea sau descreşterea interesului elevului pentru matematică.
Tratarea diferenţiată a elevilor folosind fişele de muncă
independentă este de un real folos, asigurand caracterul individual
şi independent al învăţării, ritmul propriu de lucru al
elevului conform capacităţilor şi nivelului său de cunoştinţe,
priceperi şi deprinderi.
În activitatea la clasă, vom realiza întocmirea fişelor de
muncă independentă folosind un conţinut diferenţiat, în
funcţie de tematica propusă. Ele ajută la însuşirea temeinică
a cunoştinţelor pe căi cât mai accesibile, specifice diferitelor
grupe de elevi, dezvoltării intelectuale a acestora, stării lor de
disciplină. Fişele de muncă independentă pot avea diferite
scopuri. Astfel există fişe de dezvoltare şi consolidare a
cunoştinţelor, fişe de recuperare, dar şi fişe de creativitate.
1)Fişele de dezvoltare conţin exerciţii care să pună probleme
în faţa elevilor foarte buni, să le solicite un efort, iar cu
restul clasei vom lucra individual pe caiete de muncă
independentă şi la tablă.
Exemplu:
a)Compune cât mai multe exerciţii de adunare şi scădere cu
numerele 7, 3, 10.
b)Completează căsuşele cu numere potrivite:
40 + = 80 - 60 -
= 30 +
c)Efectuează operaţiile conform săgeţilor (calcule în circuit)
completând cu numerele potrivite:
4
+ = 10 - = +
9 2
2)Fişele de consolidare şi fixare a cunoştinţelor au ca scop
corectarea greşelilor colective şi individuale pe care le fac
elevii în operaţii de adunare şi scădere.
Exemplu:
a) Completaţi fiecare căsuţă liberă cu numărul potrivit:
8 + 2 = – 3 = 10 + 3 = 7
19 - = 12
b)Completaţi căsuţele libere cu numere care să satisfacă
egalităţile:
2 + 3 - = 19 20 – 6 - = 3
5 + – 4 = 7 - + 6 =
3)Fişe de creativitate:
a)Compuneţi patru exerciţii de adunare a două numere în care
suma să treacă de 10.
b) Compuneţi o problemă care să se rezolve printr-o operaţie de
scădere şi una de adunare.
c) Gândeşte şi socoteste: 12+=15 -60=20 19-3=
18-=1
Ridicarea fiecărui elev la un nivel cât mai înalt a
cunoştinţelor şi capacităţilor sale se poate realiza şi prin
predarea diferenţiată a lecţiei noi. Aceasta este un mijloc de
sprijinire a muncii independente, de dobândire şi însuşire a
cunoştinţelor de către elevi şi de formare a priceperilor şi
deprinderilor, de instruire şi autoinstruire.
O educaţie pentru înţelegere, în accepţia lui Gardner, ar
trebui să se construiască pe două fundamente. Pe de o parte, este
necesar ca educatorii să recunoască dificultăţile cu care se
confruntă elevii în obţinerea unei înţelegeri adevărate a
anumitor obiecte de studiu şi concepte importante. Pe de altă
parte, este necesar ca educatorii să ia în considerare
diferenţele în plan mental dintre diferite persoane şi, pe cât
posibil, să se adreseze unei varietăţi foarte largi de elevi.
În acest caz teoria inteligenţelor multiple poate contribui
efectiv la un proces eficient de predare. O pespectivă bazată pe
inteligenţe multiple poate potenţa înţelegerea în cel puţin
trei feluri: prin oferirea unor puncte de acces semnificative, prin
oferirea unor analogii corespunzătoare sau prin oferirea unor
reprezentări multiple ale ideilor centrale sau de bază legate de
un subiect.
1) Punctele de acces pot fi organizate astfel încât să valorifice
diferite tipuri de inteligenţe. În continuare sugerez câteva
exemple.
a) Punctul de acces narativ – o scurtă istorioară poate precede
introducerea unei noţiuni.
b) Punctele de acces numerice – unora dintre elevi le place să
aibă de-a face cu numere şi relaţii numerice.
c) Punctele de acces logice – anumite enunţuri devin mai
accesibile dacă sunt formulate sintetic în forma
„dacă-atunci”, în propoziţii scurte. Trecerea în această
formă se dovedeşte utilă în multe cazuri.
d) Punctele de acces estetice – se poate recurge la o operă de
artă pentru a introduce diferite teme la geometrie; o discuţie pe
tema punctului şi a liniei în geometrie pornind de la analiza
imaginii pot stârni interesul către matematică al copilului cu
inteligenţă vizuală.
e) Punctele „practice” de acces – copiii sunt stimulaţi să
lucreze cu material didactic în oră (ex: diferite jetoane cu
imagini în rezolvarea problemelor, trusa magnetică cu figuri
geometrice etc.)
f) Punctele de acces interpersonale – unii elevi vor să înveţe
în compania semenilor, unora le place să colaboreze cu colegii,
iar altora le place să dezbată, să argumenteze, să prezinte
interese contradictorii şi să ocupe diferite roluri.
Matematica este prin definiţie un domeniu al cogniţiei. Multe
dintre rezultatele matematice, deşi teoretice şi abstracte, pot
fi însă explicate prin analogii şi metafore sugestive.
Perspectiva „reprezentărilor multiple” o contracarează pe cea
a „analogiei şi metaforei”. Când faci o anlogie alegi un
element dintr-o sferă de referinţă în mod deliberat
îndepărtată sau diferită, însa în cazul reprezentărilor
multiple alegi elemente din sfere de referinţă care se aplică
imediat la subiectul în discuţie.
Exemplu: desene ale grupelor de obiecte structurate în diferite
moduri
38 + 24 =
Descompunem mai întâi numerele în zeci şi unităţi:
38 + 24 = 30 + 8 + 20 + 4 = 50 + 12 = 62
Este important ca aceste reprezentări să fie utilizate consecvent,
dezvoltând totodată o varietate de modele pentru fiecare concept.
Diferenţierea temelor pentru acasă trebuie făcută în aşa fel
încât elevii slabi să înveţe lucrurile care asigura
înţelegerea lecţiei următoare sau progresul elementar la
matematica, iar cei buni şi foarte buni să poată lucra mai mult
şi la un nivel mai înalt. Tema pentru acasă trebuie să conţină
două părţi: o parte obligatorie (sarcini simple şi uşoare) şi
o parte facultativă (sarcini grele şi mai complicate). Spiritul de
întrecere fiind puternic la clasele mici, după un timp vor opta
mai mulţi elevi pentru tema facultativă. La sfârşitul orei
învăţătorul dă elevilor mai slăbuţi indicaţii pentru
rezolvarea temelor de acasă. În unele cazuri efectuarea temelor
poate să înceapă din clasă, urmând ca această activitate să
fie continuată acasă. În acest fel elevii vor şti cum trebuie
rezolvate problemele şi exerciţiile din temă.
Matematica a devenit unul din cele mai importante instrumente ale
cunoaşterii. Un asemenea statut obliga la regândirea strategiilor
de asimilare a matematicii încă de la cele mai fragede vârste.
O ambianţă şcolara în care elevul se simte bine, un climat
instituţional în care elevul este implicat în alegerea
parcursului de formare, un mediu centrat pe învăţare care
valorizează fiecare membru al comunităţii, un curriculum şcolar
echilibrat şi aplicat consecvent pe termen lung, mai puţin
aglomerat, în care se abordează şi se rezolva mai puţine
probleme, dar se aleg probleme semnificative şi acestea se
aprofundează – toate acestea pun elevul în consens cu propriile
sale aspiraţii, ducându-l spre realizare personală şi
profesională. În acest fel, motivaţia pentru învăţare
antrenează după sine o învăţare eficientă. Mai mult, într-un
asemenea climat, profesorul şi elevul îşi asumă deopotrivă
responsabilitatea asupra eşecului sau succesului, într-un
parteneriat cu roluri diferite.
Aşa cum spunea I.Drăgan în „A fi educator” – nimeni nu se
naşte cu tact pedagogic şi nici înzestrat cu măiestrii, ci
acestea i se formează prin exerciţii, practică pedagogică,
luminat de teorie care stă la baza lor: psihologia, pedagogia,
metodica şi pentru că dascălul este cu adevarat „făclia care
se stinge luminând”.
Bibliografie:
1. Neacşu, Ion – Metodica predării matematicii la clasele I-IV,
Bucureşti, Editura didactică şi pedagogică, 1988
2. Ştefănescu, V., Peti, A., Rădulescu, M., Florea., S. –
Matematica în ciclul primar, Bucureşti, 1980
3. Cosmovivi, A., Iacob, L. , Psihologie şcolară, Polirom, Iaşi
1999
4. Singer, M. (1998), Învăţarea matematicii în şcoala primară
— perspectiva noilor programe, în Învăţământul primar, nr.4
Liliana Budacă
Scoala Primara Miron Costin, Botosani, Miron Costin
Un proiect desfășurat în comuna noastră cu ajutorul Uniunii
Europene
UN VIITOR MAI BUN PRIN EDUCAȚIE
La școala unde eu predau de mai bine de 15 ani,
este primul an în care comunitatea locală a venit în sprijinul
familiilor care întâmpină probleme în creșterea și dezvoltarea
propriilor copii. Fiind o țară componentă a Uniunii Europene,
având o comunitate de oameni bine intenționați și instruiți, au
reușit să implementeze un proiect prin fonduri europene, un
program de sprijinire și consiliere a părinților și copiilor
lor.
S-a constat că tot mai mulți părință întâmpină
dificultăți în relația cu copiii, acestea repercutându-se
asupra dezvoltării copiilor, asupra adaptării lor școlare și a
performanțelor.
Familia reprezintă primul cadru educațional din viața
copilului și prezența ei constantă în timp în susținerea
copilului, îi asigură statutul de a fi și cea mai importantă. De
aceea, pentru a putea asigura copiilor premisele educative valoroase
trebuie în primul rând ca familia să poată furniza un model
valabil și bun. Pe de altă parte, societatea actuală are un ritm
de schimbare foarte alert și ridică permanent noi provocări atât
pentru părinți cât și pentru copii. Uneori poate fi dificil
pentru părinți, pe lângă responsabilitățile zilnice legate de
familie, casă, serviciu, să reușească să redefinească
permanent modelele de relaționare cu copiii lor și să găsească
soluții eficiente. Schimbarea rapidă din ultimii ani din țara
noastră, a creat o discrepanță mare între experiența trăită
de părinți în copilărie și experiența trăită de copiii lor
în societatea actuală.
Activitățile desfășurate în cadrul acestui
proiect cu părinții, au avut ca scop, consilierea educaională de
care aceștia au nevoie în scopul îmbunătățirii relației
părinți- copii- profesor. Părinții au participat la o serie de
activități practice și lucru în echipă, unde au identificat
propriile surse de motivație, eventuale metode de stimulare a
motivației pentru a participa la activitățile psihosociale de
grup.
Pe lângă părinți, care au primit repere, sugestii,
modalități eficiente de educație a copiilor, a nevoilor reale ale
copilului, copii au participat la activități extrașcolare de
stimulare a creativității, de descoperire a propriilor resurse
folosind metode și mijloace moderne. Au fost realizate planuri
individuale, pe grupe cu număr mic de copii (maxim 10). De multe
ori activitățile desfășurate cu copii au pornit de la premisa
că toți copii fac lucruri care nu plac părinților, de asemenea,
toți copii fac în mod regulat lucruri care îi încântă pe
părinți. Copii adoptă diferite tipuri de comportament, în
funcție de situația în care se află. Problema este, ca noi, ca
părinți, să ne cunoaștem copiii, și dacă știm cum să
reacționăm în situații de criză. Fiecare copil având o
personalitate unică și irepetabilă, trebuie tratat în mod
diferit față de ceilalți copii.
Educația este un proces complex care se bazează pe o
bună cunoaștere a copilului, care devine subiect al educației.
Trecerea de la greutăți (nereușite) la reușite se realizează
în urma analizei profunde a trebuințelor individului, pentru a
acționa în conformitate cu acestea.
Un rol important în reușita în educație, îl au factorii
interni și externi care acționează asupra individului, în orice
moment al acțiunii educaționale.
Dezbaterile și discuțiile avute cu părinții au reliefat
importanța cunoașterii aspectelor legislative legate de promovarea
egalității de șanse în general. Prin propria experiență, ei au
putut povesti momente când au fost sau nu discriminați, au
identificat rolul definitoriu al promovării tinerilor și
egalitatea de șanse, care pot fi înlăturate sau diminuate, dacă
nu sunt bine înțeles și ce măsuri trebuie luate pentru a combate
acest fenomen.
Am ales câteva idei, care dacă ar fi puse în practică de
fiecare adult, poate altfel ar sta legătura lor cu proprii copii,
și anume: o comunicare transparentă, asculatarea copilului,
răspunsuri date copiilor în așa fel încât ei să te audă,
spijinirea acestora în special în momente grele, explicarea
faptului că orice problemă are o rezolvare, petrecerea timpului
liber sau a unui anumit timp cu copii, activități în care să fie
implicați și copii.
Acest proiect a durat 9 săptămâni, zilnic 2 ore cu copii,
după orele de curs. Pot spune că rezultatele sunt uriașe. Sunt
copii care se aflau în pragul abandonului școlar, corigenți, cu
probleme de comportament, iar acum sunt integrați în
colectivitate, apreciați de colegi, și lucrul cel mai important,
apreciați de părinți.
Concluzia la care eu am ajuns, este următoarea: atenția
acordată prichindeilor, face comunitatea în care trăim , climatul
armonios, iar zâmbetul- parte componentă de neînlocuit.
BIBLIOGRAFIE:
www.educatiepentru sanatate.ro
www.crucearosie.ro
www.voluntariat.ro
http://www.eva.ro/sanatate/
adina-elena sabangeanu
Scoala Gimnaziala "B.P. Hasdeu" Campina, Prahova, Campina
Prin proverbul românesc ,,Cartea face omul-om,ca altoiul
pomul-pom” se aratǎ cǎ prin carte se moşteneşte de la
înaintaşi şi se transmite urmaşilor patrimoniul cultural al
civilizaţiei naţionale şi universale.
PROFESOR PENTRU ÎNVᾸṬᾸMÂNT PRIMAR: SᾸBᾸNGEANU ADINA
ELENA ṢCOALA GIMNAZIALᾸ ,,B.P.HASDEU”-CÂMPINA
ṢCOALA GIMNAZIALᾸ ,,B.P.HASDEU”-CÂMPINA
Prin proverbul românesc ,,Cartea face omul-om,ca altoiul
pomul-pom” se aratǎ cǎ prin carte se moşteneşte de la
înaintaşi şi se transmite urmaşilor patrimoniul cultural al
civilizaţiei naţionale şi universale. Mottoul ,,Nu
crede cǎ poţi ajunge departe, depǎrtându-te de carte!” ar
trebui sǎ fie un îndemn clar pentru toţi cei care se respectǎ.
Fenomen real al ultimului deceniu şi jumǎtate, criza lecturii
îngrijoreazǎ nu numai cadrele didactice şi pǎrinţii, ci pe
toţi cei care se ocupǎ de destinul cǎrţii, de la autori şi
editori, pânǎ la bibliotecari. Oare de ce copiii noştri nu mai au
bucuria de a citi, bucurie pe care o simţeam noi, pǎrinţii şi
bunicii lor? Un rǎspuns ar fi cǎ noi ne amintim de primii
ani ai copilǎriei când mama, tata sau bunica ne citeau poveşti
înainte de culcare sau ne spuneau un basm preferat pentru a adormi.
Astfel cǎ noi am crescut într-o lume populatǎ cu pitici, zâne
şi personaje care ne-au educat sǎ-i preţuim pe cei buni, sǎ ne
temem de cei rǎi şi sǎ facem bine celor din jur. Jocurile
copilǎriei sunt desprinse din poveşti şi basme, iar jucǎriile
prind viaţǎ în universul inocent, acţionând sub influenţa
modelelor fabuloase îndrǎgite. Iatǎ cum lectura pǎtrunde în
viaţa copilului de la cea mai fragedǎ vârstǎ, contribuind la
formarea personalitǎţii sale, învǎţându-l sǎ iubeascǎ
binele, frumosul, sǎ ajute pe cei slabi, sǎ-i dezaprobe pe cei
rǎi, oferindu-i primele modele de conduitǎ. Oare, în zilele
noastre, câţi pǎrinţi mai au timp sau dispoziţie sǎ citeascǎ
poveşti prichindeilor lor seara, înainte de culcare? Ȋntr-o
societate dominatǎ de televizor şi calculator, pǎrinţii îl
aşeazǎ pe copil în faţa televizorului pentru a viziona un desen
animat sau îl învaţǎ de la o vârstǎ fragedǎ sǎ manevreze
calculatorul şi sǎ-şi petreacǎ destul timp ucigând monştri,
jubilând în urma reuşitei, formându-şi alte deprinderi de
conduitǎ. Adevǎrul este cǎ, în societatea actualǎ,
în care informatizarea pune stǎpânire pe un numǎr tot mai mare
de activitǎţi şi oameni, se poate observa cǎ se citeşte din ce
în ce mai puţin. Principalul motiv invocat este lipsa timpului
liber, care existǎ totuşi atunci când este vorba despre
televizor, jocul pe calculator sau navigarea pe internet. Lectura
este pusǎ adesea la colţ şi pe motiv cǎ nu aduce mari beneficii,
cǎ este pierdere de timp. Lucrurile nu stau tocmai aşa şi,
la o simplǎ analizǎ, se pot evidenţia numeroase argumente în
favoarea lecturii. Copilul, atunci când citeşte o carte, se
identificǎ cu personajele literare care-i apar în poveste şi
astfel, treptat, treptat, îşi formeazǎ un tipar de personalitate.
Primul contact cu cartea este foarte important, de aceea el trebuie
încurajat şi îndrumat în permanenţǎ. . Uneori, copilul, din
proprie iniţiativǎ doreşte sǎ studieze o carte, dar de cele mai
multe ori învǎţǎtorul este cel care îl îndrumǎ sǎ facǎ
acest lucru. Este foarte important ca şi pǎrinţii sǎ-l
încurajeze pe micuţ în acest demers, nu numai prin faptul cǎ îi
cumpǎrǎ cǎrţi sau îi prezintǎ importanţa acestora, ci şi
prin simplul fapt cǎ însuşi pǎrintele citeşte o carte, puterea
exemplului fiind mult mai mare, deoarece cunoaştem faptul cǎ
elevii îşi copiazǎ pǎrinţii şi dascǎlii. Se
cunoaşte foarte bine importanţa lecturilor literare la vârsta
şcolarǎ micǎ, deoarece are un mare impact asupra dezvoltǎrii
personalitǎţii copilului din toate punctele de vedere :
îmbogǎţeşte orizontul de culturǎ al elevilor, le oferǎ exemple
de conduitǎ moralǎ superioarǎ, le prezintǎ cazuri de
comportamente pentru a-i învǎţa sa distingǎ binele de rǎu, le
dezvoltǎ gândirea, imaginaţa, capacitatea de
comunicare. Nu în ultimul rând, în formarea trăsăturilor
morale ale elevilor, ne putem sprijini de proverbe şi ghicitori.
Acestea sunt specii ale literaturii populare, de mici dimensiuni, de
obicei în versuri, care cer identificarea prin asociaţii logice a
unui obiect, a unei fiinţe, etc. prezentate întotdeauna
învăluit, metaforic. Pe lângă caracterul lor distractiv,
ghicitorile sunt un mijloc foarte bun pentru dezvoltarea gândirii
elevilor determinându-l pe copil să observe mai atent însuşirile
lucrurilor, fiinţelor, etc. Ghicitorile vorbesc, de asemenea,
despre muncă şi unele despre lene şi lăcomie. În aceste cazuri,
ele dau naşere la discuţii vii în clasă, putând să constituie
pasul premergător unei dezbateri pe teme moral-civice. Ȋn
orele de limba şi literatura românǎ şi eu încerc pe cât
posibil sǎ le dezvolt elevilor mei gustul pentru citit, deşi este
o misiune foarte grea. Din pǎcate foarte puţini copii citesc de
dragul de a descoperi lumea, de a gǎsi mai multe informaţii sau
pentru cultivarea unor trǎsǎturi morale. Cei mai mulţi citesc
pentru cǎ le impun acest lucru, dându-le temǎ sǎptǎmânalǎ
câte o lecturǎ de studiat. Este important sǎ respectǎm anumite
exigenţe atunci când facem o recomandare de lecturǎ.Textul
literar trebuie sǎ se potriveascǎ gradului de dezvoltare din
punctul de vedere al experienţei de viaţǎ, al gândirii, al
limbajului, al trǎirilor psihice, al imaginatiei, sǎ deţinǎ
valori estetice şi etice, sǎ se refere la universul de viaţǎ
propriu copiilor sau un univers inteligibil lor. Personal,
am mai încercat şi o altǎ abordare a acestui subiect, în cadrul
disciplinii opţionale ,,Micul actor” sau prin organizarea multor
activitǎţi extracurriculare atractive, antrenante şi stimulative
pe tema cǎrţii de lecturǎ, la care elevii au participat cu mare
însufleţire şi chiar cu talent artistic, costumându-se în multe
din personajele îndrǎgite din cǎrţile citite şi
interpretându-le rolurile în faţa colegilor, pǎrinţilor şi a
altor invitaţi. Lectura suplimentarǎ a elevilor se realizeazǎ
în afară de şcoală, acasǎ, în bibliotecǎ, în cluburi,etc. De
aceea, pe lângǎ pregǎtirea asiguratǎ prin lectiile de
citire/lecturǎ în care sunt iniţiaţi cu tehnici generale ale
muncii cu cartea, la orele speciale de lecturǎ, învǎţǎtorii
sunt datori sǎ asigure şi o anume pregǎtire specialǎ, care sǎ-i
orienteze pe elevi în vederea folosirii cǎrţii pentru lecturǎ.
Este vorba atât despre cǎrţi sau lecturi recomandate de programe
şi manuale şcolare, cât şi despre cǎrţi pe care elevii
înşişi, din proprie iniţiativǎ, trebuie sǎ ştie cum sǎ le
caute, cum sǎ le solicite de la o bibliotecǎ şi, mai ales, cum
sǎ le foloseascǎ. Experienţa mea didacticǎ dobânditǎ în
aceastǎ privinţǎ a selectat unele asemenea forme de îndrumare a
elevilor pentru efectuarea lecturii suplimentare, care pot fi
folosite în mod orientativ. Pe lângǎ povestirea folositǎ în
clasele mici şi recenzia poate fi utilǎ în clasele a-III-a şi
a-IV-a. Este vorba de prezentarea lucrǎrilor recomandate, şi ,mai
ales, de a le cere elevilor sǎ formuleze propriile lor pǎreri
despre creaţiile citite. Ȋnvǎţǎtorul va dirija cu atenţie
“comentariul” respectiv prin întrebǎri adecvate. Elevii pot fi
solicitaţi sǎ-şi formuleze pǎrerile asupra operei respective
în scris, dupǎ un plan bine stabilit, care poate cuprinde:
1)autorul, titlul cǎrţii; 2)despre ce se povesteşte în cartea
respectivǎ-conţinutul foarte pe scurt; 3)ce episod sau fragment
i-a atras atenţia în mod deosebit şi de ce. Lecţiile de
popularizare a cǎrţilor unor scriitori constituie, de asemenea, un
mijloc de îndrumare a lecturii suplimentare, în cadrul acestora se
analizeazǎ o anume creaţie a unui scriitor cunoscut. Copiii îşi
reamintesc fragmente din operele lui cunoscute fie din manual, fie
din alte surse. Se prezintǎ cartea, care este expusǎ pentru a
putea fi vǎzutǎ de elevi, în final se poartǎ o scurtǎ discuţie
generalizatoare despre scriitorul şi operele respective, iar copiii
îşi noteazǎ în caiete titlurile acestora, pentru a le putea
procura de la bibliotecǎ sau de la librǎrie. Lecţiile în
cadrul bibliotecii din şcoalǎ vin sǎ-i relaţioneze pe elevi în
mod direct cu lumea fascinantǎ a cǎrţilor. Esta de dorit ca
biblioteca sǎ ofere spaţiul necesar bunei desfǎşurǎri a
lecţiei şi un numǎr suficient de exemplare din volumul în care
se aflǎ opera studiatǎ. La activitate poate participa cu
completǎri şi bibliotecarul şcolii. Lectura surprizǎ este
o formǎ plǎcutǎ de a veni în contact cu opera unui autor. Elevii
primesc la sfârşitul unei zile de curs câte o carte/copie
xeroxatǎ a textului care se doreşte a fi lecturat acasǎ. O
variantǎ a acestui procedeu constǎ în citirea unui scurt şi
atractiv fragment în clasǎ, lǎsându-le elevilor plǎcerea
finalizǎrii personale a lecturii. Copiii trebuie învǎţaţi
cǎ o carte nu poate fi cititǎ la voia întâmplǎrii şi nici în
grabǎ, sǎ pozǎm cǎ suntem cititori pasionaţi. Odatǎ format,
gustul pentru lecturǎ se poate transforma în clasa a-IV-a într-o
adevǎratǎ pasiune. Micii cititori trebuie sǎ înţeleagǎ cǎ
dragostea de carte şi lectura ei este nespus de beneficǎ oricǎrui
om. Cartea rǎsplǎteşte generos dragostea ce i-o purtǎm, ea te
instruieşte chiar şi fǎrǎ sǎ i-o ceri şi, poate, când nici
n-o doreşti. Realizarea unor portofolii cu tematică literară
duce la culegerea unor informaţii despre scriitori şi operele lor,
învăţându-i pe elevi să facă studiu independent, să culeagă
date pe diferite căi(bibliotecă, reviste, manual, internet, etc.),
stârnind în ei şi un anumit spirit de competiţie. Pornind de la
cuvântul competiţie, vreau să menţionez importanţa
concursurilor pe teme literare atât la nivel de şcoală, judeţ
sau ţară, în care îmi antrenez mereu elevii pentru a le dezvolta
spiritul competiţional şi de echipă. Câteva concluzii
le voi susţine cu tărie în raport cu experienţa mea de dascăl
de peste treizeci de ani la catedră. Cartea de lectură are un rol
deosebit în educarea afectivităţii copilului, stimulându-i
sensibilitatea, generozitatea, omenia, gustul estetic, optimismul,
dragostea de viaţă şi un bogat ansamblu de trăsături afective
care îl îmbogăţesc sufleteşte ca om. Şi-apoi, indiferent de ce
drum îşi alege în viaţă sau ce profesie va practica mai
târziu, cultura generală şi bogăţia spirituală a lui ca
individ şi un bun specialist, sunt tributare cărţii, prieten
nedespărţit în orice împrejurare, mijloc de relaxare şi
educaţie permanentă. Dacǎ dascǎlul ştie sǎ
îndrume bine lectura, cartea devine partener de viaţǎ al
elevilor, acel prieten devotat, ca un vehicol plǎcut, gratuit care
îi poartǎ prin toatǎ lumea, prea mare pentru a fi strǎbǎtutǎ
altfel. Iată un îndemn memorabil pentru elevii
nostri: Dragi copii, Cărţile sunt scrise cu
iubire Şi tot aşa se cuvine să le citiţi şi
voi, Să nu le rupeţi, să nu le trântiţi în
noroi! Fiecare cuvânt vă face mai frumoşi, mai
înţelepţi, Mai buni şi mai drepţi. Cu un cuvânt
poţi clădi o lume. Ce mai! Poţi înfăptui orice
minune! Iar cărţile care găzduiesc cuvinte Să
vă fie călăuză pentru inimă şi minte! Prieteni dragi,
pe care să-i iubiţi Şi să-i respectaţi ca pe nişte
fraţi. Nicolae Iorga spunea un mare adevǎr despre carte:,,
Cultura unui om se formeazǎ, în primul rând, prin lecturǎ. De
aceea, din fragedǎ copilǎrie, e bine sǎ iubim cartea, sǎ o
citim, sǎ o pǎstrǎm cu grijǎ, ca pe un bun de
preţ.” BIBLIOGRAFIE: *
Nuţǎ Silvia,”Metodica predǎrii limbii române în clasele
primare”,Ed. Aramis, Bucureşti,2000; *
Ȋnvǎţǎmântul primar,Nr.4,Ed.
Miniped,Bucureşti,2008; *Şerdean Ioan,”Didactica limbii şi
literaturii române în învǎţǎmântul primar”,Ed.Corint,
Bucureşti,2005.
Camelia Tiru
Scoala Gimnaziala Nr.32 "Alexandru Macedonski" Craiova, Dolj, Craiova
Caracterul este un ansamblu structurat şi stabil de
însuşiri ale personalităţii care exprimă calităţile voinţei
omului şi atitudinile determinative ale conduitelor sale moral
valorice, psihosociale şi socioculturale.
PREMISE ALE DEZVOLTĂRII CARACTERULUI LA PREŞCOLAR ŞI LA ŞCOLARUL
MIC
Prof. înv. primar Ţîru Tatiana Camelia
Şcoala Gimnazială ,,Alexandru Macedonski”- Craiova
Caracterul este un ansamblu structurat şi stabil de
însuşiri ale personalităţii care exprimă calităţile voinţei
omului şi atitudinile determinative ale conduitelor sale moral
valorice, psihosociale şi socioculturale.
La originea sa, cuvântul ,,caracter”(din limba greacă),
înseamnă pecete, tipar, semn, particularitate, trăsătură. În
accepţie psihologică, prin toţi aceşti termeni, se înţelege
ansamblul de trăsături psihice esenţiale şi calitativ specifice
ale persoanei, configuraţia individuală, specifică, în care ele
se structurează şi se exprimă în conduita omului, deosebind
definitoriu o persoană, ca individualitate psihologică de alte
persoane.
Din punctul de vedere al psihologiei dinamice psihanalitice a
personalităţii, caracterul este comun cu superegoul lui Freud,
care constă în aplicarea voinţei morale la sine; ,,o dispoziţie
permanentă de inhibarea pulsiunilor instinctive în acord cu un
principiu de reglare”; profilul psihomoral al individului este un
rezultat al ,,voinţei moraliceşte organizată” (Klages).
Caracterul este deci, modul constant, caracteristic de
conduită socială, moral-valorică a persoanei în relaţiile cu
ceilalţi oameni, determinată de o voinţă moraliceşte
organizată. Această constanţă comportamentală socială,
moral-valorică, voluntară este dată de atitudinile omului.
Însuşirile de personalitate din care se compune caracterul sunt
atitudinile şi trăsăturile voluntare de caracter. Atitudinile
exprimă poziţiile constante pe care le adoptă omul faţă de sine
şi faţă de componentele mediului sociocultural, având rolul de
dirijare şi reglare a conduitelor sale. Trăsăturile de caracter
au rol de autoreglaj al comportamentului persoanei.
Perioada preşcolară este o perioadă importantă în formarea
bazelor caracterului, ea constituie un moment crucial în
dezvoltarea personalităţii umane. Datorită dezvoltării
accentuate, după 3 ani, a experienţei cognitive a copilului şi
datorită substratului ei social, se constituie bazele laturii
cognitive-morale ale caracterului, bazele primare ale concepţiei
despre lume şi viaţă. Aceasta cuprinde cerinţele morale, etice,
sociale, normatorii şi instanţele de control a conduitei.
Cerinţele morale externe devin cerinţe reglatoare şi
sancţionatoare ale comportamentului.
Psihologul elveţian J. Piaget a considerat că se poate vorbi
de două faze în dezvoltarea timpurie a caracterului moral, faza
comportamentului egocentric şi faza realismului moral.
De fapt, în perioada preşcolară se pun bazele a numeroase
trăsături pozitive de caracter generate de activităţi colective
şi mai ales de joc. Aşa sunt: atitudinea atentă de colaborare şi
ajutor, spiritul de echipă, exigenţa faţă de propria atitudine
şi activitate, sociabilitatea, iniţiativa, independenţa,
hotărârea, stăpânirea de sine, corectitudinea etc. Alte forme de
acţiuni, ca cele în care preşcolarul prestează o activitate
utilă, faptul că face ordine, ajută la aranjat masa, stropeşte
florile etc. constituie condiţii în care se dezvoltă trăsături
operative de caracter, ca: hărnicia, perseverenţa, dragostea
faţă de muncă, atitudinea atentă faţă de obiectele muncii.
Concepţia morală se dezvoltă încet, fiind expresia dezvoltării,
în general, a personalităţii.
Din ansamblul experienţei copilului, unele evenimente îl
marchează mai mult, altele mai puţin, unele se conştientizează,
altele nu. Se conştientizează deosebit de mult experienţa de
relaţii cu cei din jur, atât pozitivă, cât şi negativă. De
pildă, copilul ştie la 5 ani că dacă nu mănâncă tot din
farfurie o să fie certat, că dacă spune ,,mulţumesc” după
masă mama va surâde şi-l va mai lăsa câteva minute să se joace
înainte de a merge la culcare etc. Astfel de experienţe,
repetându-se, devin relaţii normale care se exercită fără
premeditare, unele devenind deprinderi, iar cele din ordinea morală
trăsături de caracter.
La vârsta şcolară mică competiţia poate genera trăsături
pozitive şi negative de caracter. Pozitive ca loialitatea, simţul
încrederii, îndrăzneala, munca, respectul de sine şi reciproc,
onestitatea şi chiar cunoaşterea de sine mai bună. Dar,
competiţia poate angaja şi formarea de trăsături negative de
personalitate ca invidia, agresivitatea, rivalitatea, părtinirea
etc. Arta în educaţie constă în convertirea pozitivă a
activităţilor competitive, în stimularea, prin acestea, a
forţelor interioare, a aptitudinilor şi intereselor şi a
convertirii competiţiei în autocompetiţie.
Cooperarea este o altă sursă de trăsături noi de caracter.
Ea generează întrajutorarea, care nu înseamnă numai ajutor dat
de cei mai buni celor mai puţin buni, ci şi o formă de
învăţare a celor ce oferă ajutor, o formă de comunicare şi de
ajustare conştientizată a metodelor pe care le cunosc şi care
s-au dovedit folositoare în munca şcolară. Cei care primesc
ajutorul simt securitatea ce se creează întotdeauna în relaţiile
sociale pozitive şi intens pozitive, şi în genere vor să facă
mai uşoară sarcina celor care îi ajută, ceea ce înseamnă deja
o autodepăşire.
În perioada şcolară mică se dezvoltă nu numai atitudini de
muncă şi învăţare, ci şi trăsături de caracter generate de
acestea. Astfel sunt hărnicia, promptitudinea, capacitatea de a
învinge obstacole curente şi mai ales simţul datoriei, care este
foarte important. Acesta are proprietatea de a iradia spre toate
formele de activitate, devenind astfel o trăsătură centrală
morală a personalităţii.
Se pot forma şi trăsături negative ori de indiferenţă
faţă de activitatea şcolară de învăţare. Şcolarii leneşi,
dezordonaţi manifestă astfel de trăsături. Multiplele
modificări care au loc în structura personalităţii în perioada
şcolară mică arată ce mare importanţă are primul ciclu şcolar
în viaţa oricărei persoane.
Însuşirile de caracter enumerate mai sus încep să treacă
în structura centrală a personalităţii. Se constituie mai
pregnant personalitatea morală şi sistemul ei nou de evaluare
(acceptorii morali) care lucrează nu cu ceea ce este bine sau nu
faţă de sinele copilului (egocentrism), ci cu ceea ce este
,,bine/rău” faţă de ceea ce se cere la şcoală. O astfel de
situaţie poate fi numită coperniciană pentru structurile morale
ale personalităţii.
Trăsăturile operative de caracter, ca hărnicia,
perseverenţa etc. sunt adeseori evaluate pozitiv, ceea ce le
conferă condiţii bune de dezvoltare.
Există însă o latură importantă privind condiţionarea
dezvoltării caracterului şi atitudinilor morale ale micului
şcolar. Această latură este aceea a modului în care se
valorifică şi se apreciază eforturile, rezultatele şcolare şi a
modului în care sunt trataţi copiii în clasă de către
învăţător.
Evaluarea corectă făcută de învăţător generează
corectitudine, loialitate, dar şi siguranţă, confort psihic,
respect faţă de adulţi şi faţă de valori sociale. Sistemul de
evaluare a muncii şcolare este implicat în resorturile cele mai
importante ale spiritului de dreptate, echitate, or acestea
constituie elemente importante în înţelegerea ideii de
,,principialitate”, anularea oricărui fel de discriminare,
egalitate de şanse.
BIBLIOGRAFIE
• R. Crăciunescu, 2004, ,,Psihologie”, Ed. Universitaria,
Craiova;
• V. Oprescu, 1996, ,,Fundamentee psihologice ale pregătirii şi
formării didactice”, Ed. Universitaria, Craiova;
• U. Şchiopu, V. Piscoi, 1985, ,,Psihologia generală şi a
copilului”, E.D.P., Bucureşti.
Ionelia Fricosu
Scoala Gimnaziala 2 Mai, Constanta, 2 Mai
O experienţă personală în încercarea de a promova "cititul sănătos" în rândul elevilor mei.
Dacă vă doriţi să le asiguraţi fericirea copiilor
dumneavoastră determinaţi-i să citească, până nu e mult prea
târziu. Lectura este un exercițiu intelectual la îndemâna
oricui. Astăzi, în epoca tabletelor și a telefoanelor
inteligente, când memoria noastră selectivă alege să reţină
cuvinte precum “gadget” şi “display”, un îndemn la
lectură pare de multe ori ceva caraghios. Poate că unii m-ar
contrazice, dar realitatea socială îmi confirmă acest fapt.
Totuşi, un studiu recent a demomnstrat că oamenii care citesc, îi
înţeleg mai uşor pe ceilalţi. Evident, veţi spune, dar cine
ţine cont de acest fapt? Şi, sigur am să vă contrazic fiindcă
nu mulţi citesc, dar unii citesc “sănătos” şi, prin
urmare, nu îndrăznesc să neglijez acest fapt.
Iniţial, m-am gândit că un nou proiect de lectură conştienă nu
va schimba nimic, dar am decis să nu renunţ, menirea mea de
dascăl mi-o cerea. Aşa că, am numit proiectul “Cum să ne
însănătoşim prin lectură…”, gândindu-mă că, poate măcar
de dragul întrebării elevii mei vor citi. Şi, culmea că…
uşor, uşor lucrurile au început să se mişte.
Pe ideea că lectura ne vindecă sufletele şi cărţile trebui
administrate ca şi medicamentele după o reţetă bine gândită
şi cu ajutor specializat, am ticluit o listă de “lecturi
fermecate” şi le-am dat-o elevilor mei.
Reţeta iniţială a fost:
„Pentru o viaţă sănătoasă, consumaţi minimum două cărţi
pe lună”, apoi s-a transformat în “Dacă aşteptai un semn de
carte, acesta este semnul!”, inspirată fiind de lumea editurilor,
bineînţeles.
Am introdus în “reţeta de lectură” şi cărţi mai puţin
cunoscute în literatura şcolară, dar plăcute de elevi «
Habarnam pe lună », « Emil şi detectivii », « O vrăjitoare
îngrozitoare» ş.a. În ajutor mi-a sărit şi un auxiliar pe care
l-am achiziţionat recent ca sursă de inspiraţie.
Elevii aveau baza de pornire, dar oare aveau şi motivaţia
necesară? Oricum trebuia să încerc… Stângaci, aş putea spune,
dar trebuia. Am prezentat o carte, le-am citit un fragment şi i-am
lăstat în suspans. În pauză i-am văzut că aşteptau
întrebători. Le-am oferit cartea şi au început s-o răsfoiască.
Parcă prea aprig. Simţeam cum mă dor sunetele scoase repeziciunea
cu care se mişcau paginile. După asta mi-am dat seama că au citit
doar finalul m-a durut şi mai mult. Esenţa cărţii consta în
parcurgerea fiecărei litere şi înţelegerea ei! le-am făcut eu
morală... poate prea dură am fost fiindcă i-am simţit cum
roşesc şi dau să plângă. Şi eu simţeam durere. Era mila
pentru carte, pentru ei, nici nu mai conta. Am încercat! Trebuia!
Erau cuvintele care îmi străpungeau mintea. Aşa că am continuat
să le citesc eu...
La următoarea pauză i-am surprins cum citeau pe rând într-o
linişte surprinzătoare, foile cărţii se mişcau atât de uşor
încât te apuca melancolia. Pacea mi s-a strecurat în suflet.
Ştiam că nu câştigasem, dar era un prim pas în “drumul spre
carte”. A meritat să încerc, chiar şi doar pentru acel unic
moment al atingerii filelor cu grijă, mi-am spus când elevii mei
mă rugau în cor să le împrumut cartea.
Merită să încercăm, atât timp cât scopul nostru este unul
atât de nobil. Audaces fortune juvat!
Crenguta Gradinariu
Scoala Gimnaziala "Mihai Eminescu" Roman, Neamt, Roman
This article presents approaches and techniques used in the classroom to introduce new vocabulary items to the 5th –grade students. The activities are divided according to the four skills – listening, writing, reading and speaking
Approaches and Techniques in Teaching Vocabulary Items to 5th
Graders
Prof. Crenguţa GRĂDINARIU
Şcoala Gimnaziala Tămăşeni
Tămăşeni-Neamţ
Summary:
This article presents approaches and techniques used in the
classroom to introduce new vocabulary items to the 5th –grade
students. The activities are divided according to the four skills
– listening, writing, reading and speaking
Key words: vocabulary, skills, techniques.
I will give in this article several examples of activities that can
be used in the 5th grade when teaching clothes. For introducing the
new items or for revising them it is a good idea to ask students to
cut a page of a newspaper in the shape of a hat, gloves, trousers
etc. Then, using a washing line and clothes pegs, the teacher asks
students to hang their projects on the washing line. The students
repeat the names of the clothes after the teacher, in chorus, then
individually. After introducing the clothes related vocabulary the
teacher can ask students to close their eyes, while he/she hides
some of the clothes. A few seconds later, s/he asks them to open
their eyes and name the missing clothes.
This warm-up activity always has a great impact on my students as
they seem to have a lot of fun and, at the same time, they produce
and practice the vocabulary I am interested in an enjoyable context.
Games
Games play an important role in the classroom. The atmosphere is
relaxed, the students enjoy what they are doing and in this way the
learning process is more efficient and long lasting.
1) One of these games is the “Chair switch game”: the teacher
puts some chairs in circle, one less chair than there are students.
One student stands in the middle. All students sitting down ask at
the same time:”what are you wearing?” The student in the middle
says “I’m wearing a pair of jeans”, for example. Each student
wearing jeans must get up and change chairs and the one standing
must answer the next “What are you wearing?” question.
2) Another game loved by students is the “Exchanging clothes
game”. Students are divided into two teams. While one team waits
outside the classroom, the other students have to exchange clothes
among themselves. After 5 minutes, the other team returns and
students try to detect as many changes as possible: “This jumper
is not yours, it’s Peter’s”. One point is given for each
correct response. Afterwards, the teams change the roles and the
game continues. At the end, the team with more correct responses is
the winner.
3) When teaching clothes vocabulary, it is great fun to bring in a
big bag of old ( but clean!) , adult sized clothes as kids just love
to play dress up. Put the bag in the middle of the room and shout
”Put on a T-shirt!” Students race to the bag, pull out a T-shirt
each and put it on. Continue with all the other clothes vocabulary
you are teaching.
These are efficient games because they encourage students to recall
words and, preferably, at speed through guessing and categorising.
However, since many word games deal solely with isolated – rather
than contextualized - words, and often require only shallow
processing on the part of the student, they should be used
judiciously. Too often games are used to plug holes in lessons which
could more usefully be filled with language-rich talk. Nevertheless,
the fun factor may help make words more memorable, and, like it or
not, a competitive element often serves to animate even most
lethargic students.
Listening
The listening activities are meant to check the students’
attention in class as well as their ability to understand spoken
language. Usually my students pay a lot of attention to this type of
exercises and enjoy the pauses in the tape to practice their own
pronunciation and also motivates them to join the rest of the lesson
and be more active than they normally do. On the other hand there
are a few students with visual abilities for whom the listening
activities arise difficulties as they feel more comfortable if they
have the written text in front of them so when hearing again the
tape I provide them with the tapescript in order to encourage them
to develop this skill as well.
1) Students look at the pictures in their textbook
(Snapshot-Starter), while listening to the tape and they check the
vocabulary in pairs. The teacher plays the tape again and pauses
after each person’s description allowing time for students to
identify the models and the clothes they are wearing. Then, the
teacher elicits the items of clothing from the students asking:
Teacher:”What is Cameron wearing?”
Student:”He’s wearing black jeans, a green cap, etc”.
At this stage the teacher can elicit one item from each student.
After having played the tape, put students in new pairs. They take
it in turns to describe one of the models as fully as possible.
Writing
My students, as all students today, are not so fond of writing so
the mission of the teacher is to provide students with activities
which should be interesting and enjoyable and the difficulty of the
exercises should be gradual so that the students should not be
frustrated and feel confident that they can solve such a task.
1) Odd-one-out. Write the first letter in the box and make another
word:
trainers, boots, shirts, shoes
grey, pink, black, polite
old, leather, cotton, wool
T-shirt, sweat-shirt, pullover, rucksack
trousers, tennis-ball, football, basketball
2) List the words under the correct headings: thick, purple,
T-shirt, pink, earrings, sweater, orange, tracksuit, long, top,
baggy, large, bag, short, tight, yellow, tights, belt, black, jeans.
Adjectives Colours Clothes Accessories
large black jeans belt
3) Correct the following sentences:
a). When Mary goes to a concert she wears a black hat and a pair of
trainers.
b). When she goes to school she wears a long dress and a pair of
slippers.
c). When she goes on a trip she wears a white blouse, an elegant
skirt and her new coat.
d). In the gym she wears boots and a winter coat.
Reading
Reading activities seem to be the most enjoyed by my students as
they feel they have control over the language. However, some
students feel embarrassed when they have to read because they do not
feel very confident in their reading abilities and they fear the
others might laugh at them but they are very willing to translate
the texts or offering support when explaining the meaning of the
unknown words.
For example, in one of the activities in Snapshot-Starter the
teacher tells students that they shouldn’t worry about any new
vocabulary and then sets some general questions: “Does Leo buy
expensive clothes?”, “Does Anna like baggy clothes?”. After
they read the texts and answer the teacher’s questions, students
read the texts again and in pairs they discuss the possible meaning
of the vocabulary items listed: baggy, long sleeved, zip-up, tight,
slogans. Weaker students can check the meaning of the new words
using a dictionary and they may even ask for teacher’s help. The
teacher can explain the new words by showing to students’ clothes,
miming or even giving the Romanian equivalent. As a follow up
activity the pupils can be asked if they have the same tastes as Leo
and Anna do.
Speaking
By doing the following speaking exercises my students are exposed to
real life situations. Where the time and the resources allow, I
sometimes take my students out to a shop, let them play the shop
assistant and the customer, record them on a tape and discuss their
“performance” in the next class, after watching the tape
together.
In order to make common lessons more interesting and attractive the
teacher can organize a fashion parade for the students. Because in
Romania in some schools the uniform is not compulsory and students
wear their own clothes, this game has a great success among
students. Students, boys and girls, walk on the “catwalk”
presenting at the same time the clothes they are wearing:
Student 1:” I am wearing a denim green skirt, etc.”
Student 2: “I am wearing a pair of black trousers, a brown
sweater, etc.”
Another activity which has proved its usefulness is to use my own
pictures and clothes to elicit and drill, chorally and then
individually, positive and then negative reactions. The question
“Do you like this skirt/these jeans/this pair of shoes?” is
taught. The teacher practices the first picture as an example with
the whole class, then in pairs, students look at the pictures and
take it in turns to ask and answer questions in pairs:
Student 1:” Do you like this jacket? / What do you think of this
jacket? / Is this jacket OK?”
Student 2:” I don’t like it. It’s too big/ It doesn’t suit
you.”
If they want they can give positive reactions to these clothes.
At this age, fashion and shopping is a favourite topic for
discussion, both for boys and girls, and sometimes their answers can
be quite surprising. The class is divided in groups and the students
are asked to answer the questions in ex 5, page 83 in Snapshot and
then to find one similarity and one difference between themselves
and those they talk to. One or two students in each group may report
to the whole class.
Talk about your taste in clothes:
What sort of clothes do you like wearing to school?
Do you like tight clothes or baggy clothes?
Do you wear clothes with slogans on them?
Do you spend a lot of money on clothes?
Do you wear earrings ( or an earring)?
What’s in fashion among your friends?
As homework assignment students could write a short paragraph based
on exercise 5 about what is in fashion among their friends.
The following test was applied to assess students’ vocabulary
acquisition related to clothes:
the 5th grade
TEST
1. Copy and complete the word puzzle with the names of the items of
clothing in the pictures. What is the mystery item, number 8?
2. You and a friend are going to a party. In your notebook, write a
conversation in which you discuss what you are going to wear.
The results are as follows:
80.95% of the students proved they acquired the vocabulary taught to
them at least at a satisfactory level which, again, is a very good
percentage taking into consideration the fact that starting from
this grade students with special needs receive no further support
from especially – qualified staff and I have to work separately
with them on less difficult tasks than the general level of the
classroom.
Bibliography:
1. McCarthy M.- “Vocabulary”, OUP, 1990.
2. Thornbury S.- “How to teach vocabulary”, Harlow:Longman,
2002.
3. Allen J.- “Words, Words, Words. Teaching Vocabulary in Grades
4-12”, Portland: Stenhouse Publishers, 1999.
4. Allen V. F.- “Techniques in Teaching Vocabulary”, OUP, 1983.
geta petretchi
Scoala Gimnaziala Rona de Sus, Maramures, Rona de Sus
Rolul profesorului în democratizarea relației profesor -
elev este de a crea un climat școlar pozitiv, în care nota
caracteristică o constituie cooperarea și parteneriatul dintre
cele două componente ale actului educațional educator și educat.
Într-o societate modernă, aflată în continuă schimbare
și dezvoltare, educația ocupă un rol primordial. Ea își propune
să formeze și să dezvolte indivizi de un nivel cognitiv, moral
și civic ,,necesari construirii unei societăți democratice
prospere” ( Văideanu G. 1988, P.43 ).
Învățarea școlară pune bazele învățării pe durata
întregii vieți.
Școala modernă așează elevul în centrul reflecției sale
pedagogice și didactice, asimilarea progresivă a cunoașterii și
abilităților, elaborarea noilor construcții epistemologice
într-o viziune integratoare, sistemică.
Idealul educativ, în societatea democratică, vizează
realizarea unui model de dezvoltare și manifestare deplină a
personalității - o personalitate complexă, integrală,
armonioasă, care să se adapteze la schimbările cerute de
progresul social, tehnico - științific, cultural, etic,
contemporan. Această personalitate se va forma numai dacă elevul
este subiect al propriei educații.
Rolul profesorului în democratizarea relației profesor -
elev este de a crea un climat școlar pozitiv, în care nota
caracteristică o constituie cooperarea și parteneriatul dintre
cele două componente ale actului educațional educator și educat.
Practica școlară tradițională ne-a lăsat imaginea
profesorului care vrea să domine elevii și să-i subordoneze.
Într-un asemenea climat nimic nu se face din convingere și
pasiune. Este necesar să se facă trecerea de la vechiul tip de
relații, la relații în care profesorul colaborează cu elevii.
Principala activitate a acestuia nu va fi predarea, ci angajarea
elevilor în investigații și lucrări independente. Relațiile
bazate pe stimă și respect reciproc, reclamă și în limbaj
adecvat. Expresiile ironice și jignitoare tulbură atitudinea
elevilor față de profesorul lor și îngreunează crearea unui
climat favorabil muncii creatoare în clasă.
Raporturile dintre profesor și elev nu reprezintă numai o
latură intelectuală. Factorul afectiv are o importanță
deosebită asupra randamentului intelectual al elevului. Crearea de
bună dispoziție în clasă reprezintă o condiție necesară
pentru evitarea eșecului școlar.
Societatea actuală, societate a competiției și
competenței, are nevoie de oameni care să se remarce prin ceea ce
știu și vor să facă, oameni care și-au verificat înclinațiile
și, prin exercițiu sistematic, le-au transformat în aptitudini
și capacități. Pentru ca aceste însușiri să se poată
dezvolta, este necesar un sistem de instruire activă care să-i
pună pe elevi în situația de a dobândi cunoștințe prin
îmbinarea armonioasă a activităților de învățare dirijată cu
munca independentă, prin abordarea unor sinteze cu caracter
interdisciplinar, prin căutarea unor soluții originale și
eficiente pentru o varietate de probleme ce se ivesc în viața
socială aflată în continuă schimbare.
În aceste condiții, e nevoie de un profesor capabil să
organizeze activitatea elevilor, să le exercite și să le dezvolte
capacitățile creatoare. Un bun organizator cunoaște foarte bine
elev pe care-l educă și-l folosește potrivit capacităților
sale, dirijează activitatea cooperând cu fiecare membru al
colectivului de elevi.
Interacțiunea profesor-elev la ora actuală e unul din
factorii de bază ce determină direcția de activitate pe care
și-o va alege elevul, care la rândul ei e determinată de mai
multe criterii, dintre care pot fi evidențiate:
1. Personalitatea profesorului;
2. Personalitatea elevului;
3.Situațiile pedagogice ce se crează în rezultatul
activității în comun profesor-elev.
Tactul pedagogicește una dintre calitățile esențiale ale
profesorului, calitate care afectează și celelalte însușiri
personale ale profesorului și determină substanțial tipul
relației ce se va forma între profesor și elev. Pentru ca elevul
să-l ,,accepte” pe profesor, acesta din urmă are nevoie de o
serie de calități și însușiri prin intermediul cărora îl
,,cucerește” pe elev.
Profesorul manifestă interes față de elev, îl acceptă
ca personalitate.
Conduita socială a profesorului permite elevului să vadă
în el un model demn de urmat.
- Profesionalismul profesorului;
- Inteligența profesorului;
- Nivelul cunoașterii individuale de către profesor a
elevilor;
- Erudiția profesorului;
Calitatea de conducător-formator-organizator având ca scop
stimularea copiilor în crearea unei atmosfere de bunăvoință și
stimă reciprocă în rezolvarea tuturor problemelor care apar în
orice colectiv.
Depunerea tuturor eforturilor posibile spre ajutorarea
elevilor de a-și ,,găsi” locul în colectiv, care ar corespunde
sau ar fi cât mai aproape de adevăr, astfel creându-se un
colectiv bine ajustat.
Dacă profesorul reușește aceste lucruri atunci are loc
formarea unor relații sănătoase elev-elev, care nu sunt cu nimic
mai puțin importante ca relațiile profesor-elev.
Prezența acestor calități la profesor permite formarea
unui climat psihologic sănătos, ceea ce creează condiții optime
pentru un lucru productiv, adică dorința elevului de a studia
pentru a atinge un anumit nivel, scop.
În sprijinul democratizării relației profesor-elev, în
activitățile didactice se pot folosi următoarele metode:
1. Metode tehnocentrice, care pun accent pe o activitate
riguros structurată și dirijată:
- învățarea pe bază de fișe, notițe, scheme,
tabele, diagrame;
- învățarea asistată de calculator;
2. Metode sociocentrice, care presupun învățarea prin
cooperare; o învățare interdependentă, elev-profesor,
elevi-elevi:
- ateliere structurate;
- micropredare pe echipe;
- dezbateri în grup;
- studii de caz;
- muncă în echipe;
- concursuri la nivelul clasei.
O metodă care implică statutul de partener al elevului
la actul educativ o constituie satelitul sau tehnica
,,ciorchinelui”. Poate fi utilizată atât individual, cât și
în grup, în scopul stimulării gândirii divergente, precum și al
sesizării și evidențierii conexiunilor dintre idei, construirii
de noi idei și de noi sensuri și semnificații.
Configurația grafică a acestei metode este asemănătoare
cu un satelit sau cu un ciorchine.
Metoda cubului este o metodă pentru studierea unei teme
din perspective multiple și constă în utilizarea unui cub ce are
pe fiecare față a sa o cerință anume, instrucțiuni ce pot fi
folosite pentru activități de gândire (oral) sau scriere. Poate
fi aplicată individual, în perechi sau în grupuri mici.
Relația profesor-elev este o relație complexă,
constructivă, dinamică, în care ambele părți implicate își
aduc aportul de originalitate și creativitate, fiind oportună
pentru nobila misiune a școlii, aceea de a forma capacități.
Prof. PETREȚCHI GETA
Școala Gimnazială Rona de Sus
Jud. Maramureș
dana taclit
Colegiul National "Radu Greceanu" Slatina, Olt, Slatina
Rolul complementar al educației nonformale;Exemplu de bună practică desfășurat cu elevii la clasă!
”ELEVII AU TALENT!”
ACTIVITATE DE EDUCAŢIE NONFORMALĂ
PROFESOR,TACLIT DANIELA NADIA
COLEGIUL NAŢIONAL „RADU GRECEANU” ,SLATINA,OLT
„Omul lipsit de educaţie nu ştie să se folosească de
libertatea sa”
Kant
Educaţia este umbra ce te urmărește toată
viața,este un act permanent ce se realizează în familie,şcoală
şi societate,este ceva continuu,fără vârstă și fără bariere
!
Un om educat este cel ce deține o educație informală,formală
și nonformală.
Rolul școlii este de a ”îmbrăca” pe tineri cu cele trei
”haine” ale educației-ceea ce îi va permite o integrare în
viața reală,o orientare lejeră și eficientă în carieră,o
adaptare la condiții materiale,socio-profesionale variate,o
înțelegere a schimbărilor din jurul său,a transformărilor
dinviața de zi cu zi.
Educaţia nonformală este un act complementar al educaţiei
formale şi informale.Aceasta se realizează,în familie,școală
prin activități de parteneriat cu societatea civilă,comunitatea
locală sau cu diferite instituţii sociale şi culturale.
Educaţia nonformală este imboldul ce motivează și
mobilizează actul învățării!Responsabilizează,angajează
elevul în acțiuni atractive,eficiente,diversificate ce contribuie
la dezvoltarea sa personală. Acțiunile-activităţile sunt
cuprinse în planuri şi programe flexibile,diferite de
„încorsetările” educaţiei formale ,permit creşterea gradului
de individualizare a educaţiei cât şi formarea unor competenţe
complementare.
Educația nonformală ajută elevul ”a se descoperi”,a se
manifesta liber,a se ”refugia” în propriile
aspirații,aptitudini ,a se exprima liber,a-și exprima părerile,a
judeca,a se manifesta dezinvolt fără teama - sresul notei sau a
întrebărilor din conținuturi teoretice mai puțin învățate sau
înțelese.....
Competenţele complementare urmăresc dezvoltarea-formarea de
aptitudini și atitudini,de conştientizarea rolului ”tău” ca
persoană,a nevoilor ”tale” sociale, formarea capacităţilor de
intervenţie,de acțiune în diferite momente și situații prin
educaţie sanitară,civică,rutieră,estetică,artistică,etc..
Aceste competențe complementare se formează –dezvoltă prin
activităţi ,aparent lejere,cu un scenariu bine pregătit ,de
profesor, ce cuprinde :dezbateri libere –pe o temă /eveniment de
actualitate,auto-prezentare în fața clasei prin enumerarea a trei
defecte și trei calități recunoscute ,prin dialog deschis
adulți(părinți)-copii,expoziții,concursuri tematice- individual
sau în echipă, spectacole artistice urmărite sau prin participare
directă la acestea, excursii,activități de antreprenoriat,de
voluntariat,de ajutorare,etc..
Astfel ,se desprinde ideea de a se pune accentul în educaţia
nonformală pe stimularea elevilor prin programe alternative,
diferenţiate, diversificate, aplicative, cu tipuri active de
comunicare, prin solicitarea creativităţii şi stimulării
dezvoltării vocaţionale.
Am propus la clasa aIX-a,unde sunt profesor
diriginte,tema:”Elevii au talent !”. Am rugat elevii să-și
prezinte, individual sau pe grupe ,”micul/marele”lor talent!
La anunțarea temei s-au auzit voci timide –”nu știu ce talent
am”,alte voci mai conturate-”o,ce bine!”,am văzut
zâmbete,sclipiri în ochi dar și o panică,o dezamăgire,o
negație sau chiar o disperare…
Am solicitat propuneri ,din partea elevilor,privind modul de
desfășurare și prezentare.
Răspuns: Să fim originali! Surpriză!
Când am intrat în clasă,elevii așezaseră băncile pe
echipe,sau unele cu grijă grupate-se vedea că sunt de prisos…
Eu am început prin a desena la tablă pe ”Moș
Crăciun”.Câțiva elevi s-au apropiat de mine și au început
să-l coloreze sau să-i umple sacul cu jucării;o fetiță a plecat
spre fereastră și a pictat flori de primăvară pe lemn;două
fetițe cântau la orgă și în jurul lor s-a format un cor mixt ce
fredonau și interpretau o frumoasă melodie;un băiat desena
portrete acoperite de umbre…;4-5 băieți arătau diferite
figuri-scheme sportive!
Fiecare prezentare a fost aplaudată,lăudată,încurajată.Au
fost elevi mai retrași care nu au avut curajul sa-și prezinte ,la
început ,TALENTUL,dar s-au antrenat și au realizat ”sărituri
în aer”,au citit poezii,compuneri scrise de ei și alții au
prezentat ”Rolul teatrului școlar”,cu propunerea ,către
colegi, să formeze o echipă de teatru a clasei !
M-am bucurat , am lăudat ideea lor și am insistat să argumenteze
,pentru a-i convinge.
ARGUMENT: ”Teatrul ne permite să descoperim/redescoperim texte
literare cu valori artistice,morale, folclorice ,avem posibilitatea
să înțelegem textul-mesajul prin joc,să adaptăm,multiplicăm
variantele de interpretare după personalitatea și vîrsta
noastră,să lucrăm în echipă,să ne costumăm,să ne scriem
textul sau să-l adaptăm.Putem să schimbăm în bine părerea
domnilor profesori ,de la disciplinele unde nu excelăm,despre
capacitățile ,aptitudinile noastre!”
După argumentare au prezentat o scenetă ”Pauza”,unde au
imitat colegi ,au reprodus glumele dintre ei,gesturile și chiar o
voce de ….profesor!
Consider că aceste tipuri de activități-provocări reprezintă
pașii de început spre cunoașterea elevilor,(clasa a IX-a)spre
apropierea de școală,spre educația ”fără notă”,spre
luminarea cu zâmbet a chipului de copil !
“Educaţia este arta de a forma bunele deprinderi sau de a
dezvolta atitudinile native pentru virtute ale acelora care dispun
de ele” Platon
Profesor,TACLIT DANIELA NADIA
Gabriela Vasilica Ungureanu
Liceul "Dimitrie Negreanu" Botosani, Botosani, Botosani
Web 2.0 este un termen care desemnează o mulţime de aspecte interactive şi colaborative ale Internetului şi aici în special ale World Wide Web-ului.
Instrumente web 2.0 folosite în procesul didactic
În acest articol voi descrie principalele intrumente web 2.0 care
pot fi folosite cu ușurință în procesul didactic. Cele mai
folosite tehnologii Web 2.0 sunt ca un mecanism de sprijin pentru
pregătirea și realizarea materialelor didactice, evaluarea și
analiza evoluției cursanților, realizarea prezentărilor
informative și formative. Dintre atributele noii tehnologii web
2.0, amintim:
reducerea costurilor;
flexibilitate în sensul posibilității alegerii tehnologiilor;
acces mai ușor și mai rapid la informații exact când și
unde este necesar;
integrarea în activitățile de predare a unei varietăți de
tehnologii Web 2.0;
controlul accesului la resurse prin autentificarea
utilizatorilor;
partajarea experiențelor acumulate - bloguri, wiki-uri;
independența de platformă - este suficient doar un calculator,
cu browser Internet și conexiune la rețea;
compatibilitatea cu elementele mediului educațional și
dinamica contextuală existentă;
nivelul scăzut de complexitate în utilizare - abilități
minime de operare cu Internetul;
Cele mai populare tipuri de instrumente web 2.0 sunt:
• wiki;
• bloguri şi microbloguri;
• reţele sociale (social networks);
• platforme (servicii) pentru testare și chestionare online;
• fluxuri de ştiri;
• servicii pentru partajarea conţinutului grafic (Photo Sharing),
audio/video Video Sharing;
• platforme (servicii) pentru crearea conţinutului textual, audio
şi video;
• servicii pentru partajarea prezentărilor;
Voi prezenta în continuare instrumentele web 2.0 care pot fi cel
mai ușor folosite în procesul didactic.
Servicii pentru partajarea prezentărilor, Slideshare,
http://www.slideshare.net este un site pentru publicarea gratuită
de prezentări PowerPoint. Pentru vizualizarea prezentărilor se
poate face trimitere cu link, sau pot fi înglobate în blog sau
pagină web. Slideshare este, de asemenea, un site valoros de
resurse sub formă de prezentări. Utilizatorul își creează un
cont pe site și se va loga folosind un username și o parolă.
Slideshare oferă un motor de căutare a materialelor în interiorul
site-ului, navigarea după diferite categorii – populare,
descărcate, favorite, video, etc sau business, design,
divertisment, educație, tehnologie, sănătate, etc. Pentru a
încărca un material nou pe contul creat, se foloseste butonul
Upload.
S-au semnalat și unele dezantaje în cazul SlideShare: animațiile
și sunetele incluse în prezentări pot fi pierdute în momentul
convertirii în fișier Flash; prezentările nu pot fi create direct
în SlideShare, ele trebuie create inițial folosind un alt program,
gen PowerPoint și mai apoi încărcate pe site. În 2011 Slideshare
a fost votată printre primele 10 unelte folosite la nivel mondial
pentru educație și eLearning.
Pentru vizualizarea materialelor publicate de mine , contul meu
poate fi accesat folosind link-ul
http://www.slideshare.net/vazdoaga_gabriela.
Servicii pentru partajarea conținutului video, Video Sharing de
exemplu Youtube este un site web unde utilizatorii pot încărca,
vizualiza şi partaja video clipuri . În prezent, YouTube este una
din cele mai importante aplicații Google. Ca şi alte instrumente
Web 2.0, YouTube poate fi utilizat în domeniul educaţional.
Utilizatorii neînregistrați pot vizualiza toate videoclipurile de
pe site, iar utilizatorii înregistrați pot încărca ("upload")
videoclipuri pe YouTube, pot introduce comentarii și acorda note
fișierelor video. Primele videoclipuri încărcate pe YouTube sunt
limitate ca durată, 15 minute, și ca dimensiune, 2 GB. Fișierele
pot fi încărcate unul dupa altul, dar cu ajutorul unui add-on se
pot încărca mai multe fișiere în același timp. Utilizatorii pot
încărca fișiere video cu durata mai mare de 15 minute dacă se
respectă următoarele conditii:
Utilizatorul trebuie să încarce pe cont cel puţin 10 video,
mai mici de 15 minute.
Utilizatorul nu trebuie să incalce drepturile de autor.
Se pot încărca fișiere video, incluzând WMV, .AVI, .MOV, .MPEG,
.MP4, DivX, .FLV precum și .OGG. Pentru vizionarea videoclipurilor
de pe YouTube pe calculatorul personal, în browser trebuie sa fie
instalat plugin-ul Adobe Flash Player. Pentru a utiliza serviciul
de partajare a conținutului video este necesar crearea unui cont pe
Youtube, utilizatorii se logheaza cu username (sau adresa de e-mail
creată cu aplicația Gmail) și parolă. Fișierele video sunt
încărcate, folosind butonul Upload. Se poate vizualiza fișierele
încărcate, folosind meniul My Channel, secțiunea Videos. Contul
meu pe site-ul YouTube poate fi accesat, folosind link-ul:
https://www.youtube.com/channel/UC9H2_mBQusm8n6PjWUTQf2w
Blogurile (prescurtat de la expresia engleză Web log - jurnal pe
Internet) sunt publicaţii Web ce conţin articole periodice sau /
şi cu actualizare neîntreruptă. Ca regulă, actualizarea
blogurilor constă, nu în modificarea textelor de pînă acum, ci
în adăugarea de texte noi, asemenea unui jurnal, toate
contribuţiile fiind afişate în ordine cronologică inversă. Cele
mai utilizate sisteme de software pentru blogging sunt:
o Blogger(http://www.blogger.com/)
o WordPress(http://wordpress.com/)
Metoda blog-ului de postare online a unor activităţi educaţionale
este uşor de iniţiat, de întreţinut şi revizuit. Dintre
avantajele acestei metode amintim:
Interfaţa unui blog este intuitivă şi foarte uşor de
folosit.
Editorul blog este extrem de uşor de utilizat.
Fiecare utilizator are acces limitat, protejat cu parolă la
fişierul blog al serverului şi poate să modifice doar ceea ce a
realizat el.
Posibiltatea de a integra cu multă ușurință elemente
multimedia.
Astfel de elemente sprijină mulți elevi în clarificarea unor
aspecte teoretice. Blogul oferă și oportunitatea promovării unor
proiecte educaționale, precum și de colaborare în cadrul acestora
a unor echipe din localități diferite/din țări diferite. Blogul
reprezintă totodată și un instrument important prin indexul de
linkuri către fişiere online dacă elevii îşi transferă
fişiere către propriile conturi, postând apoi linkuri către ele.
De asemeni, blogul reprezintă un bun instrument de evaluare și
feed-back, recunoscut și agreat de elevi.
Dintre dezavantajele utilizării blogului în educație amintim:
- Instruirea specifică a participanților (elevi și profesori) -
deși este ușor de realizat un blog, pentru anumiți utilizatori
este necesară acomodarea cu instrumentele acestuia și cu modul lor
de utilizare.
- Presupune interacțiune la distanță, ceea ce este un dezantaj al
tuturor activităților online.
- Organizarea deficitară a informației, calitatea mai slabă a
unor articole postate pot conduce la dificultăți în parcurgerea
unui conținut educațional postat de bloguri.
Pentru a ușura activitatea la clasă și pentru ca elevii să
poată avea acces mai ușor la materialele didactice folosite (fișe
de lucru, teste de evaluare, suporturi de lecții utilizate) se
poate crea un blog, folosind site-ul https://wordpress.com. Pentru
crearea unui website nou, se folosește butonul Create Website. Se
va completa formularul, iar pentru confirmarea înregistrării
utilizatorul va primi un e-mail de confirmare. Wordpress oferă un
pachet gratuit care asigură un domeniu propriu cu terminația
.wordpress.com cu 3 MB spațiu. După confirmarea înregistrării
și alegerea numelui pentru domeniu, se va selecta un șablon din
cele puse la dispoziție de aplicație.
Șablonul ales poate fi configurat și modificat, pot fi inserate
imagini, culori, poate fi personalizat.
Panoul de administrare a blogului permite editarea paginilor, sau
răspunsul la comentarii, inserarea de link-uri, vizualizarea
statisticelor, modificarea setărilor. Pagina de administrare a
blogului are adresa: nume_blog.wordpress.com/vp-admin/, logarea se
face cu username și o parolă. Pentru a veni în sprijinul elevilor
în studiul disciplinelor Informatică și Tehnologia informației
și a comunicațiilor am creat un blog cu materiale didactice, care
poate fi accesat folosind adresa: www.gabrielavazdoaga.wordpress.com
Webografie
1. https://sites.google.com/site/eprtofoliu/instrumente-ce-pot-fi-utilizate-la-lectie/youtube
2. http://ro.wikipedia.org/wiki/WordPress
3. https://www.moodle.ro/preparandia/images/docs/radlenuta.pdf
4. http://www.elearning.ro/utilizarea-resurselor-web-pentru-educatie
prof. Gabriela Vâzdoagă
Liceul ”Dimitrie Negreanu” Botoșani
Mădălina-Maria Morar
Scoala Gimnaziala "Simonyi Imre" Satu Nou, Arad, Satu Nou
Articolul face referire atât la inflenţele negative pe care televizorul le are asupra dezvoltării personalităţii copilului, cât şi la cele pozitive. Profesor Mădălina Morar, Şcoala Gimnazială ,,Simonyi Imre" Satu-Nou, Arad
Televizorul este una dintre cele mai revoluționare descoperiri ale
secolului XX, acesta fiind iubit de miliarde de oameni. Prin
intermediul televizorul putem vizita indirect alte țări, alte
timpuri, alte civilizații, ne putem documenta rapid despre
realitățile mondene, putem să il utilizăm ca un mijloc de
divertisment. Televizorul are, însă atât o influență pozitivă
cât și una negativă asupra omului, copiii fiind, desigur, cei mai
puternic inflențați de acest mijloc mass-media.
Televizorul își exercită influența cel mai semnificativ și
concludent asupra copilului naiv și neexperimentat.
Televizorul este prezent în orice casa, copiii putând să
îl utilizeze necontenit.Televizorul devine o amenințare pentru
copil în momentul în care se ajunge la excese. Părinții sunt
responsabili pentru excesele făcute de copii, aceștia au
obligația să vegheze, să controleze acțiunile făcute de
odreslele lor.Este evident că televizorul oferă o stare de
relaxare, de divertisment vizionatorului, însă această stare de
bine poate produce dependență precum drogurile.
Adulții, și mai ales copiii, trebuie să contoleze această
nevoie vicioasă de a viziona programele oferite de televizor.
Televizorul nu trebuie așezat în camera copilului deoarece în
așa fel acesta are acces nelimitat la el. De asemenea, televizorul
nu trebuie folosit în bucătărie, în timpul mesei deoarece poate
inflența pofta de mâncare a copilului.
Influențele negative produse de televizor copilului:
- Poate produce dependență.
- În timp poate provoca probleme cu vederea.
- Poate produce insomii.
- Poate provoca stări de violență și revoltare.
-Produce reacții, atitudini, credințe și devieri
comportamentale care duc la apariția și intensificarea
sentimentului de frică.
- Obezitate.
- Copiii pot prezentat dificultăți în ascultarea cu
atenție și înțelegrea unor mesaje orale.
- Împiedică dezvoltarea neuronală și configurarea
rețelelor neuronale.
- Copilul nu are parte de experiența reală, palpabilă a
realității, ci trăiește în ficțiunea desenelor animate.
-Copiii pot viziona programe pentru adulți care să le
fure inocența.
- Gândirea reflexivă este inhibată în fața
televizorului, precum și capacitatea de comunicare.
Mama trebuie să facă o selecție atentă a programelor pe
care copilul le poate viziona. În așa fel riscul unor inflențe
negative este mult diminuat. Alegerea programelor televizate pentru
copil este, așadar, responsabilitatea părinților și în special
a persoanei care își petrece majoritatea timpului cu acesta.
Trebuie alese programe liniștitoare, distractive și nu în ultimul
rând educative.
Odată facută selecția, mama trebuie să urmărească ce
tip de programe urmărește copilui și mai ales cât timp stă în
fața televizorului. Nu este recomandat ca privitul televizorului
să devină un ritual care să se desfăsoare zilnic, indiferent de
tipul programului televizat
Televizorul- o descoperire benefică
Deși cei mai mulți pun accent pe aspectele negative ale
televizorului, trebuie evidențiat că televizorul are rolul său
în societate. Rolul său primordial este cel de a informa sau cel
puțin acesta ar trebui să fie.
Televizorul ajută la documentarea oamenilor și la relaxarea
acestora. Acest lucru poate fi valabil și în cazul copiilor dacă
părinții supravegheză atent ce vizionează și cât timp stau
copiii lor în fața televizorului.
Efectele benefice exercitate de televizor asupra copiilor:
- Televizorul poate deveni instructiv, educativ și ludic pentru
copii.
- Atunci când unele reguli sunt respectate, televizorul aduce multe
beneficii. Televizorul nu are nimic diabolic, ci utilizarea acestuia
de către copil contează. Dacă utilizarea acestuia este
supraveghetă de către adulți nimic rău nu se poate întâmpla.
- Vizionarea unor programe educative și informative poate duce la
dezvoltarea abilităților de comunicare ale copilului.
- Televizorul ii permite copilului să se inițieze și să se
integreze în lumea care îl înconjoare.
Profesor Mădălina Morar,
Şcoala Gimnazială ,,Simonyi Imre" Satu-Nou, Arad
La acest număr au contribuit:
● cristina calin
● MARIA TRAISTARU
● Florina Sofronie
● georgeta oprea
● mihaela andrei
● NICUTA AURA DOGARU
● Liliana Budacă
● adina-elena sabangeanu
● Camelia Tiru
● Ionelia Fricosu
● Crenguta Gradinariu
● geta petretchi
● dana taclit
● Gabriela Vasilica Ungureanu
● Mădălina-Maria Morar
ISSN: 2393 – 0810