ÎNVĂȚAREA PRIN PROIECTE – O OPȚIUNE FLEXIBILĂ PENTRU UN ÎNVĂȚĂMÂNT MODERN

irina căpățînă

Suntem parte dintr-o societate în plină schimbare, în care tehnologia digitală transformă, zilnic, fiecare aspect al vieții umane. Ni se oferă noi și noi șanse, dar, deopotrivă, suntem confruntați cu noi și noi riscuri și incertitudini. Spațiul contemporan, care se recomandă ca o societate a comunicării generalizate, este marcat de intensificarea continuă a schimbului de informații.dilatarea pieței informaționale este posibilă tocmai daorită avântului noilor tehnologii informaționale și comunicaționale. Digitalizarea a determinat, cum era firesc, apariția reacțiilor și la nivelul sistemului educativ, acceptarea și utilizarea noilor tehnologii devenind o cerință tot mai pregnantă. Sistemul românesc de învățământ trece, alături de societate, în ansamblul ei, printr-o nesfârșită perioadă de reformare, de reorganizare. În instabilitatea aceasta generalizată și păguboasă, o singură certitudine traversează fiecare nouă reformă: nevoia de a implica în procesul educativ noile tehnologii informaționale și de comunicare. O bază de date gigantică, o rețea internațională, care oferă informații și servicii, o abordare proaspătă și eliberată de canoanele tradiționale - și înșiruirea avantajelor poat merge într-o progresie constantă – nimic din toate acestea nu avea cum să fie ignorat într-o lume care aleargă disperată după civilizație și modernizare. Evoluția învățământului înregistrează o traiectorie ascendentă, de la metodele expozitive la cele dialogate și interactive, la desfășurarea activităților prin integrarea multimedia, către o didactică învățământului deschis, la distanță, către o pedagogie Web și un învățământ structurat, diseminat oriunde și oricând sunt semnalate cerințe și nevoi de pregătire. E-learningul oferă flexibilitate în timp și spațiu, stimulează deopotrivă elevii și profesorii pentru a găsi cele mai potrivite forme de învățare. În zgomotul de fond, este, însă, imposibil să nu sesizăm realitatea: oricâte beneficii, oricâte promisiuni de eficiență maximă și oricât de atrăgător ar fi acest sistem, nimeni niciodată nu va putea înlocui integral prezența umană care educă, formează, emoționează, empatizează, provoacă, explică, laudă și motivează. De aceea, înainte de a ne arunca în vârtejul reformelor cu orice preț, ar trebui să reconsiderăm tot ceea ce avem valoros în trecutul nostru – ca școală – și să dăm o șansă reală întâlnirii dintre „atunci” și „acum”.
O asemenea întâlnire fastă pusă la cale de minți deschise și nerobite de nicio prejudecată s-a concretizat în ceea ce numim azi pretențios și obligatoriu anglicizat, ca orice are o minimă legătură cu tehnologia informațională, „project based learning” sau mai autohton, dar prea puțin modern, învățarea pe bază de proiect/ metoda proiectului. Proiectul este o metodă interactivă de predare-învăţare, care presupune o micro-cercetare sau o investigare sistematică a unui subiect care prezintă interes pentru elevi. Metoda proiectului este fundamentată pe principiul învăţării prin acţiune practică, cu finalitate reală („learning by doing”), ceea ce îi conferă şi motivaţia necesară. Opusă instrucţiei verbaliste şi livreşti, învăţarea prin realizarea de proiecte reprezintă un mod mai cuprinzator de organizare a procesului de învăţământ prin care pot fi satisfăcute cerinţele unei educaţii pragmatice, în spiritul acţiunii şi independenţei în gândire. Elevul trebuie să înveţe să acţioneze după ce a gândit în prealabil şi să ajungă la concluzia că o activitate proiectată se desfăşoară mai rapid, iar greşelile pot fi evitate în mai mare măsură de la început, dacă efortul prealabil de gândire a fost mai mare şi mai îndelungat. Proiectul are un rol extrem de mare în dezvoltarea intelectuală, iar elevii trebuie să fie instruiţi să lucreze mai mult în faza proiectivă (pregătirea activităţilor) decât în faza acţională.
Proiectele destinate să sporească oportunităţile de învăţare ale elevilor pot varia foarte mult în ceea ce priveşte conţinutul şi aria acoperită şi pot avea loc la diferite niveluri de învăţământ. Cu toate acestea, tind să aibă în comun câteva trăsături definitorii. Proiectele se dezvoltă pornind de la întrebări provocatoare care nu pot primi răspunsuri prin învăţarea bazată pe memorare.
Spre exemplu, la disciplina Limba și Literatura română, clasa a IX-a permite, în maniera actuală de design al programei, o astfel de abordare. Este chiar o variantă eficientă de a aduce elevul spre cultivarea plăcerii lecturii, în primul rând, și spre exersarea competențelor de lucru cu textul, fie el literar sau non-literar. Extrapolând, plecând de la premisa că tot ceea ce ne înconjoară este un „text” – Solomon Marcus consideră că „orice propoziţie este un text, și un text are anumite grade de coerenţă de natură semantică și coeziune de natură sintactică” – putem considera, deci, metoda proiectului ca atingându-și scopul formulat teoretic. La acest nivel de studiu, programa propune organizarea conținuturilor pe teme generale, ceea ce face ca proiectul să fie o formulă profitabilă atât de predare, cât și de evaluare. De la tema „Joc și joacă” până la „Confruntări etice și civice”, trecând prin „Lumi fantastice”, „Dragostea”, „Școala”, „Familia”, „Scene din viața de ieri și de azi”, elevilor li se pot pune la dispoziție subiecte interesante și li se pot indica surse atrăgătoare de documentare. Se pot urmări etapele de lucru, fără a face nicio derogare de la schema clasică a metodei, pentru că resursele de timp, în clasa a IX-a sunt generoase. Iată numai câteva exemple concrete de aplicare a metodei proiectului: „Școala de ieri și de azi”, „Istoria familiei mele/ familiilor noastre”, „În lumea de azi mai este loc pentru fantastic?”, „Te iubesc la nemurire vs. Love you, xxx”, „Între morală și propriile interese”. Proeictul presupune alegerea temei, stabilirea obiectivelor, planificarea activităţilor (distribuirea responsabilităților în cadrul grupului, identificarea surselor de informare, stabilirea și procurarea resurselor/materialelor necesare, stabilirea unui calendar al activităților, analiza realistă a timpului necesar, alegerea metodelor folosit), cercetarea sau investigarea propriu-zisă ( care se derulează, de regulă, pe o perioadă mai mare de timp), realizarea produselor finale (rapoarte, poster, articole, albume, hărţi, cărţi, film, pagini de revistă sau ziar, sondaje de opinie, mici piese de teatru, concursuri, excursii literare, procese literar,mape tematice, referate, eseuri, studii de caz etc.), prezentarea rezultatelor/transmiterea acestora celorlalţi colegi sau/şi altor persoane (elevi din şcoală, profesori, membri ai comunităţii, etc.), evaluarea cercetării/activităţilor derulate (individual sau în grup, de către cadrul didactic sau de către potenţiali beneficiari ai proiectului produselor realizate. Elevul se deprinde astfel, să înveţe şi din cercetare şi din activitatea practică, să-şi însuşească atât procesualitatea ştiinţei, cât şi conţinutul acesteia, raportându-se direct la activitatea practică. Elevii sunt puşi în situaţia de a anticipa: un rezultat, căile de a ajunge la el, materialele şi mijloacele ce se vor utiliza. Anticiparea rezultatului presupune o reprezentare a ceea ce urmează să se efectueze, în sensul unei prefigurări cât mai clare a acestuia. De la o astfel de clarificare rezultă şi celelalte activităţi şi anume: elaborarea etapelor prin care trece lucrarea, selectarea şi procurarea materialelor necesare, alegerea mijloacelor şi procedeelor de lucru, stabilirea termenelor de execuţie (dacă este cazul), a diferitelor responsabilităţi (dacă este o activitate în grup) şi alte elemente specifice domeniului în care se proiectează. Proiectarea se bazează pe un program complet de lucru, în care sunt cuprinse toate elementele necesare unei astfel de lucrări.
Bibliografie
1. Oprea, Crenguța-Lăcrămioara, Strategii didactice interactive, EDP, București, 2008
2. Pânișoară, Ion-Ovidiu, Comunicarea eficientă. Metode de interacțiune eficientă, Editura Polirom, 2003
3. Ulrich, Cătălina, Managementul clasei: învățare prin cooperare, FSD, București, 1999
4. www.cursuri.flexform.ro