Şcoala cu
bune practici

43 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

Proiectarea activității cu părinții elevilor

Învăţământ gimnazial | Consiliere si orientare

Propus de: math5cel | 06.02.2017 14:44 | Revista cadrelor didactice nr. 36/2017 | 426 vizualizări

Școala este instituția căreia îi revine prin excelență sarcina de a educa tânăra generație, dar funția educativă a familiei nu încetează odată cu intrarea copilului în școală, ci aceste atribuții primesc acum noi valeențe.

PROIECTAREA ACTIVITĂȚII CU PĂRINȚII ELEVILOR
Școala este instituția căreia îi revine prin excelență sarcina de a educa tânăra generație, dar funția educativă a familiei nu încetează odată cu intrarea copilului în școală, ci aceste atribuții primesc acum noi valeențe. Acest fapt solicită existența unei continuități și a unei coerențe între influențele formative exercitate de către cele două principale instanțe cu atribuții educative, căci numai astfel se poate ajunge la formarea și dezvoltarea unor personalități echilibrate și armonioase a tinerilor.
Plecând de la acest deziderat comun, se cere ca unitățile de învățământ și părinții elevilor să colaboreze strâns. Activitățile desfășurate de învățător/diriginte cu părinții au în vedere anumite obiective. Prin analogie cu proiectarea didactică, aceste activități destinate unor adulți urmăresc obiective aflate la mai multe niveluri: obiective generale (finalități sau scopuri), obiective principale și obiective specifice.
Ca obiective generale, se are în vedere:
- conștientizarea de către părinți a necesității unui efort comun, pe măsura evoluției copiilor;
- participarea responsabilă a părinților la luarea deciziilor privitoare la educația copiilor lor;
- îmbunătățirea comunicării și cooperării între familie, școală și alte instituții cu funcții educative;
- schimbarea mentalității părinților, astfel încât influența exercitată de ei asupra copiilor să fie una pozitivă.
Ca obiective principale se urmăresc:
- informarea părinților în probleme fundamentale ale educării copilului;
- stabilirea nevoilor de educație și intereselor parentale;
- cunoașterea conduitei educaționale a părinților și a climatului familial;
- consilierea unor familii în care apar probleme de educare a copilului sau care au copii greu educabili.
Obiectivele specifice fiecărei întâlniri este preferabil să fie formulate după consultarea
prealabilă a părinților elevilor. Ele pot fi de ordin cognitiv (însușirea unor noțiuni, înțelegerea sau analiza unor predicții și extrapolări), dar și afectiv (dezvoltarea unor interese, formarea unor convingeri, cultivarea unor sentimente). Este de dorit ca aceste întâlniri să aibă un cracter preponderent formativ, adică să se soldeze cu unele soluții care să ducă la cristalizarea unor judecăți de valoare și la formarea sau dezvoltarea unor atitudini și comportamente adecvate.
Cât privește resursele, punctul de plecare îl constituie nivelul cultural al părinților și nevoile de formare ale acestora.
În cadrul acestor întâlniri, este recomandabil ca învățătorul/dirigintele să utilizeze metode participative, care să plece de la unele situații problematice și să suscite discuții fructuoase, care să conducă în final la conturarea unor soluții viabile, adecvate situației respective.
Dintre metodele care ar putea fi utilizate în aceste situații, amintim:
- expunerea, având ca variante prelegerea și explicația;
- întâlnirile pe grupe de părinți, în funcție de particularitățile și problemele specifice copiilor lor;
- seminarul;
- dezbaterea pe o anumită temă;
- prezentarea unor materiale audio/video;
- studiul de caz.
Evaluarea activităților cu părinții poate fi probată pe termen lung, prin atitudinea
elevilor față de învățătură și de muncă, prin racordarea conduitei acestora la cerințele societății.

Comentarii (0)

Nu există niciun comentariu

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 47 evenimente

«APRILIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Ce părere aveți despre introducerea camerelor de supraveghere în sălile de clasă, fără acordul profesorilor și al elevilor? Comentați!

294 voturi | 7 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: emil Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN