Dezvoltarea scolarului mic-Referat

Perioada școlară mică

Rezumat: Este important ca fiecare cadru didactic să cunoască
caracteristicile psihopedagogice ale elevilor. În acest articol
este prezentată perioada școlară mică. Articolul face referire
la dezvoltarea generală a școlarului mic, atinge aspecte legate de
dezvoltarea fizică și dezvoltarea psihică a acestuia și descrie
procesul de adaptare la mediul școlar.

Această etapă din dezvoltarea ontogenetică a individului este o
perioadă liniştită, fiind situată între creşterea şi
dezvoltarea vertiginoasă din primii ani de viaţă şi turbulenţa
adolescenţei. Copilul la această vârstă are o mare abilitate de
a absorbi informaţiile receptate auditiv şi vizual. Copilul devine
capabil să înţeleagă relaţiile dintre fenomene, interpretează
diferenţa dintre bine şi rău, introduce fantezia în realitatea
imediată, fantezie ce îi generează frica de întuneric şi
personaje fantastice izvorâte din poveşti. Dezvoltarea cognitivă
a copilului permite încadrarea lui într-o colectivitate şcolară
la începutul acestei perioade de vârstă. Este momentul când se
pot obţine primele performanţe academice. Viaţa de şcolar
reprezintă prima mare experienţă socială care se desfăşoară
în afara cadrului limitat al familiei. Şcoala îi creşte
considerabil experienţa de viaţă şi desăvârşeşte
disciplinarea lui începută în familie. La sfârşitul primei
clase elementare copilul a învăţat deja să scrie şi să
citească. Copilul de această vârstă este în mod caracteristic
foarte activ, activităţile şcolare şi jocul fiind principalele
preocupări. Copilul şcolar are tendinţa să idolatrizeze un adult
sau un alt copil mi mare, pe care îl imită în comportament şi
îmbrăcăminte, de care se ataşează şi îl consideră
confidentul lui. Aceste ataşamente exprimă în fond declinul
ataşamentului parental care începe acum şi se termină în jurul
vârstei de optsprezece ani.
Defectele educaţionale ale acestei perioade ţin de omisiuni sau
erori în conceptele de bază. Procesul de învăţare nu se
limitează la programele şcolare ci continuă acasa. Copilul
avantajat de interacţiuni sociale eficiente face progrese evidente
în comparaţie cu grupuri dezavantajate din acest punct de vedere.
Anomaliile de dezvoltare ale acestei perioade pot fi identificate
în trei domenii: performanţe motorii, dificultăţi la
învăţătură, tulburări de comportament (Ciofu, 1989).
Dezvoltarea bio-fizică
Între şase şi şapte ani are loc o temperare a procesului de
creştere, ca ulterior să se intensifice uşor. Dezvoltarea
dentiţiei permanente este însoţită de procesul de osificaţie.
În jurul vârstei de şapte ani este intensă osificarea la nivelul
bazinului, în specil la fetiţe şi procesele de calcificare la
nivelul osaturii mâinii. În acelaşi timp se întăresc
articulaţiile şi creşte volumul muşchilor. Se dezvoltă
musculatura fină a mâinii. Semnificativă este şi creşterea în
greutate a creierului care ajunge la şapte ani să cântărească
1200 g. Sporeşte îndemânarea şi agilitatea, creşte forţa
musculară şi se accentuează caracterul de ambidextru, ca apoi să
se precizeze din ce în ce mai exact lateralitatea stângă sau
dreaptă. Se dezvoltă organele de simţ şi modalităţile
senzoriale, care fac posibilă o mai bună orientare şi adaptare la
mediu (Verza, 1994).

Dezvoltarea psihică generală
Pe parcursul micii şcolarităţi percepţia evoluează, aceasta
datorându-se atât creşterii acuităţii perceptive faţă de
componentele obiectului perceput, cât şi a a schemelor logice care
intervin în analiza spaţiului şi timpului perceput. La intrarea
în şcoală copilul posedă numeroase reprezentări despre obiecte
de uz casnic, despre fructe, flori, animale, oameni care îl
înconjoară şi despre acţiunile şi activităţile lor. Cu toate
acestea reprezentările lui încă sunt confuze, ca mai târziu sub
influenţa învăţării să se diversifice. Devine posibilă
folosirea liberă, voluntară a fondului de reprezentări existent,
copilul reuşind să descompună reprezentările în părţi
componente cu care poate opera independent de contextul situaţiei.
Progrese importante realizează şi procesul gândirii.
Construcţiile logice îmbracă forma unor judecăţi şi
raţionamente care îi permit copilului ca dincolo de datele
senzoriale să întrevadă anumite permanenţe cum ar fi cantitatea
de materie, volunul, timpul, viteza, spaţiul. Pe la vârsta de
şapte-opt ani copiii admit conservarea materiei, către nouă ani
recunosc conservarea greutăţii şi abia către doisprezece ani
conservarea volumului. Gândirea se ridică în plan abstract,
categorial devenind posibilă mişcarea reversibilă. Copilul devine
capabil să explice, să argumenteze, să dovedească adevărul
judecăţilor sale. Specific vârstei şcolare mici este creşterea
considerabilă şi a volumului memoriei. În fondul memoriei
pătrunde un mare volum de informaţii. Intrarea în şcolaritate
creează şi funcţiei imaginative noi solicitări. Este foarte mult
solicitată imaginaţia reproductivă, copilul fiind pus adesea în
situaţia de a reconstitui imaginea unor realităţi. Se dezvoltă
în acelaşi timp şi imaginaţia creatoare. În această perioadă
se dezvoltă aptitudinile generale şi speciale. Una dintre
aptitudinile generale care se dezvoltă este aptitudinea de a
învăţa. Din înclinaţia şi aptitudinea generală pentru
învăţare se desprind şi se dezvoltă elementele unor aptitudini
specializate cum sunt cele matematice, literare, muzicale, plastice.
Activitatea şcolarului mic poate fi susţinută de o motivaţie
externă, dar şi de o motivaţie internă. Între şase şi zece
ani trebuinţa de explorare, de informare, de documentare a
copilului este în plin progres. El se dovedeşte a fi un mare
colecţionar, un mare amator de consum tehnic. Tot acum se dezvoltă
atenţia voluntară. La începutul şcolarităţii volumul atenţiei
este încă redus, copiilor fiindu-le greu să prindă simultan în
câmpul atenţiei explicaţiile verbale, acţiunile pe care le fac
şi răspunsurile colegilor (Golu, Zlate, Verza, 1995).
În ceea ce priveşte gradul de dezvoltare al limbajului există
diferenţe importante. Aceste diferenţe privesc nivelul
exprimării, latura fonetică a vorbirii orale, structura lexicului,
nivelul exprimării gramaticale şi literare (Şchiopu, Verza,
1995). Tabelul 1 sintetizează dezvoltarea limbajului copiilor de la
şase la zece ani.

Tab. 1 Caracteristici ale limbajului la şcolarii mici (adaptat
după Badea, 1997)
Vârsta Caracteristici ale limbajului
6 ani Învaţă să scrie literele alfabetului, pronunţă corect
sunetele, compune cu uşurinţă povestiri, leagă propoziţii în
frază.
7 ani Îşi perfecţionează forma scrisă a limbajului, are memorie
verbală, învaţă pronunţia corectă a grupurilor de sunete
”ce, ci, ghe, ghi, che, chi”, învaţă să descrie elementele
unei imagini.
8 ani Îşi automatizează scrisul şi cititul, învaţă noţiuni
gramaticale simple, realizează compuneri, îşi îmbogăţeşte
vocabularul.
9 ani Cunoaşte semnificaţia curentă a 21 de cuvinte, se
orientează cu ajutorul limbajului în rezolvarea problemelor, se
exprimă corect şi original în scris.
10 ani Îşi îmbogăţeşte vocabularul cu noi termeni, foloseşte
fraze scurte dar variate, are aspect elaborat al limbii materne şi
sensibilitate pentru limbile străine, îi place să citească şi
să vorbească, învaţă să folosească vorbirea directă şi
indirectă.
Adaptarea la mediul şcolar
Odată cu începerea şcolii programul zilnic al copilului se
modifică. Apetitul alimentar este uşor tulburat la începutul
şcolii şi în momentele de tensionare. Un moment foarte important
în programul zilnic al copilului va fi cel al realizării temelor.
Copilul trebuie să se bucure de asistenţa unui părinte atunci
când învaţă care să-i urmărească dezvoltarea autonomiei în
lucru. Programul zilnic al copilului trebuie să cuprindă şi
momente de recreaţie, mişcare şi relaxare. Odată cu consolidarea
deprinderilor de citit în programul copiilor pot apărea şi
lecturile, la concurenţă cu televizorul şi calculatorul. Partea
cea mai importantă a programului copilului care a devenit şcolar
este cea petrecută în clasă. În ceea ce priveşte adaptarea la
programul şcolar şi la tipurile de activităţi şcolare pot
apărea o serie de deosebiri între copii. Pentru cei care au
frecventat grădiniţa adaptarea se realizează mai uşor. Alţii
cînd vin pentru prima dată la şcoală pot manifesta teamă faţă
de faptul că trebuie să rămână singuri, fără nimeni dintre
cei de acasă.
Pot exista dificultăţi în respectarea ca atare a programului
zilnic obligatoriu. Copii pot refuza să mai meargă la şcoală. O
altă mare dificultate este respectarea de către elevi a normelor
de desfăşurare a lecţiilor, referitoare la păstrarea
disciplinei, la îndeplinirea sarcinilor propuse. Pe lângă
relaţiile cu grupul de colegi, foartă importantă este şi
relaţia cu învăţătoarea. Înainte de a începe şcoala, în
general preşcolarii îşi formează o imagine anticipată despre
persoana care le-ar putea fi învăţătoare, pornind de la figura
şi personalitatea educatoarei (Creţu, 2009).

Bibliografie
1. Badea, E. (1997). Caracterizarea dinamică a copilului şi
adolescentului. Bucureşti: Editura Tehnică.
2. Ciofu, C. (1989). Interacţiunea părinţi-copii. Bucureşti:
Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică.
3. Creţu, T. (2009). Psihologia vârstelor. Iaşi: Editura Polirom.
4. Golu., P., Zlate, M., Verza, E. (1995). Psihologia copilului.
Bucureşti: Editura didactică şi pedagogică.
5. Şchiopu, U., Verza, E. (1995). Psihologia vârstelor. Ciclurile
vieţii. Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică.
6. Verza, E. (1994). Psihologia vârstelor. Bucureşti: Editura
ProHumanitate.