,,PERSONALITATEA LUI EUGEN ŢURCANU’’ (1925-1954)

Cine a fost Eugen Ţurcanu?
Eugen Ţurcanu era originar din judeţul Suceava, a văzut lumina zilei în Dârmoxa (astăzi Broşteni, Păltiniş) pe 8 iulie 1925, fiind cel mai mare dintre şapte fraţi. Tatăl său, Gheorghe, lucra ca supraveghetor de pădure chiar în Broşteni şi se înscrisese în P.M.R. Eugen a urmat şcoala primară la Păltiniş, în cătunul Drăgoiasa, şi alţi trei ani în cătunul natal, după care s-a înscris în 1937 la Liceul ,,Dragoş Vodă” din Câmpulung Moldovenesc. Apropierea de Frăţiile de Cruce s-a produs în clasa a IV-a de liceu, nu atât datorită afinităţii pentru concepţia legionară, cât legăturile prieteneşti: Ţurcanu a fost recrutat în decembrie 1940, în plină guvernare legionară, şi încadrat în grupul FDC Câmpulung.
Activitatea legionară a lui Eugen Ţurcanu.
Activitatea din această perioadă s-a rezumat la participarea la şedinţe şi colectarea unor sume de bani, ea fiind tulburată de izbucnirea rebeliunii din 21-23 ianuarie 1941. După înăbuşirea rebeliunii legionare, s-a reîntors la şcoală, unde a fost anchetat de un maior. Incidentele nu l-au făcut să renunţe la orientare, dar, întrucât activitatea legionară devenise interzisă, nu s-a remarcat prin nimic deosebit. În vara anului 1942 Ţurcanu a depus jurământul de frate de cruce .
Anul şcolar 1943-1944 i-a adus primele nemulţumiri majore faţă de noul şef de grup din liceu, fiindcă le pretindea ,,activitate intensă, şedinţe peste şedinţe, lucru cu care eu nu eram de acord”. După pătrunderea trupelor sovietice în nordul Moldovei, în martie 1944, Ţurcanu s-a refugiat la Viforâta şi s-a întors abia în toamnă pentru a-şi relua studiile. Rămas singurul frate de cruce din liceu, a primit ordin să continue activitatea şi a condus două şedinţe la care a participat, printre alţii, Ştefan Andronic, Vasile Badale şi Maximilian Sobolevschi, cu care se va reîntâlni în penitenciarul din Suceava. Prin urmare, pentru o scurtă perioadă a fost chiar şeful grupului FDC Câmpulung. Pare să fie ultimul gest voluntar făcut pentru legionari, pentru că la începutul anului 1945 s-a înscris în UTC, moment din care colegii au început să-l evite. Spre finalul liceului a trăit o poveste de iubire cu Oltea Saghin, fiica unui comandant legionar din Câmpulung, care ulterior a fost obligată să renunţe la şcoală pentru a naşte o fetiţă, Elena, botezată astfel după mama lui Eugen.
Ţurcanu şi-a dat examenul de bacalaureat pe 10 iulie 1945 la Suceava şi s-a înscris la Facultatea de Drept din Iaşi. Anul următor a fost invitat la două şedinţe ale grupului legionar de la Drept, la care a participat probabil din prietenie pentru Dumitru Solcan şi Ştefan Andronic, deşi în sinea sa era din ce în ce mai stingher. Numai că lucrurile se schimbaseră definitiv pentru tânărul student: ,,Acum însă eram ateu şi interveniseră lucruri ce aveau să caracterizeze un moment de cotitură în viaţa mea” . Deşi a acceptat să participe la şedinţe, Ţurcanu nu a reuşit să intre în atmosfera grupului şi a încercat să discute şi despre alte subiecte decât cele de ideologie legionară pentru a vedea dacă nu sunt ,,în contratimp cu realităţile”, dar colegii l-au refuzat şi l-au ameninţat indirect, spunându-i că discuţiile libere pot duce la rătăciri. La a doua întâlnire, un episod şi mai penibil avea să-l facă să conştientizeze fără urmă de îndoială că locul său nu mai este lângă legionari: Dumitru Solcan i-a cerut să vorbească despre Corneliu Zelea Codreanu în timp ce se uită la o stea luminoasă. Nefiind pătruns de solemnitatea căutată de fostul său şef, Ţurcanu a refuzat să răspundă şi a părăsit definitiv activitatea, ,,dezamăgit şi scârbit de mişcarea legionară”. La rândul lor, legionarii l-au considerat din acest moment ,,trădător”. Ruperea de sub influenţa legionar-reacţionară a familiei soţiei i-a fost facilitată de cunoaşterea unor studenţi comunişti şi de acumularea primelor cunoştinţe ideologice.
Eugen Ţurcanu şi mişcarea comunistă.
În mai 1947 s-a înscris în P.C.R., iar mai târziu a fost înscris la o şcoală diplomatică a Comitetului Central al P.C.R. Toate acestea n-au contat în ochii comuniştilor faţă de participarea la şedinţele legionare şi Eugen Ţurcanu a fost arestat la 25 iunie 1948, în urma declaraţiilor date în anchetă de unul din legionarii arestaţi în săptămânile precedente. Printre acuzaţiile care i s-au adus a fost si cea de părtinire legionară, deşi acest lucru nu a putut fi verificat până acum. Această ,,părtinire” implica nedeclararea faptului că soţia sa era fiica unui legionar de seamă. După îndelungate anchete, comisia Tribunalului Militar din Iaşi îl va condamna la şapte ani de închisoare, pentru ,,activitate legionară” şi pentru delict de uneltire. În realitate, însă, fu trimis acolo pentru un scop mult mai complex, scop al cărei unealtă urma să devină, considerat de comunişti ca un element destul de devotat, măcar pentru a începe .
Eugen Ţurcanu şi perioada de detenţie la închisoarea din Suceava.
Pe 3 Iulie 1948, Eugen Turcanu, a fost depus la închisoare, apoi încarcerat la camera 47 parter . În perioada detenţiei de la Suceava, Ţurcanu a colaborat cu ofiţerul Şniţer şi chiar a redactat împreună cu câţiva colegi un istoric al grupării pe care a condus-o o scurtă vreme. Dar arestarea a lăsat urme adânci şi l-a determinat să îi propună comisarului Ciupagea o acţiune de reeducare a deţinuţilor politici. Planul acesta consta în începerea unei campanii de aşa zisa ,,reeducare” a studenţilor, campanie care trebuia să aibă consecinţă ,,reîncadrarea” studenţilor în viaţa comunistă, deci trecerea lor printr-o şcoală politică. De la început l-a avut colaborator apropiat pe studentul Titus Leonida. Primul lucru făcut a fost stabilirea unor tabele sttistice din care reieşea originea deţinuţilor din Suceava, categoria socială din care făceau parte, averea, educaţia primită, apartenenţa politică. Regimul era interesat de propunerea lui pentru că reeducarea este un principiu des utilizat în discursul comunist iar penitenciarele trebuie să devină institute de reeducare a duşmanilor poporului. Dorinţa lui Ţurcanu era de a demonstra regimului în mod practic că îi este fidel şi s-a rupt complet de rătăcirea legionară din tinereţe. Desfăşurarea ulterioară a evenimentelor ne indică faptul că regimul a început să se folosească de el cel puţin din luna noiembrie, când Ţurcanu a fost numit planton pe etajul I şi îşi punea bazele unei reţele informative. Regimul de detenţie al lui Ţurcanu era unul special. Acesta avea o cameră separată. Ţurcanu era un fel de ştab al tuturor plantoanelor. El avea cheile de la celule asupra sa, nu gardianul. Ţurcanu muta oamenii dintr-o cameră în alta după un plan al său, neştiut de nimeni. Tot el supraveghea prin vizetă pe deţinuţi şi trăgea cu urechea pe la uşi ca să ştie ce se petrece în camere. Puterea lui în inchisoarea Suceava era mai mare decât a directorului. În închisoarea din Suceava, Ţurcanu s-a împrietenit cu Alexandru Bogdanovici cu care a înfiinţat O.D.D.C. (Organizaţia Deţinuţilor cu Convingeri Comuniste şi i-a imprimat o formă de organizare tipic comunistă, cu responsabili pe probleme (cadre, agitaţie şi propagandă, cultural etc.). Ţurcanu a format un ,,birou” al organizaţiei în care şi-au împărţit responsabilităţile: Eugen Ţurcanu (secretar), Ion Bob (responsabil organizatoric), Alexandru Bogdanovici (educaţie, lămurire politică), Leonard Gebac (încadrări de membri), Ion Negură (ajutor al lui Gebac), şi Alexandru Mărtinuş (documentare, scripte) .
În mai puţin de câteva luni, în data de 19 aprilie 1949, Ţurcanu a fost transferat la închisoarea din Piteşti.
Eugen Ţurcanu si reeducarea de la Piteşti.
Încă din prima zi, Ţurcanu a căutat să discute cu directorul închisorii, Alexandru Dumitrescu, angajându-se astfel imediat ca informator asupra tuturor deţinuţilor din Piteşti. Ţurcanu a fost recrutat ca informator al conducerii inchisorii, beneficiind şi de un tratament mult mai favorabil decât cel aplicat deţinuţilor obijnuiţi, beneficiind de suplimente de mâncare, libertatea de mişcare în interiorul penitenciarului, iar el avea grijă ca toţi deţinuţii să devină partizani ai ideilor comuniste, indifferent de mijloacele folosite. Decizia de a introduce violenţa a fost luată undeva prin luna noiembrie 1949, şi nu este foarte clar dacă a fost iniţiativa lui Ţurcanu sau dacă ea i-a fost sugerată de altcineva. Cert este faptul că ideea a fost îmbrăţişată complet de Eugen Ţurcanu, care a devenit în scurt timp stăpânul de facto al inchisorii. A pornit şi condus bătăile în toate camerele în care era prezent, de regulă prin exclamaţia simplă: ,,Pe ei !”, iar la început i-a instigat şi pe gardieni să participe la violenţe, minţindu-i că victimele i-au numit ,,sifilitici” şi ,,mitocani”. Ţurcanu a participat direct la torturarea a sute de deţinuţi la Piteşti prin bătaie combinată cu alte metode de intimidare ca înjuratul, izolarea în poziţie, frecatul camerei etc. şi este responsabil pentru decesul aproape tuturor victimelor. Eugen Ţurcanu a continuat demascările cu şi mai multă brutalitate începând cu decembrie 1950.
La 18 august 1951 Ţurcanu a fost transferat la penitenciarul din Gherla, unde şi-a continuat activitatea de torţionar . A participat şi aici la bătăi, însă mai degrabă ocazional, realizând că planurile manipulatorilor s-au schimbat. La 19 decembrie 1951 a fost transferat la Jilava, unde se pare că a stat pe tot parcursul anului 1952. Nu după mult timp, atrocităţile săvârşite de torţionarii conduşi de Ţurcanu au fost mediatizate, drept pentru care acesta a fost condamnat de comunişti.
Procesul lui Eugen Ţurcanu.
Procesul lui Eugen Ţurcanu şi a grupului de torţionari pe care i-a condus a avut loc în perioada septembrie-noiembrie 1954, iar completul de judecată a fost condus de Alexandru Petrescu, cel care prezidase şi la procesele lui Iuliu Maniu şi ale sabotorilor de la Canal. Actul de acuzare formulat de procurorul militar susţinea că activităţile acuzaţilor erau urmare a unei iniţiative a lui Horia Sima pentru a acredita în ţările imperialiste ideea că se urmărea exterminarea şi maltratarea deţinuţilor în puşcăriile comuniste, pentru a compromite regimul şi guvernul român.
Prin sentinţa din 10 noiembrie 1954 Ţurcanu, împreună cu majoritatea membrilor grupului acestuia, au fost condamnaţi la moarte. Printre deţinuţi a circulat zvonul că Eugen Ţurcanu s-ar fi căit înainte de moarte. Octavian Tomuţa susţine că s-a întâlnit cu un preot care a stat în celulă cu un Ţurcanu ,,abătut, era frământat, era un amestec de resemnare şi disperare”. El l-a întrebat daca Dumnezeu poate ierta ,,crime multe şi grele” iar Nicolae Itul pretinde că l-a auzit în Jilava strigând de la un geam: ,,Mă băieţi, mă, aici Ţurcanu ! Vă rog să spuneţi tuturor că-mi pare rău de toate crimele şi de tot răul pe care l-am făcut şi să mă ierte, dacă pot ! . Faptul este aproape imposibil de confirmat sau de infirmat astăzi.
Eugen Ţurcanu a fost executat, prin împuşcare, conform actelor oficiale, pe 17 decembrie 1954, iar decesul a fost înregistrat la Sfatul Popular al comunei Jilava la 5 octombrie 1962.
Bibliografie:
http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/eugen-turcanu-monstrul-pite-ti.
Bacu Dumitru ,,Piteşti, centru de reeducare studenţească”, Editura Christiana, Bucureşti, 2011.
Ierunca Virgil ,,Fenomenul Piteşti”, Editura Humanitas, Bucureşti, 2013.
Mureşan Alin ,,Piteşti, Cronica unei sinucideri asistate”, Ediţia a II –a, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, Eitura Polirom, 2010.
Mureşan Alin, Lăcătuşu Dumitru ,,Casa Terorii. Documente privind penitenciarul Piteşti (1947-1977)”, Editura Polirom, Bucureşti, 2009.
Stănescu Mircea ,,Reeducarea în Romania Comunistă (1945-1952), Aiud, Suceava, Piteşti, Braşov”,Editura Polirom, 2010.