Tradiţii locale şi obiceiuri din perioada sărbătorilor de iarnă – Bobohalma Proiect educaţional „Crăciunul în sat la noi …“
Clasa a 3-a, Clasa a 5-a
Gimnaziul "Traian" Tirnaveni , Tarnaveni, Mures
Școala structură, Gimnaziul de Stat „Decebal“, din Bobohalma, județul Mureș, a organizat pe parcursul a trei săptămâni proiectul educațional „Crăciunul în sat la noi …“ prin care a promovat valorificarea tradițiilor și obiceiurilor locale din perioada sărbătorilor de iarnă.
Satul Bobohalma cu ale sale case vechi, bătrâneşti, interioare ţărăneşti de altădată este situat într-o frumoasă și minunată zonă transilvană, în Podişul Târnavelor, la 9 km de Municipiul Târnăveni, din judeţul Mureş, în apropierea cursului văii Târnavei Mici, mai păstrează încă nealterate, într-un izvor nesecat de spiritualitate, tradiţiile şi obiceiuri unei culture autentice populare.
Pe ulițe bătătorite de vreme, de pașii mărunți și repezi ai copiiilor care odinioară păreau ca niște furnici ieșite din mușuroaie (dar acum zărești ici-colo câte-un plod rătăcit) pășesc și eu cu sfială spre școala din vârful dealului, numită azi Gimnaziul de Stat „Decebal“. Aici, cu câțiva ani în urmă, am întâlnit oameni iubitori ai locurilor natale și păstrători al unui tezaur folcloric de tradiții și obiceiuri populare românești. Mare mi-a fost mirarea când am lansat idea de a sărbători Crăciunul și la școală. Așa am descoperit pe aceste meleaguri românești frumusețea sărbătorilor de iarnă din lumea satului transilvănean.
Sărbătoarea Crăciunului este și sărbătoarea colindelor străbune care vin din adânc de istorie și prin noi, dascălii iubitori și păstrători de tradiții, străbat veacurile acestei lumi.Vechile datini românești ne ajută în fiecare an să simțim atmosfera plină de căldură și veselie a sărbătorilor de iarnă.
Propus de: detesanmirela | 21.01.2012 19:21
0 comentarii
Galerie foto











Comentarii
Nu există niciun comentariu
Comentaţi
Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.