Şcoala cu
bune practici

49 şcoli
Şcoli înscrise Înscrieţi o şcoală Precizări

Recunoștință eroilor neamului prin rugăciune, muncă și cânt

Învăţământ liceal | Religie/Istoria religiilor

Propus de: catautastefan | 13.05.2024 00:10 | Revista cadrelor didactice nr. 105/2024 | 99 vizualizări

Exemplu de bună practică - activitate patriotică și
creștinească legată de Ziua Eroilor neamului

Recunoștință eroilor neamului prin rugăciune, muncă
și cânt
Cătăuță Ștefănuț

Anul 2021 a fost declarat în cadrul Patriarhiei Ortodoxe Române
drept „Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea
liturgică și culturală a cimitirelor”. Prin aceasta s-a dorit
manifestarea unei atenții speciale față de cei trecuți în
veșnicie prin acțiuni care să se reflecte în dictonul „Ora et
labora” (roagă-te și muncește). Astfel, pe lângă grija pentru
sufletele lor exprimată prin rugăciuni, slujbe și pomeniri,
suntem chemați să acordăm o grijă specială și cimitirelor,
care sunt locurile de odihnă ale trupurilor acestora. Îngrijirea
cimitirelor este expresia respectului și a unei pioase aduceri
aminte față de înaintașii noștri.
O categorie aparte în rândul celor adormiți în Domnul o
reprezintă eroii neamului nostru. Acestora le vom arăta
neîntrerupt recunoștința pentru libertatea noastră și pentru
păstrarea identității naționale, a pământului și a limbii
strămoșești, valori de mare preț pentru care s-au jertfit ei
până la moarte.
La propunerea Grupului de Inițiativă pentru Tineret din cadrul
Protopopiatului Ortodox Blaj, un grup numeros de elevi de la cele
trei licee din Blaj, Liceul Tehnologic „Ștefan Manciulea”,
Liceul Tehnologic „Timotei Cipariu” și Colegiul Național
„I.M.Clain”, s-au implicat într-un parteneriat educațional,
fără precedent, care a urmărit îmbunătățirea considerabilă a
aspectului mormintelor din Cimitirul Eroilor din Blaj.
Astfel, în perioada premergătoare Zilei Eroilor, timp de o
săptămână, mai multe grupuri de tineri voluntari s-au străduit
să își manifeste prețuirea față de eroi îngrijindu-le
exemplar mormintele. Aceste activități practice pentru îngrijirea
celor 185 de morminte ale eroilor înmormântați la Blaj, în acest
cimitir, au constat în îndepărtarea vegetației buruienoase,
revopsirea mormintelor, curățarea temeinică a crucilor,
îngroșarea sau rescrierea literelor care alcătuiesc numele
înscrise pe cruci și plantarea de flori. Aceeași grijă a fost
manifestată și față de monumentul ridicat ȋn cinstea eroilor
cunoscuți sau necunoscuți cu numele.
Pe tot parcursul acestor lucrări, tinerii voluntari au fost
însoțiți și coordonați de mai multe cadre didactice
responsabile alături de Părintele Ștefan Cătăuță,
coordonatorul principal al acestui proiect de suflet. Alți tineri
însă, s-au mobilizat sa pregătească un frumos program artistic
și patriotic dedicat eroilor noștri. Astfel, un inimos grup vocal
de la Colegiul Național „I.M.Clain”, coordonat de d-na prof.
Alexandra Băcilă s-a pregătit să sensibilizeze prin cânt
inimile celor prezenți la slujba de pomenire și de comemorare a
eroilor.
Întreaga manifestare patriotică a luat forma unui proiect cu un
mare impact în sufletele elevilor încântați de rezultatelor
muncii lor, un proiect care a fost intitulat „Recunoștință
eroilor neamului prin rugăciune, muncă și cânt”.
Tinerii noștri au fost principalii beneficiari ai acestui proiect
educativ, fiindcă au înțeles mai bine importanța „darurilor”
oferite de înaintașii noștri, valoarea, dar și necesitatea
jertfei, chiar până la sacrificiul suprem în anumite situații
limită; au înțeles caracterul absurd al războiului și valoarea
păcii, precum și că faptele noastre, asemenea ale eroilor, ne vor
face vrednici ne neuitare și prețuire din partea urmașilor
noștri.
Nu puțini au fost cei care au fost sensibilizați profund de
mesajul pe care l-au citit pe crucea unui erou, pe nume Popescu
Ioan, soldat în regimentul „Roșioriˮ Sibiu, originar din comuna
Mârșani, județul Dolj: „Oprește-te o clipă, iubite
trecător,/ Că și tu ești ca mine, în lume muritor./ Doream o
viață lungă și plină de noroc,/ Dar s-a sfârșit pe câmpul de
onoare în chinuri mari de foc”.
Toate aceste acțiuni premergătoare, au fost întregite în ziua
Praznicului Înălțării Domnului, respectiv a Zilei Eroilor,
printr-un eveniment solemn. Munca tinerilor a fost completată cu
rugăciunea, prin slujba de pomenire săvârșită la Monumentul
eroilor. Aceasta a fost însoțită de alte momente de manifestare a
prețuirii față de eroi, precum depuneri de coroane, păstrarea
unui moment de reculegere, frumoase alocuțiuni și intonarea mai
multor cântece de către grupul vocal, cărora li s-au alăturat
și credincioșii însoțiți de preoții din Blaj prezenți la
acest eveniment comemorativ.
Finalul evenimentului a urmărit păstrarea implicării elevilor
până la capăt în acest proiect. Aceștia au fost îndemnați să
așeze pe mormintele eroilor toate candelele achiziționate de ei
înșiși, astfel încât ruga către Dumnezeu, dar și toate
sentimentele de prețuire față de eroi, concentrate în această
lumină din candelă, să ajungă la fiecare erou, adică la fiecare
mormânt de erou cunoscut cu numele sau necunoscut, înmormântat
în Cimitirul eroilor din Blaj.
Urmând același tipar această manifestare patriotică și
creștinească, deopotrivă, s-a reeditat în anii următori.
Astfel, au existat a doua și a treia ediție și se dorește a
deveni o tradiție din manifestarea căreia să se hrănească și
să se dezvolte multe generații de elevi care vor studia în
școlile blăjene.

Comentarii (0)

Nu există niciun comentariu

Autentificaţi-vă pe site pentru a putea publica un comentariu.

Azi: 25 evenimente

«IUNIE 2024»
LuMaMiJoViSaDu
12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930

Toate evenimentele

Fotografia zilei


Lucrarile copiilor

Propus de: SperantaNeda

Sondajul zilei

Ce părere aveți despre introducerea camerelor de supraveghere în sălile de clasă, fără acordul profesorilor și al elevilor? Comentați!

595 voturi | 9 comentarii Vedeţi rezultatele
Propus de: emil Propuneţi un sondaj

Nou pe didactic.ro

Publicați în REVISTA CU ISSN