Interdisciplinaritatea

Predarea în manieră integrată a disciplinelor, atât în şcoala generală, în care se urmăreşte fundamentarea integrată a studiului disciplinelor particulare, pentru construirea unei viziuni integrative a realităţii este o practică a multor țări. În şcolile gimnaziale temele interdisciplinare sunt incluse atât prin intermediul Curriculumului Naţional cât şi prin abordări organizate deja în şcoli care s-au dovedit a fi un succes. Abordarea interdisciplinară porneşte de la ideea că nici o disciplină de învăţământ nu constituie un domeniu închis, ci se pot stabili legături între discipline. Conţinutul unui învăţământ interdisciplinar poate fi promovat la nivelul planului de învăţământ, la nivelul programelor şcolare, la nivelul manualelor şcolare şi prin conţinutul lecţiilor.
”Interdisciplinaritatea este o formă a cooperării între discipline diferite cu privire la o problematică a cărei complexitate nu poate fi surprinsă decât printr-o convergență și o combinare prudentă a mai multor puncte de vedere”(C. Cucoș,1996)
”Interdisciplinaritatea presupune o intersectare a diferitelor arii curriculare” aceasta necesită o interacțiune între competențe și conținuturi a două sau mai multe discipline de învățământ și implică stabilirea și folosirea unor conexiuni între limbaje și operații.
La nivelul activităților de predare – învățare se pot căuta teme comune pentru diferite obiecte de studiu care pot determina realizarea unor obiective de nivel înalt cum ar fi: rezolvarea de probleme, însușirea unor metode de învățare eficientă etc.
Învățământul modern, formativ, presupune existența predării – învățării interdisciplinare ca o condiție obligatorie. Corelarea cunoștințelor dobândite de elevi la diferite discipline contribuie la formarea și dezvoltarea flexibilității gândirii, a capacității de aplicare a acestora în practică.
Legătura dintre discipline se poate realiza la nivelul conținuturilor, obiectivelor, dar se creează și un mediu propice pentru ca fiecare elev să se exprime liber, să lucreze eficient individual sau în echipă.
Dintre avantajele interdisciplinarității se pot aminti:
• clarifică mai bine și cu mai multă ușurință o anumită temă;
• elevul dobândește informații despre procese, fenomene care vor fi aprofundate pe parcursul anilor școlari viitori;
• permite aplicarea cunoștințelor teoretice în domenii diferite.
Pentru realizarea unei bune interdisciplinarități sunt necesare unele condiții: profesorul să aibă o cultură generală temeinică și să cunoască bine atât metodologia disciplinei cât și a celorlalte discipline din aria curriculară iar elevii să fie informați despre existența interdisciplinarității între disciplinele de învățământ.De exemplu plecând de la una din competentele generale ale disciplinei fizicii care se referă la rezolvarea de probleme practice și teoretice prin metode specifice și ajungând la competențele specifice de realizarea de transferuri interdisciplinare aplicarea în studiul unor fenomene din domeniile: optică, mecanică, căldură, electricitate putem desfășura activități interdisciplinare care presupun realizarea de lucrări practice ce necesită utilizare cunoștințelor de matematică( ecuatii, teoreme), abilităților de utilizarea a calculatorului pentru realizarea de tabele si grafice cu sprijinul aplicației Excel sau Word. Proiectarea și desfășurarea activităților de laborator presupune o cultură interdisciplinară bogată a profesorului.
Promovarea interdisciplinarităţii/transdisciplinarităţii în învăţă¬mântul românesc actual este o necesitate impusă de schimbările şi acumulările cognitive din multiplele domenii ale cunoaşterii, precum şi de complexitatea şi diversitatea problemelor cu care se confruntă omenirea.
Astăzi, mai mult ca oricând, adolescentul trebuie să şi asume roluri şi responsabilităţi, să ia decizii pentru cei din jur, să răspundă rapid şi bine la diversele provocări ale vieţii; succesul şi performanţa apar doar dacă deţine cunoştinţe integrate, dacă priveşte realitatea ca o imagine unitară şi dacă gândeşte flexibil şi creator.
Dicţionarul de neologisme de F. Marcu şi C. Manea defineşte interdisciplinaritatea ca „stabilirea de relaţii între mai multe discipline sau ştiinţe“.
Specialiştii în curriculum definesc acest termen ca formă de cooperare între discipline/ştiinţe, respectând logica fiecărora în parte, adaptată particularităţii legii didactice; vizează formarea la elevi a unei imagini unitare a realităţii şi a unei gândiri integratoare; în acelaşi timp, este privită şi ca o modalitate de organizare a conţinuturilor învăţării şi ca o conexiune de limbaje explicative menite să spargă graniţele dintre discipline. La acestea se adaugă şi avantajele vizând formarea personalităţii elevului pe diverse planuri: intelectual, emoţional, social, estetic şi fizic.
Transdisciplinaritatea este privită ca o formă superioară a inter¬disciplinarităţii şi presupune concepte, metodologie şi limbaj care tind să devină universale (robotizarea, modelizarea, cibernetica, teoria sistemelor, a informaţiei etc.). De asemenea, presupune desco¬perirea unor noi câmpuri de investigaţie, fiind centrată pe viaţa reală cu multiplele ei probleme. A fost numită şi prin sintagma „o nouă viziune asupra lumii“.Există discipline reale care nu pot fi studiate temeinic decât transdisciplinar, de exemplu astronomia, care utilizează cunoştinţe temeinice de matematică, fizică, chimie şi geografie.
Aspecte matematice în natură au fost identificate încă din preistorie. Omul primitiv cu privirea i iscoditoare observă că elementele concrete (obiecte, flori, vietăţi) ascultau de anumite legi aritmetice şi geometrice. Astfel, o anume floare avea un anume număr fix de petale circumscrise într o formă geometrică fixă (cerc, poligon regulat, con sau trunchi de con). De asemenea, a observat repetarea unei simetrii bilaterale la vietăţi (buburuză, fluture, liliac etc.).Matematica oferă punţi cognitive interdisciplinare pentru toate disciplinele de învăţământ. Iată câteva exemple:
Interdisciplinaritatea matematică geografie poate fi prezentă într o lecţie de geografie cu tema „Reprezentarea grafică a unor suprafeţe de pe glob (hărţi şi planuri)“. Utilizând metoda matematică a rapoartelor şi proporţiilor, elevii descoperă că dimensiunile reale prea mari sau prea mici pot fi reduse, respectiv mărite la valori convenite care respectă proporţionalitatea dintre dimensiunea reală şi cea reprodusă. Scara hărţii este o împărţire sub forma unei fracţii de tipul 1/50.000, ceea ce înseamnă că unui centimetru de pe hartă îi corespund 50.000 de centimetri în teren.
Aceiași metodă matematică a rapoartelor și proporțiilor se utilizează si la fizică prin reprezentare mișcării unui corp prin alegerea unei scări de reprezentare sub forma unei fracții de tipul 1/200, ceea ce însemnă că unui cm de pe grafic corespunde la 200 km distanță parcursă in teren.
Așa cum metoda matematică de determinare a coordonatelor unui punct din plan/spaţiu se poate aplica la identificarea coordonatelor unui punct de pe hartă/glob., așa pot fi determinate coordonatele unui mobil in mișcare față de un sistem de referință ales. Axele rectangulare vor fi ecuatorul şi meridianul Greenwich, iar punctul lor de intersecţie va fi originea sistemului. Folosind harta sau macheta globului pământesc vom găsi coordonatele unui oraș.
Interdisciplinaritatea matematică fizică- informatică este absolut nece¬sară şi mereu prezentă la orele de curs. Calculatorul ajută la rezolvări de exerciţii şi probleme matematice sau fizice prin diferite programe precum Microsoft Mathematics, SpeQ Mathematics etc.; de asemenea, informatica pune la dispoziţia matematicii editoare de texte matematice şi softuri educaţionale.
Prin programul Microsoft Office Word se pot crea tabele, diagrame, forme automate şi organigrame, toate fiind utile în majoritatea ştiinţelor. De asemenea, prin programul Excel se pot realiza diagrame (grafice) de tip coloană, bară, linie, prin puncte, stratificate, inelare, radar, cilindru, con, piramidă etc.
Fiecare profesor poate pregăti partea sa de contribuţie, conţinuturi de predare specifice, astfel:
• Matematica va prezenta temele privind unităţi de măsură, transformări etc.;
• Chimia prezintă temele privind structura moleculară a apei, proprietăţi, reacţii specifice etc.;
• Fizica prezintă temele privind stări de agregare, densitate, interacțiune etc.;
• Biologia prezintă complexa temă privind relaţia apă organism;
Astăzi, abordările didactice inter şi transdisciplinare îi aduc pe elevi mult mai aproape de realitate, dezvoltându le o gândire flexibilă şi creatoare, în măsură să ofere soluţii şi să i îndrume astfel spre o carieră şcolară şi profesională la standarde europene.
Bibliografie:
1. Cucoș, Constantin, Pedagogie, Editura Polirom, Iași, 1996
2. Ionescu, Miron; Radu, Ioan, Didactica modernă, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2001
3. Pălășan, Toader; Crocan, Daniel Ovidiu; Huțanu, Elena, Interdisciplinaritate și integrare – o nouă abordare a științelor în învățământul preuniversitar – Revista Formarea continuă a CNFP din învățământul preuniversitar, București, 2003