Educatia ecologica – o necesitate

Starea mediului înconjurător, pe an ce trece este din ce în ce mai îngrijorătoare: spaţiile împadurite se reduc, deşerturile se extind, solurile agricole se degradează, gradul de poluare este mai ridicat şi astfel stratul de ozon se subţiază, efectul de seră de accentuează şi numeroase specii de plante şi animale sunt pe cale de dispariţie. Se poate generaliza că, ţările dezvoltate produc mari cantităti de deşeuri şi poluanţi, consumă cantităţi mari de energie şi de resurse naturale. Impactul pe care aceste ţări îl au asupra mediului înconjurător este puternic distructiv. Există o proporţionalitate inversă între nivelul industrializării şi starea mediului înconjurător.
Pentru că viaţa nu poate fi separată de mediul ambiant, întreaga educaţie ar trebui îndreptată în direcţia protecţiei mediului înconjurător. Societatea umana trebuie sa fie în interrelaţie şi să cunoască faptul că, fiecare acţiune a sa, va produce o reacţie care în complexul sistemelor vii este deseori imprevizibilă. Când resursele naturale vor fi epuizate pe scară largă şi mediul ambiant va fi poluat, nu numai acesta este cel care va suferi, ci şi sanătatea oamenilor va fi afectată. Aceasta din urmă, nu poate fi menţinută respirând aer poluat, consumând alimente şi apă contaminate cu pesticide şi alte substanţe chimice. Ce este sanătos pentru natură, de regulă este sănătos şi pentru vieţuitoarele sale. Fiecare om trebuie să fie responsabil pentru impactul pe care viaţa lui îl are asupra vieţii planetei.
Educaţia ecologică prin şcoală
Educaţia ecologică, trebuie să înceapă, din frageda copilărie. Aceasta contribuie la formarea unei conştiinţe şi a gândirii ecologice despre natură, dar şi a formării unei comportări atente şi corecte faţă de ea. Nu este suficientă o simplă informare cu privire la mediul înconjurător, ci este important ca elevii să-şi poată exprima idei personale şi să manifeste o atitudine legată de responsabilitatea pe care şi-o asumă în privinţa mediului în care trăiesc. Trebuie să fie capabili să înţeleaga relaţiile existente între anumite situaţii şi să analizeze, să sintetizeze şi generalizeze informaţiile. Este importantă rezolvarea cauzelor care au dus la o anumită situaţie şi nu a efectelor acesteia.
Educaţia pentru mediu este un mod de viaţă şi problemele acestuia nu vor fi rezolvate doar prin soluţii tehnice, ci prin înţelegerea profunda a legăturii existente între fiinţa umană - natură - mediu de viaţă şi atitudinea individuală şi comună faţă de aceste probleme.
Educaţia privind protecţia mediului înconjurător se adresează atât minţii cât şi sufletului elevilor. Un rol deosebit îl prezintă stimularea interesului şi entuziasmului acestora.
Şcoala joacă un rol major in educaţia privind mediul înconjurător, deoarece tinerii petrec o mare parte din timp aici şi pentru că este locul unde sunt transmise cunoştinţe care au menirea de a dezvolta atitudinea pozitivă a elevilor faţă de problemele mediului înconjurător.
În general, majoritatea elevilor din România nu au formată o educaţie ecologică - pungi, ambalaje, cutii de plastic etc. aruncate în curtea şcolii sau pe stradă, stau mărturie lipsei de educaţie ce ar trebui să provină din familie şi să fie consolidată în instituţiile de învăţământ.
Exemple de bună practică cu privire la studiul educaţiei ecologice
Educaţia ecologică se poate realiza prin orice tip de activitate şcolară, activităţi ştiinţifice, artistice, practice, sportive sau religioase. Din multitudinea formelor de manifestare menţionăm: observaţii în natură, experimente, povestiri ştiintifice, desene, plimbări, drumeţii, excursii, vizionare de diapozitive sau expuneri power point, jocuri de mişcare instructiv - distractive, labirinturi ecologice, vizitarea muzeelor, expozitii, spectacole, vizionari de emisiuni TV cu specific educaţional, concursuri. Tematicile care pot fi parcurse sunt stabilite în funcţie de subiectul propus: "Să ocrotim natura", "Poluarea în diferite anotimpuri", "Ce se întamplă iarna cu plantele şi animalele?", "Ce ştim despre pădure?" "Natura se trezeşte la viaţă", "Copac tânăr, copac bătrân", "Ce ne învaţa natura?", "S.O.S. natura...", "Culorile şi sănătatea", "Aspectul cartierului meu, satului meu", "Curiozitati ecologice", "Pământul, planeta vie", "Măşti şi costume ecologice", etc.
Specialiştii în teoria şi practica educaţională definesc metoda de predare ca fiind „modalităţi de acţiune cu ajutorul cărora elevii, sub îndrumarea profesorului îşi însuşesc cunoştinţe, îşi formează priceperi, deprinderi, îşi dezvoltă aptitudini şi iau atitutdini„. Realizarea acestor acţiuni este asigurată de baza teoretică structurată a metodelor şi mijloacelor de învăţare, de strategii privind organizarea procesului predării-învăţării materializate în comunicarea dintre profesor şi elev. Procesul de învăţare este susţinut de materiale didactice variate, mijloacele audio-vizuale, aplicaţii de teren, utilizate în practica educaţiei ecologice.
Educaţia ecologică se poate realiza prin cele trei forme ale educaţiei prezentate în figura de mai jos:
– educaţia formală (realizată în unităţile de învăţământ);
– educaţia informală (realizată prin organizaţii neguvernamentale, mass media, anturaj, familie),
–educaţia nonformală (realizată prin activităţi extraşcolare, centre de educaţie permanentă, cluburi, etc.).
Educaţia ecologică prin şcoală iese dincolo de şcoală, în lumea numeroasă a adulţilor cu multitu¬dinea lor de preocupări şi ocupaţii, dar din ce în ce mai sensibili la ceea ce ar putea afecta viitorul generaţiilor ce vin. Educaţiei ecologice nimeni nu i se va putea sustrage, întrucât este o educaţie a tuturor. Statutul ei foarte dinamic, complex, universal, mereu înnoit şi înnoitor, este pe termen lung, însoţind întreaga existenţă umană.
Educaţia ecologică este o educaţie a solidarizării acţionale. Strategiile transferului şi evaluării educaţiei ecologice acţionează între aceşti poli: observ, constat, analizez, iau măsuri. A şti trebuie să însemne şi a şti să acţionezi: sesizând, antrenând la faptă ecologică.
Educaţia ecologică în şcoală şi dincolo de şcoală evaluează mereu con¬tribuţia fiecăruia şi a grupurilor sociale în soluţionarea problemelor grave privind gospodărirea noastră planetară, starea ei de ordine, de resurse, de sănătate.
Educaţia ecologică îndeamnă permanent la responsabilitate şi solida¬ritate, la reflecţii şi acţiune. Satisfacţiile sale vin din iniţiativă, din pasiune și acţiune, răspunzând unui imperativ planetar.
Educaţia privind mediu înconjurător este un proces complex de lungă durată. Rezultatele concrete pot fi observate peste câţiva ani şi de aceea este necesar ca procesul de educaţie să înceapă foarte devreme şi să se continue de-a lungul întregului ciclu de învăţământ. S-a constat că atunci când sunt mici, copiii au o atitudine poyitivă faţă de mediul înconjurător, aceasta modificându-se pe măsură ce cresc datorită influenţei exercitate de tehnologiile moderne şi modului de consum al vieţii moderne.
Soarta viitorului vieţii în ansamblul ei depinde de gândirea şi efortul nostru de a menţine echilibrul în natură prin formarea unei conştiinţe ecologice de sine stătătoare în rândul oamenilor.
Bibliografie:
• http://eke.ro/document/Raport%20de%20cercetare_EDUCATIE%20ECOLOGICA.pdf;
• Oana Andra Bălăceanu, Educaţia ecologică formală şi importanţa ei, ed. Columna, Bucureşti, 2013;
• Societatea de Ştiinţe Biologice din România, Natura, seria III, Arad, 2007;
• Susan Shapiro, C. F. Zonis, Manual de ecologie, SUA,1995.